Abonare Online

:

Abonare Online

Campanie NATURA

Invitatul de onoare - Petru Hadârcă, actor, regizor, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”

Miercuri, 10 Mai 2017 13:45

„Cele mai frumoase premii sunt aplauzele spectatorilor”

- Domnule Petru Hadârcă, ce înseamnă să fii azi Director al Teatrului Național din Republica Moldova – „Mihai Eminescu”?
- În primul rând este o onoare. Iar pentru mine mai este o bucurie și o sărbătoare a sufletului meu, pentru faptul că la Teatrul Național „Mihai Eminescu” există un colectiv de actori foarte buni – jos pălăria! Este o echipă cu care poți cuceri munți. Teatrul Național este prima scenă a republicii, dar și ambasadorul cultural sau un fel de carte de vizită a republicii noastre peste hotare. 

Ca director, mai sunt pus în situația de a fi responsabil de unele proiecte și evenimente care au loc la Teatrul Național. Nu-i chiar atât de ușor într-o realitate în care guvernanții noștri nu vor să vadă cultura în prim plan. 

Acum câțiva ani, aflându-mă în același post, mi-a fost mult mai greu să lupt cu „rinocerita comunistă” care împânzise R. Moldova și care nu agrea anumite poziții civice ale mele. Nu regret de acele poziții, chiar dacă, din cauza lor, am fost concediat forțat de la teatru. Mai trist era că mă dezamăgisem în niște lideri politici de atunci, alături de care credeam că ne vom atinge idealurile. Eram avan, protestam, mergeam în „Orășelul Libertății”, dar când am înțeles încotro poartă proțapul Iurie Roșca, mi-am pus mâinile în cap…

 

- Totuși, v-ați supărat atunci și ați plecat în România. A fost o aventură din care ați ieșit aplaudat. Deci, greșesc acei care spun că basarabenii sunt niște provinciali în cultura românească?
- Plecarea mea peste Prut a fost pentru mine o provocare, dar și un examen. Asta s-a întâmplat în 2004. Nimerisem în fața dezastrului, dar am familie, trebuia s-o întrețin, dar n-am vrut să merg să lucrez la negru în una din țările occidentale, ceea ce ar fi fost un motiv de bucurie pentru dușmanii mei. Mi-am propus serviciile peste Prut și primul care a reacționat a fost teatrul din Brașov, unde am montat o comedie franceză. Pe urmă, am primit o invitație la Teatrul Național din Craiova, apoi la cel din Botoșani, ca, în sfârșit, să mă opresc la Teatrul „Nottara” din București, unde am mai stabilit în paralel o colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, colaborare care continuă și azi. A fost aceasta o experiență inedită pentru mine, ceea ce m-a făcut să înțeleg că răul pe care mi l-au dorit comuniștii a fost spre bine. Atunci când intri într-un nou colectiv de teatru, ești nevoit să cauți și să găsești modalități noi de comunicare, să propui viziuni proaspete, prin care să convingi actorii că ai dreptate și că anume așa va fi mai bine. Cel mai bine înțeleg acest lucru regizorii, mai ales când e vorba de un colectiv de actori, unde fiecare se consideră un geniu…

 

- Ați montat la Teatrul „Nottara” din București spectacolul „Piața Vladimir”, despre care spuneați că e bun de jucat, la nevoie, și pe aripa unui avion. Esența acestei piese dramatice este că atunci când ești ajuns pe marginea prăpastiei și singura libertate e să te sinucizi, soluția ar fi să-ți iei viața de la capăt. Nu considerați că viața de azi a basarabenilor e tocmai ca în „Piața Vladimir”? Iar dacă-i așa, cum ar trebui ei să-și reia viața de la capăt?

