CANDELA DURERII ŞI MEMORIEI, MEREU ARZÂNDĂ
natura.md
Iul 31, 2024 11:34
81
0
Arestarea
Vasile Orac şi Agrepina Orac-Grib sunt bunicii mei. Noaptea de 13 iunie, 1941, au fost arestaţi. Soarta bunicilor, care aveau șapte copii, a fost dramatică şi tragică, deoarece au devenit jertfe ale regimului totalitar comunist, deportați în primul val. Au fost treziți la miezul nopții de lovituri furioase în ușă. Colaboratorii organelor sovietice, împuterniciţi să aresteze familia celor condamnaţi pentru deportare, erau însoţiţi de activişti din sat. Vreo 40 de persoane din Trinca urmau să fie arestate şi deportate, fără să fi săvârșit o crimă.
Lung şi anevoios a fost drumul Golgotei, parcurs de bunicii Vasile şi Agrepina, ridicați din satul natal Trinca. A fost o cale plină de primejdii, au îndurat lipsuri, au suferit foamete şi geruri aspre din Siberia. Nu exista nicio speranţă de a reveni, plecau în direcţie necunoscută şi pe termen nedeterminat. Cel mai tragic şi groaznic moment s-a întâmplat la gara feroviară Donduşeni când mama cu cei şapte copii au fost separaţi de tatăl copiilor, îmbarcat în vagon special pentru bărbaţi. Şi duşi au fost.
Trecutul nu se întoarce şi este imposibil să-l uiți. Trecutul ne ajută să recuperăm memoria și să nu uităm suferința bunicului Vasile, condamnat în baza art.58/13 Codul penal al RSFSR. Organele represive au deschis dosarul, anexând procesele-verbale de interogare a martorilor. În baza măгturiilor obţinute, desigur prin constrângere, pe cale nelegitimă, organele represive au fabricat un certificat din 10.06.1941, prin care au decis ca Vasile Orac să fie arestat, membrii familiei sale deportaţi dincolo de hotarele republicii. Au semnat acest certificat şeful NKVD din Edineţ Şilov, şeful secţiei NKVD judeţene Bălţi, Rjavskii, şi adjunctul Comisarului securităţii de stat, Mordoveţ.
Deportarea
A urmat executarea procedurii de arest. Totul s-a întâmplat noaptea, în mod secret, pentru a-i reţine prin surprindere şi fără martori. Grupa specială, formată din persoane instruite, au dat buzna în casă. Era împuternicitul special din raion, însoţit de un militar înarmat şi activiştii din sat. Bunicul Vasile s-a grăbit să deschidă uşa, iar bunica Grafina de spaimă nu izbutea să aprindă opaiţul. Mai întâi au făcut percheziţie prin odăi pentru a depista arme şi literatură antisovietică. Dar n-au găsit nimic. Bunicul a fost alungat afară unde deja era pregătită o căruţă. În casă şi ogradă s-a creat o mare zarvă, strigăte şi sudălmi. Toţi plângeau, nimeni nu cunoştea motivul acestui dezmăţ nocturn. Toată procedura a durat câteva ore. Împuternicitul din raion a spus că toată familia este reţinută şi urmează procedura de executare. Bunica Agrepina abia de izbutea să calmeze micuţii speriaţi. Trebuiau pregătite valizele cu strictul necesar. Nimeni nu cunoştea scopul adevărat la tot ce se întâmpla şi în ce direcţie vor merge.
Conform aceluiași scenariu a fost arestată și familia lui Vasile Cebotari cu soția sa Profira și cei trei copii. La o răscruce de drumuri s-au întâlnit două căruţe, încărcate cu copii speriaţi, cu părinţi trişti, disperaţi şi îndureraţi, excortaţi de soldaţi înarmaţi.
Bunicii
Bunicul Grigore Morari (n.1890), pe lângă poarta căruia au trecut căruţele încărcate cu cei osândiţi la pierzanie, se cunoştea bine cu Vasile Orac. Ambii au participat la Primul Război Mondial. Veneau regulat la biserică. Căruţa s-a oprit lângă poartă şi Vasile Orac şi-a luat bun rămas de la Grigore Morari, adresându-se celor prezenţi: „Oameni buni, mai rămâneţi sănătoşi, unul Dumnezeu ştie dacă ne-om mai vedea”. Dar nu a fost să fie. Bunelul Grigore, ori de câte ori ne povestea despre acele momente triste, repeta mereu: „Sărmanul de el Vasile, iaca de neamţ a scăpat nevătămat la război, însă de rus n-a mai avut scăpare. Cine ştie pe unde s-o prăpădit, păcat de dânsul, a fost om bun”.
Mătuşa Ileana, pe atunci în vârstă de 20 ani, ne povestea că după cele întâmplate de frică n-a mai dormit în casă toată vara. Precum şi alţi săteni, când se înnopta, se adăposteau prin stoguri de paie, prin hambare şi alte locuri mai dosite.
Despărțirea sau... dispariția
Pe 13 iunie 1941 au ajuns la gara feroviară Donduşeni. Aici bărbaţii au fost separaţi de familie, de copii şi îmbarcaţi în vagoane pentru transportarea vitelor. Totul s-a petrecut aşa de repede încât bunicul Vasile a rămas îmbrăcat doar în cămaşă şi pantaloni. Mai mult bunicul nu s-a întâlnit cu familia, n-a mai fost în satul natal, nu s-a mai scăldat în apele râului Draghişte. Despărțirea a fost grea și dureroasă. Peronul gării era împânzit de acei care urmau să fie deportaţi. Unchiul Victor a hotărât să evadeze, deoarece erau momente prielnice. Bunicul Vasile deja se afla în vagon şi prin
fereastră i-a interzis să facă acest lucru periculos. Bunicul a insistat ca toată familia să fie împreună. Bunica Agrepina avea grijă de copii. Mama Alexandra multe ore a stat lângă fereastră de unde se vedea eşalonul în care se afla bunelul, spera că se va întoarce. Dar în zădar. A adormit plângând. Dimineaţa, când s-au trezit, eşalonul încărcat cu bărbaţii arestaţi nu se mai afla în gară. După mai mulţi ani, noi am aflat de la Alexei Semeniuc, că deja se dădeau lupte crâncene cu armatele germane care înaintau spre răsărit, dar eşalonul cu arestaţii din Moldova încă mai staţiona la o gară din Kiev. Era război, se pierdeau mii de vieţi omeneşti, ardeau în flăcări sate şi oraşe, dar organele represive sovietice protejau cu mare atenţie „duşmanii poporului”.
Nicolae Morari, victimă a represiunilor staliniste,
s. Trinca, Edineț
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!
