Ȋncercăm să creăm un mediu al normalității

Ȋncercăm să creăm un mediu al normalității

Ultima zi de școală a fost 10 martie pentru elevii din toată țara, după ce pandemia de coronavirus a început să amenințe și România. Ceea ce în urmă cu două-trei luni părea o amenințare percepută doar vag la programele TV de știri internaționale, aflată departe de noi, pe tărâmuri asiatice, aceasta a ajuns să definească acum o realitate autohtonă extrem de serioasă.

Ca urmare a evenimentelor mondiale, care au schimbat în chip fulgerător fața lumii și prioritățile omenirii, s-au luat măsuri fără precedent: închiderea școlilor pe o perioadă nedeterminată. Desigur, acesta a fost un prim pas. Major și radical, e adevărat, dar absolut necesar într-un moment atât de inflamat. Urmează, însă, alți pași. La fel de necesari. Trebuie să răspundem cât mai urgent unor întrebări presante, care țin de deontologia noastră de dascăli: Ce facem cu elevii noștri? Cum îi sprijinim în tot acest timp? Cum putem fi aproape de ei, în contextul impus de distanțarea socială recomandată de autorități?

Evident, răspunsul s-a conturat repede, prin salvarea venită dinspre tehnologie. Mai ales, trebuie să ținem cont de faptul că la scară planetară vorbim despre generația tinerilor ca despre o generație a „nativilor digitali'' - așadar, copiii și adolescenții zilelor noastre au crescut folosind instrumente ale erei digitale: computere, telefoane mobile, internet, rețele de socializare, mesagerie instant. Copiii și tinerii noștri au o interacțiune cotidiană cu aceste mijloace digitale, iar acest fapt le conturează un orizont de așteptare, le determină un anumit mod de a percepe și de a procesa informația.

Așadar, noi, profesorii secolului XXI, am înțeles că trebuie să ne reinventăm, să găsim soluții la întrebări necunoscute, care nu au existat în cărțile de metodică și de pedagogie din anii studenției noastre. Adică să ne adaptăm provocărilor lumii în care trăim: să organizăm întâlniri virtuale cu elevii noștri, să schimbăm contextul educațional și să-l mutăm online, astfel școala să continue chiar și de acasă. Pentru că, în fond, profesorii, părinții și societatea în ansamblu sunt datori să-i pregătească pe tineri pentru a reuși într-o lume care se schimbă rapid și a cărei evoluție nici măcar nu o putem prezice. 

Provocările pentru dascăli sunt mari și constau în a crea situații de învățare utile, în contextul disciplinelor din curriculum, pentru ca elevii să-și consolideze abilitățile dobândite. Da, nu ne este ușor, pentru că anterior nu am experimentat aceste modalități de predare-învățare. Noi, profesorii, ne dăm speranță unii altora comunicând între noi, căutând modalități creative de a ne ajuta reciproc și raportându-ne empatic unii la ceilalți. Există, din fericire, multiple și variate metode de a interacționa cu comunitatea școlară: întâlniri video pe Skype sau pe Zoom pentru a simula o oră de curs obișnuită; se folosesc și grupurile de WhatsApp sau Facebook. O altă platforma interesantă și ușor de folosit este Google Classrooms. Profesorul poate posta anunțuri  sau sarcini de lucru cu termen de completare, iar elevul poate face tema direct în aplicație.  

Totuși, în aceste condiții speciale, preocuparea noastră ca dascăli nu trebuie să se limiteze la a consolida abilități și deprinderi la o materie școlară sau alta, ci, mai ales, suntem datori să fim aproape sufletește de elevii noștri.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) determină emoții, precum anxietatea, stresul și incertitudinile, resimțite cu atât mai puternic de copiii de toate vârstele. Deși au mecanisme proprii prin care  fac față acestor sentimente hibride, în condițiile în care școlile sunt închise, evenimentele sociale au fost anulate și trebuie să stea departe de prieteni, copiii au nevoie să se simtă iubiți și sprijiniți acum, mai mult ca oricând. Le suntem aproape, căci, oricât ar părea de contradictoriu, distanțarea exterioară înseamnă de fapt apropiere interioară. Așadar, încercăm să creăm un  mediu al normalității în timp ce trăim această „nouă normalitate temporară”.

Da, ne este dificil tuturor. Suntem cu gândul la poezia eminesciană rămasă nepredată, la lecția despre funcțiile trigonometrice pe care nu am terminat-o, la excursia pe care am programat-o cu elevii. Ne este dor de copii, de diminețile agitate, de atmosfera orelor de curs, de forfota din pauze... Toate  acestea s-au impregnat în sufletul nostru și nu se vor șterge vreodată. Dar suntem încrezători: în primul rând, în elevii noștri și în capacitatea lor de adaptare, în noi înșine – că ne vom depăși  limitele, apoi în lumea întreagă, că va învăța probabil cea mai importantă lecție: aceea de a prețui normalitatea și de a încerca să fim tot mai buni și mai eficienți.

 

dr. Marin Florin ILIEŞ,
Directorul Colegiului Naţional „Decebal”,
Deva - România