- A fost aceea o colaborare cu mari actori ai teatrului românesc, precum regretatul Emil Hossu și Luminița Gheorghiu. Tema e universală, chiar cuprinde și realitățile noastre de azi, în care suntem aduşi la limite. Un fost actor celebru, ajuns boschetar, își reîntâlnește fosta colegă de clasă, față de care avusese niște sentimente de dragoste. Ambii își destăinuiesc unul altuia prin ce au trecut și la ce au ajuns. Fiica ei se droghează, pe el fiicele l-au alungat din casă… Iată așa, un boschetar și o nenorocită încep să înfiripeze, la bătrânețe, o relație aparte, cu dragoste sinceră. 

Nu știu, probabil că aveți dreptate, dacă asemănați R. Moldova cu un boschetar politic căruia i s-au furat chiar și băncile. „Piața Vladimir” a semnat-o Ludmila Razumovskaia, acea care a semnat și „Dragă Elena Sergheevna”, filmul lui Reazanov, autoare care a fost interzisă o perioadă în URSS. Piesa nu e despre Piața Vladimir din Sankt Petersburg, ci despre piața din sufletele noastre, de relațiile noastre cu societatea, cu cei apropiați, cu oamenii.
E o dramă universală.
Dar nu cred că basarabenii ar trebui să reia de la început lupta de eliberare națională. Politicienii vor fi crezând că noi suntem niște rătăciți, dar nu-i așa, majoritatea dintre noi își trăiesc dinplin sentimentul libertății. Tragedia e că ne-au fost retezate speranțele, iar în Parlament au ajuns nu tocmai acei care reprezintă fruntea intelectualității noastre, ci mă tem că invers. Dacă analizezi bine tabloul rezultatelor electorale, îți dai seama că anume acei cu mai puțină carte, repetenți în toate, sunt alegătorii lui Usatîi și Dodon. Ți-e rușine să-i asculți atunci când deschid gura… Eu sunt deprins să-i ascult cu o deosebită plăcere pe acei care sunt mai deștepți ca mine. 

Nu știu de unde ni se trage, dar, în ansamblu, suntem și noi, basarabenii, bună poamă, tot mai des manifestându-ne prin mizerie, mediocritate și brutalitate. Lucrul acesta se evidențiază chiar și la ecranele televizoarelor, cu avalanșe de dezbateri politice. Ce fel de „dezbateri”, știu că doar dinții pot fi dezbătuți?

juhyt

 

- Știu că sunteți un om al nemâniei, precum spunea Grigore Vieru. Totuși, ce vă scoate din sărite atunci când priviți realitățile basarabene și înțelegeți că viața e un teatru trist?
- Păi cum să nu-ți ieși din sărite atunci când vezi cum unii se bat cu pumnul în piept că sunt patrioți, precum „eu 25 de ani am luptat pentru independența noastră!”. Dar eu ce-s? Eu nu am luptat, n-am stat în fața tancurilor? Nesimțirea unora mă scoate din sărite. Totuși, sunt răbdător în viață și am învățat trei lucruri: să nu stau în fața boului, că-i periculos; să nu stau la coada calului, că-i periculos; să nu mă pun în poară cu proștii, căci aceștia au mintea total „hodinită”…

 

- Recent, conducerea republicii v-a apreciat activitatea culturală, în special – cea de pe tărâmul dramaturgiei, oferindu-vă titlul onorific de Artist al Poporului. Acum ce le puteți spune celor care afirmă că statul nostru a lăsat în voia sorții sau chiar neglijează oamenii de cultură?
- Guvernul ține Ministerul Culturii la coadă și atunci când e vorba de tot soiul de reduceri, începe cu el. În țările civilizate, acesta își are locul în fruntea priorităților. Caz cunoscut: chiar îndată după al Doilea Război Mondial, primele investiții făcute de Germania, o țară învinsă, au fost în învățământ și în cultură. Oricare ministru de la noi o să-ți spună că avem alte probleme de rezolvat acum, mai importante, dar cultura va mai aștepta. Așa a fost în perioada sovietică și asta doare… Anume din cauza că nu investim în educație și în cultură, avem alegătorii pe care îi avem și, la alegeri, ei votează politicieni de rangul lor, votează candidați de mentalitatea lor, care judecă ca ei, care au învățat și au fost repetenți ca ei, nesimțiți ca ei…

 

- Se spune că în satele noastre e prăpăd. Ce se poate de făcut ca trupele de teatru să ajungă mai des și în localitățile îndepărtate de centrele culturale precum sunt Chișinău, Bălți și Cahul?
- Iarăși este vorba de niște cheltuieli pe care statul nostru nu le poate acoperi. Îmi amintesc cu o deosebită plăcere de timpurile când, începând cu luna mai, aveam turnee prin localitățile rurale. Era o plăcere deosebită și pentru actori. 

