Femeia care a trăit doar 7 ani de independenţă a Republicii Moldova
natura.md
Aug 29, 2020 09:06
4540
0
Lidia Istrati a fost una din puținele femei curajoase care, în vremuri de confuzie, restriște și orbecăire națională, a încercat să ne arate drumul corect pe care trebuie să mergem pentru a răscumpăra greșelile trecutului și a reînvia din punct de vedere moral și cultural. Pe lângă faptul că a fost o femeie de caracter, a avut o personalitate multiplu dezvoltată: a fost biolog, scriitoare și politiciană – toate acestea într-o scurtă viață de 56 ani.
Lidia Istrati s-a născut în satul Sofia, raionul Drochia, în anul 1941. Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău (actualmente Universitatea Agrară de Stat din Moldova) pe care a absolvit-o în anul 1962. Și-a continuat studiile cu un doctorat la Academia de Științe din Republica Moldova, pe care l-a obținut în 1971. În perioada studenției s-a căsătorit cu agronomul Vasile Istrati, cu care a avut o fiică: Lucia. După studii, Lidia Istrati a lucrat ca profesoară în satul Bujor, raionul Hâncești, apoi a fost redactor și șef de redacție la Editura „Știința”, iar ulterior director al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”. În acea perioadă și-a făcut debutul în literatură cu nuvela „Îngăduie, omule!”, publicată în revista „Nistru” în 1968. Întrucât în această operă critica viața în colhoz, i s-a interzis să publice alte creații timp de zece ani.
Următoarea sa publicație – volumul de proză „Nica” - a văzut lumina zilei abia în 1978, putând fi considerată pe drept cuvânt un al doilea debut. Curajoasa scriitoare a continuat să-și facă publice gândurile și ideile revoluționare în operele „Tot mai departe” (1987), „Scara” (1991), „Goana după vânt” (1992), „Nevinovata inimă” (1995). Ultimul său roman, „Fașă dalbă de mătase”, rămas la stadiul de manuscris, a fost publicat postum la Timișoara în anul 2002.
În perioada 1990-1997 a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova (legislaturile 1990-1994 și 1994-1998), pe listele Blocului electoral „Alianța Frontului Popular Creștin Democrat”, apoi din partea „Blocului Țăranilor și Intelectualilor”. Lidia Istrati a semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova în 1991. Când a apărut în Piața Marii Adunări Naționale să anunțe semnarea Declaraţiei de Independenţă, Lidia Istrati a spus următoarele cuvinte: „Dumnezeu în ceruri s-a oprit în dreptul Moldovei și cu milostenia Sa ne-a îndrumat, ne-a dat mintea de pe urmă, ne-a unit, ne-a împreunat și noi am votat Independenţa”.
Colegul ei din Primul Parlament, deputatul Alecu Reniță, creionează câteva din trăsăturile definitorii ale Lidiei Istrati: „Ea își asumase răspunderea istorică să vorbească în numele a milioane de basarabence, care au fost umilite și reduse la tăcere totală în perioada ocupaţiei sovietice. Intervenţiile în dezbateri, cuvântările scurte ale Lidiei Istrati aveau puterea tunetului și lumina fulgerului – vocea ei de tribun popular se auzea în ungherele cele mai întunecate ale Parlamentului și, pe o clipă, aprindea scântei și în capetele mancurţilor cu mandate și a comuniștilor străini de idealurile naţionale. Dușmanii Moldovei și ai neamului românesc se temeau să intre în polemică deschisă cu Lidia Istrati, fiindcă ea îi strivea nemilos cu adevărul curat, adevăr pe care îl adunase de-a lungul vieţii din documente istorice, dar și din mărturisirile a mii de moldoveni supuși foametei organizate, deportărilor și teroarei cotidiene. În culise, până și cei mai înrăiţi românofobi, se vedeau nevoiţi să-i accepte argumentele, să-i dea dreptate. Lidia Istrati a fost un tribun de primă mărime, iar prin vocea ei vorbea Basarabia românească și, în primul rând, mamele și surorile noastre, -- Femeia Română--, cea care a suferit cel mai mult în anii de teroare rusească, sacrificându-se pentru a păstra Casa, Familia și Neamul Românesc la est de Prut”.
Lidia Istrati votând cu ambele mâini Declarația de Independență a Republicii Moldova.
A fost președintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova (1993-1997, iar în anul 1996 a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii” (1996). A fost o femeie intelectuală, petrecându-și absolut tot timpul liber cu cartea și pixul în mână, terminând manuscris după manuscris. Cunoștea engleza la perfecție și citea într-una romanul „Blândeţea nopţii” de F.Scot Fitzgerald.
De la tribuna Parlamentului, politiciana a căutat să-i prevină pe toți de pericolul instalării la putere a unor grupări antinaționale și oligarhice. A luptat împotriva trădătorilor de neam, a corupției și a mafiei, spunând lucrurilor pe nume, într-un mod raţional și constructiv. Iurie Colesnic spune despre ea, în cartea „În lumea asta sunt femei...” că Lidia Istrati avea concomitent logica rafinată unui savant și logica simplă a unui om de la țară. Se spune că la una din ședințele Parlamentului, atunci când urma să fie votată Legea lustraţiei, care ar fi scos la lumină numele celor care au colaborat cu KGB-ul, nu s-au cumulat voturile necesare, iar Lidia s-a ridicat, a arătat cu mâna către cei care au votat împotrivă și a spus: „Uitaţi-vă, aceștia-s!”, făcând referire la faptul că ei sunt cei care se tem să voteze această lege.
Toți cei care au cunoscut-o, au declarat unanim că ea ar fi devenit președinta țării dacă mai trăia. Din păcate, cancerul a răpus-o în 1997. Probabil mulți antiromâni au răsuflat ușurați, însă doar cei care au respectat-o cu adevărat și-au dat seama de pierderea imensă și de neînlocuit pe care a suferit-o societatea noastră, privată pe an ce trece de marile sale valori.
Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 318
Susține Natura.md: Devino Patron!
