Devino Patron!

Deschide ușa să intre NATURA în casa ta!

Deschide ușa să intre NATURA în casa ta!
Cititorii Bibliotecii „A.Iulia” Chișinău, Tabăra de vară 2023
Deschide ușa să intre NATURA în casa ta!

O vizită de câteva ore, într-o zi de octombrie la Bravicea, raionul Călărași m-a lăsat să văd cât de frumoasă e natura în Moldova, creată de Dumnezeu, și cât de frumoși sunt oamenii din aceste locuri. Că zona Călărașilor este acoperită cu păduri și toamna le desenează în tablouri nebănuite, la fel se știe. Urmează să vezi dacă natura umană este într-o armonie deplină. Așa a fost când am ajuns la Biblioteca Publică Teritorială „George Munteanu” din Bravicea, directoarea ei fiind Angela Zatic. Împreună cu altă doamnă, intelectuală a satului, Tatiana Rîșcovan, directoarea muzeului de, au făcut ca o zi de toamnă să fie mai frumoasă și mai bogată cu un stand de reviste NATURA, alături de câteva gutui și mere pârguite în copacii din Bravicea. Revista, spune directoarea Angela Zatic, este în biblioteca satului de aproape 30 de ani, primită în aceste trei decenii, consecutiv, iar sătenii se vor abona și în 2024, pentru că aici găsesc o multitudine de subiecte despre ecologie, natură, cultură, dar și pentru a-i citi articolele consătencei lor, Nadea Pruteanu, un corespondent neobosit al NATURII.      

Întâlnirile echipei noastre cu cititorii au fost motive să ne convingem că revista cu articolele în cele mai luminoase culori și idei este citită în Cimișlia și în multe sate din acest raion. Așa ne-am împrietenit iremediabil cu Anastasia Balmuș, președinta Consiliului raional de administrare și ex-președinte al Asociației obștești Societatea istorică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, și cu jurnalistul Ion Ciumeică, ghid la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă. Doi cititori și promotori ai revistei noastre, ei înșiși dăruiți ai scrisului. Nu ne îndoim că în anul ce vine colaborarea noastră va fi la fel de prolifică. În Cimișlia, multe sate primesc revista NATURA, iar Abaclia, baștina jurnalistului ecologist Alecu Reniță, îi este fidelă cu un număr impresionat de abonați – 50 de numere pleacă în fiecare lună acolo. În anul 2024, acest frumos exemplu de a citi NATURA noastră cea din fiecare lună, va ajunge în număr mare în sensul opus geografic, într-un sat din nordul Moldovei – Pistruieni, raionul Telenești. În acest sat de pe malul Răutului trudește frumos, deseori cu revista în mână, citind-o, dar îndemnându-i și pe săteni să se aboneze la ea, bibliotecara Aurica Morari. Oamenii din trei sate învecinate, Pistruieni, Moara și Hârtop, vor ieși duminicile la porți, și se vor încrucișa în dueluri de opinii după ce vor citi NATURA.     

Într-un alt sat pe unde curge frumos Răutul, Suhuluceni din raionul Telenești, localnicii citesc NATURA. Aici s-a născut jurnalista Lilia Curchi, membră a echipei noastre, iar problemele ecologice, abordate de Lilia, sunt și interesul sătenilor, precum și a tuturor cititorilor.    

Pentru profesoara Serafima Roșcovan, revista NATURA este un prieten vechi. Echipa redacției îi mulțumește doamnei profesoare pentru că este alături de noi de foarte mulți ani, iar pentru Societatea de Geografie „Gheorghe Năstase” din R. Moldova, revista noastră este un ghid geografic și cultural.      

Acum, când anul se sfârșește, iar gospodarul casei deschide porțile să intre aerul nou și proaspăt al anului 2024, îndemnăm pe toți oamenii – intelectuali formați în duhul lecturii, sau orice altă categorie de oameni care se școlesc, ținând în mână o carte sau un ziar bun, sau o altă publicație, așa cum este NATURA - fiți prietenii echipei noastre, iar noi vă promitem un produs ecologic, social, cultural, benefic sănătății sufletești și trupești!    

                                                                                                                           Autor: Silvia STRĂTILĂ, 

   Articol publicat în revista NATURA, nr. 382        

 

Susține Natura.md: Devino Patron!