Călătorie pe Nistru: de la Naslavcea la Soroca

Sub pretextul studierii limbii esperanto în aer liber, de la izvoare, din munţii Carpaţi, la sfârșitul lunii iunie au pornit în josul apei reprezentanţii Ucrainei, Rusiei și Ţărilor Baltice, iar în aval de Hotin urma să li se alăture „esperantiștii” moldoveni.

Călătorie pe Nistru: de la Naslavcea la Soroca
Nistrul. Naslavcea. Lanţul de stânci Sfinxul şi Faraonul. Foto: Alecu Reniță

La data stabilită, 7 iulie, instalasem corturile noastre la Naslavcea, în R. Moldova, fără să știm că pe drum grupul de peste 50 de „esperantiști” ucraineni și ruși a fost în mare parte destrămat de „savanţii” infiltraţi, fiindcă autorităţile sovietice erau împotriva unor expediţii sub cerul liber, unde reprezentanţii din diferite republici unionale puteau să vorbească despre istoria lor naţională și să facă un schimb de opinii nesupravegheaţi de serviciile omniprezente.

La Naslavcea, unde urma să se producă joncţiunea expediţiei cu grupul moldovenesc, mare ne-a fost mirarea, când în loc de o flotă întreagă, am văzut un echipaj mic din 5 oameni adăpostit în două bărci cu motoare. Ei păreau necăjiţi și mai să treacă pe lângă corturile noastre fără să fim observaţi. Le-am strigat din răsputeri ca să acopăr gălăgia motoarelor: „Ei, fraţilor, aţi intrat în Moldova!”.

Nistrul la Naslavcea. Foto: Alecu Reniță

 

Auzind o limbă necunoscută s-au apropiat de mal. „Ţe, Moldova? (Aici e Moldova?)” - a întrebat în ucraineană un bărbat impunător, cu plete și barbă albe, care sărind din barcă pe mal ne-a strâns mâna și s-a prezentat - Roman Didula. Peste câteva minute a ajuns la mal și a doua barcă din care a coborât un alt bărbat pe nume Igor Pușcari, șeful grupului ucrainean. Vorbisem cu
el de multe ori la telefon și comunicam prin scrisori mai bine de un an, dar ne vedeam pentru prima dată. Arăta abătut și amărât. „Când ajunge expediţia la Naslavcea?” - l-am întrebat. „Ce vedeţi e toată expediţia” - mi-a răspuns cu o voce tăciunită Igor Pușcari. 

De la Naslavcea până la Cetatea-Albă, la liman, aveam de parcurs pe Nistru aproape 700 de km, partea adevărată, cea mai pitorească a fluviului. Și fiindcă pe teritoriul Ucrainei cineva reușise să destrame expediţia „Nistru-87”, urma să decidem împreună dacă pornim pe râu numai în 12, în loc de 50-60, sau ne reîntoarcem pe la casele noastre. Șovăiala și nehotărârea ucrainenilor devenea contagioasă și punea în pericol călătoria în comun. Se cerea o scânteie să-i aprindă, să-i încurajeze, să le lumineze un drum necunoscut. M-am simţit nevoit să intervin, să le spun că pentru mine și colegii mei este o ocazie unică, un vis de zile mari, să descoperim legendele și frumuseţile Nistrului, problemele ecologice și oamenii din localităţile riverane. Am mai adăugat că ne dorim mult să împărţim impresiile și bucuriile drumeţiei împreună cu ei, să vadă cu ochii lor cât de bogată și de încântătoare e Moldova noastră, să guste vinul moldovenesc, să mănânce pe
săturate din fructele și legumele de pe malurile Nistrului, să savureze aroma strugurilor de masă, a caiselor, merelor și piersicilor încărcate de dulceaţa și lumina soarelui de vară. Haideţi cu noi
până la Soroca, iar acolo o să hotărâţi ce faceţi mai departe.

Nistrul la Unguri. Foto: Alecu Reniță

 

Însera. Cădea un amurg smerit, învăluit de arome și culori aprinse. Ne aflam la un cot al Nistrului de o frumuseţe tulburătoare. Pe malul stâng se ridica un lanţ de stânci uriașe, alburii, din care se evidenţia „Sfinxul„ și „Faraonul”. Peste albul lor, asfinţitul risipea voaluri purpurii și crea imagini de basm. Vizavi de locul nostru de întâlnire și popas se ridica un perete abrupt de calcar, cam de vreo două sute de metri, pe la mijlocul căruia se vedea o mănăstire rupestră săpată de misionari încă în zorii creștinismului. Mai la vale de noi râul se despletea în două, lăsând la mijloc un templu verde. Păsările amurgului se prăbușeau din ceruri peste luciul Nistrului și se pierdeau în simfonia împrejurimilor. Nimic asemănător nu văzusem până atunci și totul mi se părea ireal, fabulos, fantastic. În acele clipe de contopire totală cu natura, am decis împreună cu ucrainenii să nu renunţăm la expediţie din cauza numărului mic și să pornim pe Nistru, în vale, prin ţara Moldovei. 

A doua zi, după cum ne înţelesesem în ajun cu prietenii moldoveni, urma să sosească un „vaporaș”, care să ne însoţească până la Soroca.

Nistrul la Soroca. Foto: Alecu Reniță

.. va urma....

Alecu RENIȚĂ
Articol publicat în numărul 299