Profesoara care dăruiește limba română

Profesoara care dăruiește limba română

Profesoara de limbă și literatură română, Carmen Dimitriu, după un frumos și impresionant parcurs didactic în România, a venit să lucreze în învățământul din R. Moldova. Cu aceleași chemare, entuziasm, har, ținută profesională și pregătire impecabilă în pedagogie, după unsprezece ani de manageriat la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, județul Iași, detașată prin concurs la Institutul Limbii Române (instituție aflată sub egida Ministerului Educației și Cercetării din România), profesoara nu crede că a lăsat în urmă o altă lume, mai rău, o altă țară și a venit pe meleaguri străine.

Din septembrie 2018, a venit să lucreze la Universitatea de Stat din Comrat. La Catedra de limba și literatura română, în calitate de lector de limba română, predă româna studenților sau vorbitorilor de alte limbi, care vor să o învețe. Aici, de la discipoli, colegi de catedră și până la rectorat, dna profesoară se simte apreciată și iubită, într-un spațiu pe care mulți îl credeau ostil. Este formator în proiecte, privind asigurarea calității, și în didactică, mentor și - toate acestea, spune profesoara de peste Prut, sunt puse acum în slujba activității de aici, iar munca îi aduce multe satisfacții.

Am cunoscut-o pe Carmen Dimitriu din mai multe reportaje televizate și interviuri, am vorbit cu ea la telefon și m-a impresionat vocea ei plăcut de calmă. Așa o auzi mereu fără să ridice vreun sunet în tonalitatea ei, pentru a-și impune cumva părerea, pentru a convinge pe cineva că adevărul ei este absolut sau spre a-și etala meritele, pe care le are și-s multe. Atunci când o asculți, crezi că școala mai are piloni rezistenți, asemenea iluminiștilor care au aprins făclii în învățământ. 

Înainte de a veni în Găgăuzia, cunoștea despre școala din R. Moldova dintr-o activitate mai veche de parteneriat educațional cu Liceul „Petre Ștefănucă” din Ialoveni. Avea și mai are o mare admirație pentru colectivul minunat, în care remarcase dragostea elevilor și a profesorilor de aici pentru pământul strămoșesc, pentru limba română și pentru cultura moștenită și „faptul că, orice ar fi, profesorii de aici păstrează cu sfințenie aceste valori”, își amintește deseori profesoara. Despre sistemul de învățământ din R. Moldova nu cunoștea amănunte, dar „a observat tendința, din ultimii ani, a unei orientări moderne de organizare nouă a procesului de predare-învățare-evaluare. Deși este un învățământ preponderent tradițional, cu reminiscențe din sistemul sovietic, faptul că s-a început de câțiva ani o reformă ce vizează modernizarea și europenizarea învățământului, corespunde noilor condiții de viață ale tinerilor de aici și le creează speranțe pentru un viitor mai bun”, este de părere dna Dimitriu și totodată rămâne impresionată de mai multe aspecte pozitive și promițătoare pentru sistemul de învățământ din R. Moldova.

Deși unitatea dintre România și R. Moldova se numește școala românească, pe cele două maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă și se educă aceleași valori, profesorii lucrează la proiecte comune. Observația unui profesor cu exigențe, așa cum este Carmen Dimitriu, e că „fiecare parte are de învățat de la cealaltă”. Poate că, reiterează profesoara, „sistemul românesc este cu un pas înainte spre europenizare, spre deschidere occidentală și spre modernizare, punându-se mai mult accent pe comunicarea elev-profesor, punând elevul în centrul procesului de învățare. Dar sunt și aici, în Basarabia, aspecte pe care noi le-am putea lua ca exemplu: reevaluarea cadrelor didactice o dată la cinci ani - ceea ce le obligă să se autoperfecționeze permanent, implementarea curriculei noi la toate nivelele”. O impresonează foarte mult la profesorii pe care i-a cunoscut, capacitatea acestora de a se reinventa permanent, dorința de a învăța, de a aplica noile metode. Datorită acestei atitudini de frățietate, Carmen Dimitriu este apreciată la Comrat, iar hotărârea de a veni în Găgăuzia nu a dezamăgit-o nici până în prezent.

