Devino Patron!

Vrem să ne bucurăm părinții

Vrem să ne bucurăm părinții
Frații Cătălina și Adrian Corniță

La rubrica din această ediție, eleva care va duce cu ea în viitor titlul clasic de l’honnet homme se numește Cătălina Corniță. Și așa cum fratele ei Adrian o secundează cu același crez, ambii au pasiuni comune: învață bine la școală, sunt respectuoși cu toți din jur, au sentimentul modestiei și al înțelepciunii să-și respecte părinții și profesorii, sunt onești și își onorează cuvântul promis. Educația din familie, așa cum le place să spună că „suntem copiii lui Tudor și Ana Corniță, oameni modești, de la țară, dar cei mai minunați părinți, care au știut să le educe valori, să le cultive dragostea de frumos, să modeleze caractere și să ofere modele de etică”, nu le-o mai poate nimeni înfrânge. Pentru aceasta Cătălina și Adrian le sunt recunoscători părinților.

Au absolvit gimnaziul din satul natal Drăgușenii Noi, raionul Hâncești. Școala pentru ei este „în toată splendoarea ei, o amintire frumoasă”. Pedagogii au fost cei care i-au încurajat să învețe, să participe la olimpiade și concursuri, așa încât nu au dezamăgit că „putem fi și noi buni”. Acum, ambii fiind liceeni, urmași demni ai patronului spiritual Vasile Alecsandri, copilăria este „o amintire de neuitat asociată cu drumul spre școală, deoarece, zi de zi, pe aceleași cărări, mergeam împreună eu și fratele mai mic, Adrian”. Sunt poate din acei puțini tineri care au avut o școală bună în familie. Acest lucru îl pot spune profesorii care i-au învățat și cărora le sunt astăzi discipoli. Motivația de carte, de cunoștințe totuși este în genele lor, iar rolul bunicii Ana este cel mai plauzibil: „Tind să cred că dragostea de carte am moștenit-o și de la bunica, simbol al înțelepciunii în familia noastră, căci, bătrână fiind și lipsită de puteri, ea totuși alegea compania cărților în petrecerea timpului. Iar cel mai fericit moment era atunci când bunica mă ruga să-i aduc cărți de la bibliotecă, eu le alegeam pe acelea care credeam că o să-i placă mult și când i le duceam bunicii, ea îmi spunea: „Dar pe asta am citit-o!

Celor doi frați, îngemănați în tendința să facă ceva bun și cu folos pentru celălalt, le pasă cum cresc și se dezvoltă semenii, cum sunt timpurile în care funcționează școala și cresc generațiile, dacă reformele în învățământ sunt de durată scurtă sau lungă. Și frații Corniță, așezați la masa unde-și fac temele, citesc și meditează: „Când trebuie să reflect asupra timpurilor în care trăim, involuntar îmi vin în minte cuvintele Meșterului Manole: „Doamne, ce strălucire aici și ce pustietate în noi!”. Generația tânără se adaptează ușor la lucrurile ce țin de epoca tehnologiilor, dar la fel de ușor uită și de unele valori, norme etice, care, cred că ar trebui să fie clasice și să le promoveze mereu. Probabil această „pustietate în noi” vine din neglijența noastră pentru frumos și valori, același motiv pentru care ceea ce societatea ne oferă este aproape ineficient și de scurtă durată”. În opinia Cătălinei și a lui Adrian, nu modernizarea școlii e în pericol, dar lipsa lecturilor, dezinteresul de carte, de cunoștințe al celor care neglijează actul de cunoaștere.

Curiozitatea mea a fost să aflu care e puterea lor de a reuși să învețe, să dovedească conștiință și dragoste de tot ce fac, și fac cu atâta drag. Răspunsul a fost simplu, venit din gândirea puerilă a unor copii înțelepți și buni: „Când ai un scop, când îți creezi un ideal, găsești mereu puterea de a învăța din orice și de la oricine. Acum scopul nostru este de a-i face fericiți pe părinții noștri, încercăm să le transmitem dragostea noastră pentru ei și să le mulțumim pentru efortul depus în educația și creșterea noastră, iar dacă reușim să le facem bine, conștient și cu drag, înseamnă că părinții noștri au făcut o treabă excelentă. Este adevărat că nu facem totul atât de bine, mai greșim, însă mergem înainte ca să îmbunătățim faptele”.

 

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 351

Susține Natura.md: Devino Patron!