Au fost cazuri la Căușeni când, cu Teatrul „Luceafărul”, aveam și câte trei spectacole pe zi. Ultimul îl începeam odată cu lăsarea întunericului, pentru acei care se întorceau din câmp. Odată, prezentând spectacolul pe un stadion local, a început o ploiță ciobănească și am crezut că toți vor pleca acasă. Dar nu, fiecare și-a scos din traistă câte un sac, și-au făcut glugi cu care și-au acoperit capetele. La sfârșit de spectacol, noi, actorii, eram uzi până la piele, dar întotdeauna ne amintim cu dragoste acea întâmplare. 

Sigur că „M. Eminescu”  folosește orice ocazie pentru a ieși la spectatorul din sate. Chiar zilele acestea vom merge la Condrița cu un spectacol pe care l-am realizat încă anul trecut cu susținerea Ambasadei Poloniei la Chișinău. Acel spectacol l-am pregătit cu ocazia celor 25 de ani de la Revoluția Poloneză – „În largul mării” de Slavomir Mrojec. 

Apropo, suntem în pregătiri de o nouă premieră poloneză, semnată de același Slavomir Mrojec – „Casa părintească”. Piesa e scrisă încă în 1967, dar are niște replici foarte actuale, de parcă ar oglindi realitatea noastră de astăzi. 

Avem un program pentru zonele rurale, mergem în afara Chișinăului, dar nu în măsura în care ne dorim. Anul trecut am făcut un prim pas de dialog teatral între Teatrul Național „M. Eminescu” din R. Moldova și Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, încununat cu teatrul românesc București-Chișinău: noi am deschis stagiunea cu patru spectacole la București, iar ei au venit la noi și au prezentat spectacole seară de seară timp de o săptămână. Acum, la 17 septembrie, deschidem stagiunea cu „Casa de pe graniță” și mai organizăm reuniunea teatrelor naționale – vin  cinci teatre naționale din România.

 

- De ce teatrele din România trec foarte rar Prutul? Sau asta e părerea mea subiectivă, eu vrând ca ele să fie aici prezente mai des?
- Mă bucur că există oameni care doresc ca teatrele românești să treacă mai des Prutul… 

În septembrie, a doua zi după premiera „Casa de pe graniță”, se va  juca „Așteptându-l pe Godo” în regia lui Silviu Purcarete, a treia zi Teatrul Național „Marin Sorescu” va juca „Furtuna” tot în regia lui Purcarete, apoi – „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale… 

Iar noi în stagiunea trecută am fost cu spectacole și la Iași, pe 24 ianuarie, zi însemnată în istoria noastră, apoi la 27 martie, altă zi însemnată, a venit la Chișinău Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iași.

La sfârșit de septembrie vor fi câte trei evenimente culturale în incinta Teatrului „M. Eminescu”. Dimineața – audiții de spectacole radiofonice realizate la Teatrul Național din București. Cu acestea vom face și un act de caritate,  pentru nevăzători. La orele 17.00, în Sala „Valeriu Cupcea” va fi prezentat câte un spectacol de studio, iar la orele 19.00 vom propune spectatorilor în fiecare zi câte un alt spectacol prezentate de teatrele din România. După spectacole, vom face și comunicări, căci vor fi prezenți la noi vreo 250 de actori de peste Prut…Veniți, în septembrie vă așteptăm cu multe surprize!

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 49385 ori

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonare Online

Tranzactii

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova