Călătorie pe Nistru: De la Japca la Vadul Rașcov

Toamna aceasta (2019, n.r.) a fost generoasă cu noi. Am avut atât de multe zile inundate de lumină caldă și culori blânde, încât e greu de crezut că acest anotimp a venit pe capul nostru să pregătească tranziția spre iarna cea gri.

Într-una din frumoasele zile, am vizitat bătrânul Nistru pe un sector unde nu am fost niciodată. Am decis să explorez ținutul dintre Japca și Poiana, și nu oricum, dar pe caiac, în compania altor prieteni care-și doreau să admire natura în prag de toamnă. Întregul echipament ne-a fost pus la dispoziție de Kayakingtours.md, iar Alex Guţaga ne-a ghidat iscusit pe acest traseu.

De la bordul unei bărcuțe mici, pe care o duce Nistrul la vale, am admirat cerul de un albastru dulce și leneș pe care se perindă, din când în când, cormorani rătăcitori. Atunci când oboseam de priveliști și de vâslit, lăsam caiacul la mal și luam la pas frumoasele sate așezate ca mărgelele pe malul acestui fluviu răbdător. Așa am ajuns să descoperim, rând pe rând, localitățile Japca, Vadul Rașcov, Socola, Poiana.

La vale pe apele Nistrului. Foto de autor

Despre Japca și mănăstirea cu același nume s-au povestit multe. Totuși, ca mulți alții, am trăit un sentiment de fascinație la vederea unei localități vechi și importante din punct de vedere istoric. Oficial, localitatea apare în documente la 1491 (pentru referință, Ștefan cel Mare în acei ani își purta bătăliile pe rând cu turcii, polonii și cu ungurii). Se spune că întemeietorul satului a fost un anume Vasile Japcan, care a decis să se mute aici cu traiul și să construiască și o frumoasă biserică pe malul Nistrului. Pe aceste locuri a existat, încă din antichitate (anii 3500 – 3000 î.Hr.), o altă așezare, probabil o cetate înconjurată de mai multe cătune. Complexul monahal Japca a fost întemeiat pe baza schitului rupestru din apropiere, stabilit, după unii cercetători, cu sec. XV. Japca a fost singura mănăstire din RSS Moldovenească ce nu a fost închisă în timpul regimului comunist (se zice că stareța a intervenit personal la autoritățile sovietice de rang înalt pentru a le convinge să lase mănăstirea în pace).

În satul Bursuc, comuna Japca, s-a născut în 1934 publicistul, scriitorul, prozatorul, dramaturgul, scenaristul, politicianul și ecologistul Gheorghe Malarciuc. Acest entuziast apărător al naturii şi  iniţiator al mişcării ecologiste din Republica Moldova ne-a lăsat prețioase documentare despre problemele de mediu naţionale. Ar trebui ca aceste filme să fie ecranizate în toate școlile și predate tuturor generațiilor de la Malarciuc încoace. Cred că nici un alt dramaturg nu a fost capabil să explice natura pe înțelesul tuturor, precum acest fiu al satului Japca, cu sufletul modelat de frumoasele peisaje ale Nistrului unduitor.

Anume de aici, de la Japca, am început călătoria pe caiac și am savurat priveliștile care se înșirau de o parte și de alta a fluviului. Stâncile împădurite se perindau una după alta; uneori veneau amenințător de aproape de mal, alteori lăsau loc unei pajiști mai domoale care cobora lin până la mal și pe care pășteau vacile satelor nistrene. Din loc în loc, cârduri de gâște domestice se scăldau fără să le pese de caravana de caiacuri ce venea la vale. Doar stârcii cenușii tresăreau speriați în insulițele lor de stuf, de unde pândeau peștii. Cerul se oglindea perfect în apa cea liniștită a Nistrului, întreruptă doar de vâslele ce se încăpățânau să descopere alte colțuri scăldate de frumosul fluviu.

Peisaj pe Nistru. Foto de autor.

După câteva ore de plutit, am ajuns la Vadul Rașcov – un loc frumos și încărcat de istorie. Aici te cucereşte priveliștea spre malul opus, în satul Rașcov (Transnistria): pe malul Nistrului, la vreo 500 metri una de alta, se înalță o biserică ortodoxă, o biserică fortificată catolică și o sinagogă. Toate trei stau cu fața spre Nistru și spre Vadul Rașcov, salutând oamenii de pe malul celălalt în ceața fiecărei dimineți. Aceste clădiri vorbesc despre timpuri demult apuse, când pe pământurile nistrene erau alte stăpâniri care administrau comunități de etnii și religii diferite. Este fascinant cum aceste trei mari culturi și-au găsit punctul de intersecție și au continuat să co-existe până în vremile noastre.

La Rașcov, pe malul stâng al Nistrului, a fost cândva hotarul sudic al Imperiului Polono-Lituanian, satul fiind considerat ultimul bastion al acestui imperiu cunoscut, în mod oficial, ca „Republica celor două naţiuni” (în limba poloneză: Rzeczpospolita). Scriitorul Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel, scria în romanul său Pan Wołodyjowski că Rașcov era un sat „situat la marginea lumii”. În acele vremuri, localitatea era un centru istoric şi cultural important, găzduind o semnificativă comunitate poloneză. În 1749, nobilii au ridicat în sat o impresionantă biserică catolică, care este şi cea mai veche din Moldova. Biserica a fost sfințită cu hramul „Sfântul Cajetan” și funcționează și astăzi, în pofida faptului că în timpul regimului comunist a fost închisă și distrusă. Vechii locuitori ai acestui sat se odihnesc azi în cimitirul polonez, aflat la mică distanță de biserică. Din păcate, cimitirul este părăsit și printre pietrele funerare cresc buruieni.

Biserica catolică din satul Rașcov (Transnistria). Foto de autor

Biserica ortodoxă cu hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului”, care a fost construită în anul 1740, se află în ruine din cauza boicotului sistemic al autorităților sovietice. În prezent, în sat funcţionează o altă biserică ortodoxă, construită în anul 1779, cu hramul Sf. Treime. În stare avansată de degradare se află și vechea sinagogă (ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea), din care au rămas doar pereții. Se zice că la începutul anului 1930, în cadrul unei operaţiuni antireligioase, autorităţile sovietice au distrus bolta sinagogii. Atunci, mulți evrei au fost nevoiţi să se refugieze în Vadul Rașcov, care pe atunci făcea parte din Regatul României, lăsându-și în urmă casele și avuțiile.

Rașcov și Vadul Rașcov au fost întotdeauna cosmopolite, căci aici locuiau ucraineni, armeni, evrei, moldoveni. Au avut istorii diferite, în funcție de felul cum erau stăpânit malul drept și stâng al Nistrului. Rașcovul a trecut de la administrație poloneză la cea ucraineană, iar hatmanul Ucrainei, Bogdan Hmelnițki și-a însurat fiul, pe Timofei, cu fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu, Ruxanda. Căsătoria a avut loc la Iași pe data de 21 august 1652, însă anul următor Ruxanda s-a mutat la Rașcov, fiind deja văduvă. Socrul său i-a dăruit această localitate, unde ea a locuit timp de 13 ani. Raşcovul a fost un punct comercial important, situat convenabil pe artera comercială şi de trafic principală din regiune. Aici funcționa și un port unde în fiecare lună soseau nave cu materiale de construcţii și luau la schimb produse forestiere, agricole (în special vin) sau obiecte de artizanat.

De cealaltă parte a Nistrului, Vadul-Raşcov a apărut în anul 1447, ca post fortificat cu vameşi şi ostaşi de pază pe Nistru. Era așezare de graniță pe fluviul Nistru, care, la acea vreme, despărțea Țara Moldovei de Imperiul Polono-Lituanian. Localitatea a fost un târg vestit și un punct comercial important, în care cu timpul s-au stabilit și evreii veniți din Galiția și Podolia (Ucraina de azi). Aici funcționau fabrici de lumânări, ateliere de prelucrare a pieilor, o sumedenie de prăvălii, câteva mori de apă și de aburi. În 1923, târgul Vadul-Raşcov cuprindea peste o mie de gospodării cu o populaţie de 9800 oameni. După ocuparea Basarabiei de către URSS, în iunie 1940, numărul de locuitori s-a redus în jumătate ca urmare a deportărilor populaţiei băștinaşe în Siberia, a foametei organizate de către sovietici și refugierea populaţiei evreiești din calea trupelor germane.

Astăzi, vechiul și frumosul cimitir evreiesc din Vadul Rașcov reprezintă unica amintire palpabilă rămasă în urma populației evreiești. Acest cimitir are faima de a fi cel mai mare din Republica Moldova și unul dintre cele mai mari cimitire evreiești din Europa de Sud Est. Nu se știe exact câte morminte sunt aici, însă localnicii susțin că există peste 6 mii de pietre funerare ce stau înfipte în pământ ca mărturii mute ale comunității gălăgioase de aici care se revărsa pe străduțele înguste ale târgului în piața publică în zi de târg. Unele ulicioare mai păstrează și astăzi pavajul vechi de piatră cubică. O străduță de acest fel ne-a dus către izvoarele unde și astăzi femeile satului se adună și spală rufele, ca în vremurile vechi.

Numele acestor două sate, Rașcov și Vadul Rașcov, arată o strânsă legătură între ele ce transcende dincolo de limbaj și istorie. Potrivit scriitorul Dumitru Matcovschi, originar din Vadul Rașcov, numele corect al satului ar fi, de fapt, Vadul-Rașcului, iar cuvântul „rașcu” însemna „pungă” în limba dacilor și făcea referire la taxa pe care trecătorii trebuiau să o achite atunci când treceau Nistrul. Se vede că această zonă avea încă din vremuri străvechi reputația de a fi un loc potrivit pentru a traversa fluviul, pentru că numele de vad (loc de trecere pe cursul unui râu, pasaj) s-a păstrat până în zilele noastre ca un fel de limbaj codificat al vremilor în care oamenii învingeau barierele naturale în măsura posibilităților.

Călătoria noastră a continuat, spre Socola şi Poiana, despre care vă scriem în numărul următor.

Socola și biserica din satul cu același nume. Foto de autor

Silvia URSUL

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 332

Susține Natura.md: Devino Patron!