Tăcerea care se aude

natura.md Mai 23, 2023 08:49 1078 0

Tăcerea asta nu e niciodată totală. Așa cum liniștea nu e niciodată tăcere. Calci prin iarbă fără să auzi cum se prelinge verdele peste cărări și cum se retrag în pământ frunzele toamnelor din care-au rămas doar romanțele. Uneori trecerea timpului are culoare galbenă, aurie. Ca să înțeleg mai bine ce pierdem.

Alteori trecerea timpului e un alb așternut pe câmpuri sau, și mai doveditor, - pe tâmple. Și doar timpul care vine e verde. Pentru că ne este dragă viața. Ne-a cruțat cineva și ne-a ferit să le auzim pe toate. Ca să nu auzim viermele-n măr și ca să nu auzim cum seacă izvoarele.

Ca să nu auzim cuțitele cum taie și taie timpul nostru. Ca să nu auzim cum se scutură inelele-n lut. E prea mult. Chiar dacă multul e întotdeauna râvnit. Tăcerea asta e, totuși, plină de cuvinte. Ea nu e golul pe care nu-i tot chinuim să înțeleg din ce-i făcut, unde începe și unde sfârșește, câte încap și câte au rămas dincolo. Se aude ceva atunci când nu mai spune nimeni nimic.

Se aude ceva când suntem doar noi și când curge un gând după alt gând. Când plecăm și când luăm cu noi doar regretele. Și propria umbră. Nu spune nimeni nimic, dar se aude ceva. Se aude ceva când stăm singuri și când avem doar Masa Tăcerii în față. Pentru că probabil, e singurul loc unde încap toate cuvintele și unde nu există limbi. E fiecare cu cuvintele lui acolo.

Dar mai mult, cu tăcerea lui. Care tot din cuvinte e. Te întrebi: cum ar fi dacă am auzi cum se îndulcește mierea în stupi? Și cum cad stele. Și cum pleacă pădurile din scândură. Din scândură și din copilării. Cum ar fi să auzim rugină din cuie și viermii din mătasea celebrelor rochii. Și arginții din pungă. Și tăcerea cuțiilor poștale în care nu au mai ajuns scrisorile noastre.

Cum ar fi? Ne-a cruțat cineva și ne-a ferit să le auzim pe toate. Care tot din cuvinte e. Te întrebi: cum ar fi dacă am auzi cum se îndulcește mierea în stupi? Și cum cad stele. Și cum pleacă pădurile din scândură. Din scândură și din copilării. Cum ar fi să auzim rugină din cuie și viermii din mătasea celebrelor rochii. Și arginții din pungă. Și tăcerea cuțiilor poștale în care nu au mai ajuns scrisorile noastre.