Implicarea și asumarea ce o caracterizează o face să fie hotărâtă și puternică: „În orice decizie a noastră există și momente de dezamăgire sau de regret, important este că acestea nu duc la renunțare. Fac parte din noi și ne ajută să luptăm. Deci nu, nu regret, pentru că nobila misiune pe care o am aici, fiind reprezentantă a Institutului Limbii Române, aflat sub egida Ministerului Educației și Cercetării din România, mă motivează. Ca și alți colegi ai mei, răspândiți în toată lumea, activitatea mea constă în predarea limbii române, promovarea limbii, culturii și civilizației românești”.

Am întrebat-o cum decurge o zi din viața profesoarei Carmen Dimitriu într-un spațiu mai puțin românesc decât cel din Pașcani. Răspunsul a fost de o empatie debordantă: „Locuiesc în căminul studențesc din orașul Comrat. Rectorul Universității mi-a oferit un apartament în cămin. Pe ușa camerei mele scrie „liux”(cu litere chirilice). Desigur, condițiile sunt studențești, dar m-am adaptat, încât să am confortul minim necesar și condiții de lucru. Niciodată nu am fost o iubitoare de lux”.

Iată în ce se măsoară înălțimea unui profesor. În etichetele sale: modestie, lipsa pretențiilor materiale și doar dota sa spirituală este valoarea ce-l face să fie și mai mult respectat de comunitate. La aceste etichete morale are anexat crezul ei: „Întotdeauna am fost motivată să realizez ceva frumos și util, să dau totul pentru profesie”. Se plimbă prin Comratul puțin aglomerat, de mărimea Pașcaniului, de care își amintește cu drag.

Pentru doamna Dimitriu, activitatea didactică este o slujbă, iar munca îi aduce multe satisfacții. Crede că un om, dedicat profesiei, poate face lucruri bune în orice împrejurare, nu numai într-o funcție, care, de altfel, este trecătoare. Face parte din comisii de evaluare, participă la conferințe și la programe de formare a profesorilor, publică articole. De curând, în luna februarie, s-a ales cu o distincție din partea Universității. E una dintre cele mai importante pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre multe alte distincții, mărturisește cu bucurie, dar și cu modestie, „pentru că aceasta m-a emoționat mult. Oamenii de aici știu să mulțumească!”

Povestește cu entuziasm despre locurile frumoase din sudul Moldovei, pe care le-a vizitat și le-a îndrăgit: satul Avdarma cu Muzeul de Istorie - o recuperare impresionantă a trecutului și a adevărului istoric, unde se regăsește perioada românească a Găgăuziei; Muzeul Etnologic din Congaz, cu centrul tradițional, unde a regăsit multe puncte comune cu tradiția populară românească; Crama de la Vulcănești, unde se oferă o ospitalitate ca acasă; orașul Cahul, Episcopia Basarabiei de Sud, Mănăstirea din Cahul. Îi place mult Catedrala Ortodoxă din Comrat
cu turlele ei aurii. A vizitat mai multe mănăstiri – Curchi, unde a legat o prietenie strânsă cu familia Cojocari - niste oameni foarte dragi! - Căpriana, Vărzărești, Țâpova, Saharna, chiar și Chițcani, Noul Neamț, unde a fost să-l vadă pe părintele Savatie Baștovoi. Adoră Chișinăul cu monumentele sale, cu spectacolele deosebite, cu străzile, cu Aleea Clasicilor și piața de antichități,
cu străzile sale poetice - strada Eminescu se întâlnește cu strada Veronica Micle, cu Statuia mândră a lui Ștefan cel Mare. O impresionează zona Orheiului cu pădurile sale frumoase, iar în oraș are alți prieteni dragi, Vadim și Natașa Soltan, care au însoțit-o când a ajuns prima dată aici.
Îi plac întinderile imense de viță-devie, pe care oamenii de aici o îngrijesc cu pioșenie. Dar cel mai mult, spune cu aceeași dragoste de român prof. Carmen Dimitriu, „sunt recunoscătoare, pentru că am cunoscut oameni deosebiți, că reușesc să trăiesc în mijlocul unei comunități care mă cunoaște și mă apreciază”.

Carmen Dimitriu este lecția de limbă română pe care o predă în fiecare zi, celor care au aspirații frumoase spre o educație lingvistică și pentru a deveni vorbitori culți ai limbii române.

 

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în numărul 338