Gimnaziul Todirești, a doua casă pentru elevi
La prima vedere, Gimnaziul Todirești este o școală ca toate celelalte instituții din satele Moldovei noastre. Și totuși, ceva o deosebește. De fapt, sunt mai multe lucruri care o fac să fie mai altfel decât o altă școală din localitățile rurale. Aici educația este colaterală cu o instruire bună. Elevii, chiar dacă au posibilitatea să aleagă atâtea școli apropiate din Chișinău, nu o fac, rămân fideli școlii din satul lor de baștină, pentru că și aici au profesori buni, iar cine este interesat de carte învață bine oriunde.
Școala din Todirești, ca multe alte sate, în care iluminismul datorită cărții a ajuns mai târziu, s-a înființat în 1900, ceea ce înseamnă că todireștenii aveau elevi în ciclul primar. Avantajați sau nu de distanța mică dintre sat și Chișinău, în 1959 se construiește blocul A al școlii incomplete de 8 ani, iar în 2011 a fost dat în exploatare blocul B al Gimnaziului Todirești. Acestea sunt treptele pe care le-au urcat zeci, sute și mii de săteni, care au scris istoria școlii.
Astăzi gimnaziul din Todirești își numără bobocii în fiecare toamnă, iar primăvara îi lasă cu speranța ca să revină, din când în când, de unde și-au luat zborul. Școala acum are aproape 200 de elevi, iar procesul educațional este asigurat de 13 cadre didactice. Echipa managerială alcătuită din trei doamne competente și interesate să sporească educația, prof. Zinaida Ciobanu, directoarea gimnaziului, Lidia Braila, director adjunct pentru instruireși Olga Dolinschi, director adjunct pentru educație, dirijează cât mai bine calitatea muncii pedagogice.
Ca instituția să confirme statutul de făclie a satului este și mesajul doamnei directoare, transmis ca o binecuvântare oricărui elev care învață în Gimnaziul Todirești: „Școala noastră este o a doua casă, o a doua familie, un spirit viu ce modelează și desăvârșește ființa umană ca personalitate, atât din punct de vedere cultural, cât și spiritual. E ca un cufăr ferecat și totuși atât de drag tuturor, căci în ea se cuprind cele mai frumoase amintiri și experiențe, prietenii de-o viață, iubiri care nu se uită niciodată. Sunt cei mai frumoși ani ai vieții noastre”.
În această primăvară, școala online, care s-a mutat în fiecare casă, a fost o încercare grea și pentru elevii din Todirești. Profesorii au ținut piept mai curând pandemiei împotriva virusului, care
putea afecta lumina învățăturii. Nu a fost ușor, spune tânăra și distinsa profesoară de istorie Olga Dolinschi: „Pe o perioadă scurtă, școala online are viață. Cred că situația creată oferă posibilitate atât profesorilor, cât și elevilor să-și dezvolte competențe digitale. În această perioadă de carantină, am observat că nici profesorii, nici elevii nu cunosc prea bine cum se lucrează cu platformele digitale. Mulți au înțeles însă că trebuie să acorde timp familiei. Alții au redescoperit valorile familiale: cititul, desenatul, muzica etc”. Așa se menține o școală în zona rurală, cu profesori care găsesc soluții la probleme și care încurajează elevii să se ridice deasupra încercărilor timpului.
Susținerea profesorilor, oferită elevilor în demersul educației, sunt meritele lor la olimpiade și diferite concursuri: elevul clasei a VI-a, Dragoș Gulei, locul I, limba engleză, profesoară Natalia Ostap; Sandu Tulbur, clasa a VI-a, locul I la istorie, profesor Olga Dolinschi; echipa de baschet/băieți, locul II, etapa raională; locul III, la Campionatul de fotbal Guguță (băieți, cl. a IV-a). Sunt doar câteva performanțe care îi încurajează pe elevi să se regăsească în muncă și să lupte pentru dobândirea lucrurilor frumoase.
Un sfert de veac pe care îl poate trăi un om în școală se datorează profesorului care este capabil să păstreze consecutivitatea educației în școală. Această idee mi-o sugerează profesoara Olga Dolinschi de la care aflu că la ei în instituție dinastia de profesor s-ar putea să prindă rădăcini. Are câteva colege, despre care vorbește cu admirație, coborâtoare din neam de pedagogi: profesoara de limba engleză Natalia Ostap, este fiica prof. de matematică, Lidia Braila; profesoara de geografie și istorie, Pozdirca-Armasari Tatiana, este fiica învățătoarei Armasari Aurelia.
Directoarea școlii, Zinaida Ciobanu, este sora învățătoarei Aurelia Armasari. Școala colaborează și cu parteneri educaționali: cu Poliția raionului Anenii Noi, Casa de Cultură Anenii Noi și cu ansamblurile folclorice de aici, cu The Willink School, Reading, Anglia, care le organizează tabără de odihnă pe timpul verii. Elevii din Todirești au toate cele necesare – sală de festivități, teren de sport, bibliotecă, cantină - doar ca aceștia să învețe și să urmeze sfaturile înțelepților antici că școala înseamnă ordine și chibzuință.
Posibilitățile și dotarea necesare sunt piatra de temelie a Gimnaziului Todirești care dau rezistență cadrelor didactice ca instituția lor să prospere.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în numărul 340
Susține Natura.md: Devino Patron!