Drumuri transnistriene

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 224 (octombrie 2010).

Drumuri transnistriene
Satul Rașcov văzut din Vadul-Rașcov

Mulți ani, după 1992, Transnistria a fost o necunoscută pentru majoritatea moldovenilor din dreapta Nistrului. Adesea, veştile de acolo erau straşnice – oameni închişi pe motive politice, oameni răpiţi, rackeţi mână în mână cu conducerea autoproclamatei republici, contrabandă cu orice, poliţişti nesimţiţi în vamă, care te caută până la chiloţi şi-ţi mai confiscă din bagaje dacă au chef şi multe, multe ştiri despre pseudoretragerea Armatei a 14-a.

În tot acest noian de evenimente, Transnistria frumoasă era practic uitată, retrasă doar în scrierile vechi de pe vremea URSS ale Verei Nemţeanu-Verina şi în câteva alte lucrări de natură ştiinţifică. Dar acum, Transnistria poate fi vizitată şi, cu toate inconvenientele, între care cel mai neplăcut este controlul de la frontiera artificială şi vama, regiunea merită vizitată. Am făcut prima călătorie de-a lungul malului stâng al Nistrului nu doar din curiozitate, pe care am avut-o întotdeauna faţă de această fâşie de pământ, ci şi dintr-un motiv mult mai prozaic şi oarecum ruşinos pentru Moldova – drumul dintre Chişinău şi Rezina, după Orhei este foarte rău, chiar periculos. Drumul prin Transnistria era la sigur mai bun şi, fiind pe malul Nistrului, mai spectaculos.

Cam 20-30 de minute am aşteptat la rând în vamă după care a trebuit să completăm foaia de migraţie. Deşi în vamă mai sunt militari cu kalaşnikov şi deja nelipsitul tanc, vameşii nu mai sunt fioroşi ca pe vremuri, ba chiar încearcă să fie cât de cât politicoşi. Se uită cu mirare la numele noastre româneşti, debusolaţi mai ales de „Alecu”, şi întreabă „dar pe fiica dumneavoastră cum o cheamă după tată – Alecuvna?”. Râdem şi trecem mai repede. 

În sfârşit, suntem în Dubăsari, iar de aici Transnistria e a noastră. Drumul e bun, e liber şi e foarte frumos, pe deasupra Nistrului, printre câmpuri arate sau pline cu flori, dar peste tot bine îngrijite. Ajungem mai întâi la rezervaţia „Iagorlâc”. Aceasta e una dintre cele doar 5 rezervaţii ştiinţifice din Moldova, dar şi una dintre cele mai bogate.


Rezervaţia naturală “Iagorlâc”. Foto: Lucian Reniță

 

La suprafaţa mică pe care o are (e cea mai mică dintre rezervaţiile din Moldova) – 836 ha de pământ şi 270 ha de apă, aici se găsesc un număr uluitor de specii de faună şi floră – 719 specii din plante, dintre care 50 de specii rare, foarte rare sau endemice, 29 de specii de mamifere, 23 de specii de peşti, 167 de specii de păsări, dintre care 91 îşi fac cuiburi aici. „Iagorlâc” este un rai acvatic, dar puţin cunoscut, asemănător cu rezervaţia Prutul de Jos. 

Coborâm în satul Popenchi până la buza Nistrului, să vedem Ţâpova. Arată şi mai impresionantă decât o cunoşteam – se vede cât de mare este mănăstirea rupestră, se văd şi o mulţime de chilii pe care nu le văzusem până acum, sau cărări folosite de călugări care ne erau înainte necunoscute. În dreptul satului Ofatinţi, coborâm pentru a vedea defileul Saharnei, mănăstirea şi  paraclisul în care se spune că sunt imprimate tălpile Maicii Domnului. 


Mănăstirea Țîpova văzută din Transnistria. Foto: Alecu Reniță

 

Râbniţa este un oraş preponderent industrial, dar catedrala nou-construită dă un farmec aparte urbei şi anunţă schimbările ce se întâmplă acum în Transnistria. Decidem să mergem mai departe până la Camenca şi nu greşim, întrucât drumul devine foarte pitoresc – pe o parte râul, pe cealaltă, dealuri de piatră şi copaci bătrâni care ne umbresc calea. Nişte copii îşi mână caii pe malul apei. Pescarii fac grătar din peştele pe care tocmai l-au prins.


