PĂDURILE AU SUFLET…
natura.md
Iul 22, 2024 09:51
335
0
Așa spunea mărețul „amant al naturii”, Calistrat Hogaș: „Eu cred că pădurile au suflet”. Și încă ce suflet! O întâmplare fericită m-a ajutat să fiu în capătul săptămânii trecute „În Munții Neamțului”. Nu precum faimosul prozator, tecucean de baștină, cu „Pisicuța” de căpăstru. Doar vă amintiți, desigur, de minunatul partener de drumeție al lui Hogaș, care „… avea mai mult înfățișarea unui lucru de artă decât a unui cal de ham”. Am profitat de sprijinul unei mici „herghelii” pe patru roți, alternat și cu sforțări pe câte o potecă lungă cam cât calea pe care o străbate un rege ca să ajungă acolo unde, zice-se, toată lumea merge pe jos. Astfel m-am bucurat la trap de câteva dintre minunățiile ținutului: Agapia – arată excepțional grație proiectelor din fonduri europene - Văratec, Sf. Teodora, Sihla.
Nu pot fi decât încântătoare acele zile atunci când nu sunt în apele mele – mă rog, sunt pește, de zodie – și plec în temei de codru. Altfel spus, o întind vesel „Pe drumurile de munte” ale lui Hogaș. Și, nu știu cum se întâmplă, mai lesne aș ieși dintr-o pădure decât din cărțile excepționalului prozator reînhumat la Piatra Neamț… Și, totuși, este altceva când ajungi la fața locului.
Da, așa am venit la Parcul Natural Vânători Neamț, cu Calistrat Hogaș în cap. Iar în suflet cu Ion Creangă. Și nu numai cu ei. În ultima zi a lui Florar am asistat la inaugurarea Pavilionului de vizitare pentru turiști. O impresionantă ediție revăzută și larg adăugită, mai ales sub aspect tehnologic. În fapt, este vorba de finalizarea unui proiect cu finanțare binevenită, proiect atât de necesar unei destinații turistice care, practic, ar trebui să cunoască o interminabilă năvală de drumeți de pretutindeni. A fost prezentă la această întâlnire lume multă, lume verde ca pădurea, administratori de parcuri naturale, inclusiv din Moldova de peste Prut, inclusiv directorul general Romsilva, reprezentanți ai finanțatorilor proiectului, ai mai multor ong-uri implicate în buna lui derulare. Dar și oameni de-ai locului cu expoziții atrăgătoare, între care și produsele gastronomice, totdeauna cu statut de vedete. Cu mai mulți ani în urmă, mai exact în anul 2007, redacția România pitorească a realizat în cadrul unui snop de lucrări de promovare, finanțate, prin licitație, de Ministerul Turismului de atunci, și „Ghidul Ariilor naturale protejate” din România.
Se cuvine spus că, între Parcurile din țară, Vânători Neamț se găsește, ca număr de vizitatori, pe locul trei. Nu-i puțin lucru. Dimpotrivă. Este unul dintre amănuntele furnizate, cu precizie chirurgicală, de d-l Sebastian Cătănoiu, administratorul acestui colț de rai, cel care, ca amfitrion, a oficiat cu eleganță desfășurarea evenimentului.
Dacă aș adăuga că domnia sa este un profesionist de elită am, poate, întreaga garanție că fandez în ținutul banalităților. D-l Cătănoiu este peste profesia și funcția pe care le onorează, tot așa cum „Ținutul Zimbrilor”, cum mai este cunoscut acest Parc, cu toate că reprezintă herbul sfânt al Moldovei, n-ar avea preaplinul de înțelesuri, comori, înălțări și profunzimi fără așezările monahale, fără umbrele marilor spirite care au străbătut aceste poteci, lăsându-ne pagini veșnic vii, fără atâtea și atâtea fapte ale oamenilor dintotdeauna, ale naturii însăși. Zimbrul nu-i doar biologie, ci mult mai mult cu tot ceea ce îl înconjoară. Zimbrul, mai ales în Moldova, este și va rămâne istorie vie, nesfârșită istorie. Aici, la Vânători Neamț, domnul Cătănoiu a repus în viață, a reînviat istoria, a statornicit în drepturile ei propria noastră identitate… Păstrând proporțiile, mari iubitori de libertate de felul lor, zimbrii de la Vânători Neamț – ce păcat că sunt poate prea puțin cunoscuți, în general – hălăduiesc prin păduri precum, în partea a doua a veacului al XIX-lea, capul de bour pe scrisori. Amintiți-vă, eventual, și de „Capul de zimbru”, minunata proză a lui Vasile Voiculescu, doctorul fără arginți… Îmi trece prin gând discuția dintre însemnatul om de stat Ionel I.C. Brătianu și marele istoric Nicolae Iorga, care îl întrebă pe unul dintre făuritorii României Mari: ce s-ar putea învăța de la un inginer? Brătianu îi dădu un răspuns antologic: Măsura, d-le Iorga, măsura!
Așadar, ce primim, ce învățăm noi de la ing. Sebastian Cătănoiu, aici, la Vânători Neamț, și nu numai? Istorie adevărată, în toată complexitatea ei!
Autor: Mihai OGRINJI
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!
