Brâul Maicii Domnului
natura.md
Apr 21, 2025 09:26
160
0
Brâul Maicii Domnului este una dintre cele mai prețuite relicve creștine. Cea mai mare parte este păstrată la Mănăstirea Vatopedu, situată în Athos. Conform tradiției, acest brâu a fost țesut chiar de Maica Domnului din păr de cămilă și oferit Sfântului Apostol Toma după Adormirea sa. Creștinii ortodocși consideră brâul un simbol de ocrotire și ajutor divin, mai ales pentru femeile care doresc să aibă copii sau care au probleme de sănătate.
Biserica ortodoxă cinsteşte sfintele moaște, fie că ele provin din trupurile Sfinților, fie că sunt părți din obiectele care le-au aparținut cândva. Un astfel de odor, unicul care ne-a rămas de la Preasfânta noastră Doamnă, Născătoarea de Dumnezeu, este Cinstitul ei Brâu, o comoară neprețuită, cea mai sfântă moştenire a Sfintei. Multe părticele sunt împrăștiate prin toată Europa. Cele mai cunoscute sunt însă cele aflate pentru cinstire la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos.
Originea. Conform tradiției creștine, Maica Domnului a țesut personal un brâu din păr de cămilă, pe care l-a purtat în timpul vieții sale pământești. După Adormirea Sfintei Maici, în momentul în care Apostolii se aflau la înmormântarea sa, Sfântul Apostol Toma sosit mai târziu, a dorit să vadă mormântul Fecioarei. Spre uimirea tuturor, acesta a fost găsit gol, semn al Înălțării Maicii Domnului la Cer. Potrivit tradiției, pentru a-l consola pe Toma, Maica Domnului i-a dăruit propriul său brâu. Ulterior acesta a ajuns la două femei sărace, dar evlavioase, din Ierusalim care au făgăduit să-l păstreze, deoarece cu puțin timp înainte de adormirea Sa, Preacurata Maică îi ceruse Sfântului Evanghelist Ioan să le împartă acelor femei cele două două veşminte ale sale. Păstrarea Brâului din generație în generație a fost continuată de fecioare credincioase, provenind din familiile celor două femei.
Istoricul Sfântului Brâu. Brâul a fost adus la Constantinopol, slăvita capitală a Imperiului Bizantin în timpul domniei împăratului bizantin Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare și aşezat la loc de cinste, într-o frumoasă raclă. Cinstitul Brâu fusese mutat aici pentru a ocroti capitala imperiului și pe locuitorii acesteia de atacurile duşmanilor, de nenorociri şi de uneltirile diavoleşti. Fiica lui Arcadie, împărăteasa Pulheria, câțiva ani mai târziu, a ridicat o minunată biserică închinată Maicii Domnului în Halcopratie, unde a aşezat racla cu Sfântul Brâu. El a fost brodat cu fir de aur chiar de mâna împărătesei, aşa cum se poate vedea până în ziua de astăzi.
Mănăstirea Vatopedu. Cea mai mare parte din Sfântul Brâu rămasă până în ziua de astăzi, este formată din cele trei bucăți care se păstrează în mănăstirea Vatopedu. Două bucăți au fost dăruite mănăstirii; a treia bucată, mai mică, a rezultat când una dintre primele două bucăți a fost tăiată în jumătate pe când Brâul se afla în oraşul Ainos, în secolul al XVIII-lea.
Prima bucată. Cel care a dăruit prima bucată a Brâului a fost împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1341-1354), el trimițând cea mai mare parte din Sfântul Brâu Mănăstirii Vatopedu laolaltă cu multe alte odoare neprețuite, pentru care este considerat unul dintre cei mai mari binefăcători ai mănăstirii. Mai târziu, Cantucuzino a abdicat de la tronul imperial și tuns monah cu numele de loasaf. Cel mai probabil, până la sfârșitul vieții, a viețuit la Mănăstirea Vatopedu.
A doua bucată. Donatorul celei de-a doua bucăți din Brâu a fost marele mucenic, cneazul Lazăr I al Serbiei, care a dăruit Brâul împreună cu o cruce care se păstrează în sfântul altar din biserica centrală a mănăstirii. Crucea, a trecut din bizanț la vlaho-bulgari, apoi de la aceștia la sârbi. De aici a ajuns în final în locul în care se află și astăzi. Așadar, povestea brâului și a crucii se contopește cu istoria zbuciumată a balcanilor. Aceasta a fost confecționată la comanda lui Constantin cel Mare pentru o lua în campaniile militare spre apărarea lui și a trupelor sale. În centrul ei se află o bucățică din Lemnul Sfintei Cruci şi alte casete cu sfinte moaște de la cei mai mari mucenici, precum şi o bucată din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Ulterior, toți împărații Bizanțului luau crucea cu ei în campaniile militare. Spre sfârşitul secolului al XII-lea, într-o luptă împotriva vlaho-bulgarilor, împăratul Isaac al II-lea Anghelos (1185-1195) a fost învins de țarul Ioan Asan I. Un preot a aruncat atunci crucea împărătească într-un râu, ca să nu fie pângărită de duşmani, dar aceștia au găsit-o şi au predat-o conducătorului lor. Vlaho-bulgarii erau însă în lupte continue și cu sârbii și în jurul anului 1330, armata lor a fost învinsă în luptă de prințul Lazăr, Marele Mucenic al Serbiei, iar Crucea Împărătească și Brâul au trecut atunci în mâinile sârbilor. Patruzeci de ani mai târziu, Lazăr le-a dăruit Mănăstirii Vatopedu. Pe spatele Cinstitei Cruci se află scris în limba sârbă următorul text: „Eu, Lazăr, Cneaz al Serbiei şi Împărat al Greciei, dăruiesc această armă puternică, împreună cu Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului, Mănăstirii Vatopedu din Împărăţia mea".
Autor: Valentin Beloiu
Articol publicat în revista NATURA, nr. 398
Susține Natura.md: Devino Patron!