Râbnița. Catedrala oraşului Râbniţa, cu hramul Sf. Arhanghel Mihail. Foto: Alecu Reniță

 

Într-un final, ajungem în Stroieşti. Relieful de aici e deja foarte accidentat, iar drumurile din sat, meandrate, urcă şi coboară de-a lungul pantelor, împrejmuite de garduri de piatră, urmând contururile dealurilor din jur. Pare a fi un sat de munte, iar liniştea din jur, apa rece şi vântişorul plăcut te îmbie să stai cât mai mult. La poalele dealului se găsesc izvoare puternice, iar deasupra satului şi a Nistrului e o stelă – un punct de observaţie, în care călătorul obosit poate să privească un peisaj mirific.


Observatorul de la Stroieşti. Foto: Alecu Reniță

 

De la Stroieşti mai e doar un pic până la Camenca. Mai mergem printre păduri şi stânci, până când, într-un final, se deschide peisajul de deasupra Raşcovului şi a satului Valea Adâncă. Aici sunt vestitele Piramide Nistrene, ce-şi găsesc perechi şi pe celălalt mal al Nistrului, iar zona este protejată. Raşcov a fost fondat în 1402, ca punct vamal şi comercial în dreptul unui vad pe râul Nistru  lucru consemnat în toponimicul satului de pe cealaltă parte a râului - Vadul Raşcov). Se spune că numele provine de la o specie de ciupercă roşcovană – raşcovă, Lactarius deliciosus. În
timpul Evului Mediu, satul a fost unul dintre cele 7 mari târguri din regiunea Nistru-Bugul de Sud (celelalte fiind Moghiliov, Dubăsari, Silibria, Iampol, Iaruga şi Vasilcău).

O bună parte din istoria sa, Raşcovul a aparţinut Poloniei, iar din acest motiv, cele mai vechi şi mai interesante monumente din sat aparţin polonezilor – cimitirul şi Biserica Catolică Poloneză Sf. Caetan, considerată monument istoric, precum şi castelul domniţei Ruxandra. Marea majoritate a polonezilor au plecat din Raşcov de cel puţin 50 de ani. Cu toate acestea, datorită unei misiuni catolice poloneze, crucile poloneze din cimitir sunt bine îngrijite, iar catedrala (numită de localnici „Castiol”), a fost recent restaurată, iar acum se ţin slujbe, chiar dacă la slujbă vin doar 2 sau 3 oameni. 


Raşcov. Biserica sf. Caetan. Foto: Alecu Reniță

 

La construcţia catedralei a contribuit şi voievodul moldovean Petru Rareş. Fiica sa, Ruxandra, a fost căsătorită cu Timuş Hmelniţki, fiul lui Bogdan Hmelniţki, iar ruinele Castelului Domniţei  Ruxandra, care spun povestea misterioasă a întâmplărilor din acei ani de legendă pot fi văzute şi până în ziua de azi. De asemenea, aici se află şi ruinele unei sinagogi, semn că pe vremuri, aici a fost o însemnată populaţie de evrei. Recent, autorităţile transnistrene au editat un Atlas al Transnistriei, în care Raşcovul şi împrejurimile sunt descrise ca „Alpii transnistreni”: „Timpul, vântul şi apa au săpat pantele abrupte de lângă satul Raşcov, dând naştere piramidelor de calcar ce tronează de-asupra peisajului”.


Rașcov: Un muzeu în aer liber. Foto: Alecu Reniță

 

În 1941, o parte din peretele ce străjuieşte satul s-a rupt, lăsând în urmă o rană ce se vede şi astăzi. Piatra de aici e fragilă şi brăzdată de crăpături, aproape că te temi să calci pe ea, dar anume fragilitatea ei permite apariţia unor forme neobişnuite şi rare. Aici se află singurul pod natural din Moldova, creat de torentele de apă ce se varsă după ploaie. Tot aici găseşti pietre în formă de ciupercă. Stâncile de deasupra merită explorate la pas, încetişor. De asemenea, şi Transnistria, merită explorată, pentru că e foarte frumoasă.

 

 

Lucian RENIȚĂ