„Scena simte, ea nu primeşte pe oricine…”

Invitata de onoare este Daniela BURLACA, actriţă şi regizoare de teatru.

„Scena simte, ea nu primeşte pe oricine…”
Daniela Burlaca. Sursă foto: profilul de Facebook al actriței

- Doamnă Daniela Burlaca, acest interviu urma să-l realizăm prin februarie, dar erați atunci plecată. Acum, iată, din cauza carantinei de coronavirus, îl reluăm prin intermediul poștei electronice. Evident, prima întrebare, involuntară, este ce face o actriță, tot ea și regizoare, cunoscută ca fiind mereu în fierbere de energii creatoare, în aceste zile de „arest la domiciliu”? Oare situația de „StaiAcasă” nu influențează negativ profesionalismul, inclusiv al colegilor Dumneavoastră de la Teatrul „Geneza Art”?
- Cu certitudine, un actor, ca și un sportiv, are nevoie de antrenamente zilnice pentru a se menține în formă, pentru a nu-și pierde tehnica. Dar actorul este omul înzestrat de la Dumnezeu cu Har. Harul, talentul este o forță pe care nimeni nu ți-o poate stăpâni, nu ți-l poate fura, nu ți-l poate interzice. De aceea, nu-mi este frică precum că o vacanță sau o perioadă de stopare a activității ar putea fi un impediment în momentul de revenire pe scenă. Stând acasă, găsim timp pentru gânduri noi, idei noi, pentru a citi și a scrie, pentru a contempla liniștea, pentru a fi tu cu tine…

- Teatrul „Geneza Art” are faima unei trupe extravagante care a reușit să trezească interesul spectatorului prin repertoriul său, dar și datorită unui stil regizoral original. În plus, chiar și Dumneavoastră vă mândriți, uneori, cu faptul că trupa „Geneza Art” întrunește mulți dintre cei mai buni actori de la noi. Care-i secretul acestei coagulări fericite? Cum se plămădește aluatul unei asemenea pâini teatrale în timpuri cu „O, biet actor… O, biet artist…”, dacă-i s-o spun ca interpretul Vasile Șeicaru?
- O trupă este un organism viu, un tot întreg. Noi suntem aceeași, diferența o face scena. În culisele teatrului „Geneza Art” nu se impun lucrurile, pentru că nu se permite, această idee pornește de la fiecare om care activează în teatrul nostru. Se face pentru că se vrea, pentru că place, pentru că aduce fericire și emoții. Teatrul „Geneza Art” este pentru libertate în gândire și pledoarie pentru personalitate. Teatrul „Geneza Art” își cunoaște publicul, la propriu și la figurat. Teatrul „Geneza Art” face conexiune cu toți cei care transmit energie. Și mai e o chestie curioasă: scena simte, ea nu primește pe oricine, iar momentan scena de la „Geneza Art” este foarte primitoare, caldă, deschisă, emană unde bune, are piloni de energie acumulată din razele de suflet ale celor care o îmbrățișează…

Sursă foto: arhiva personală a actriței

 

- Ați jucat pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”, dar și pe a Teatrului „Luceafărul”, iar din 2010 ați mers ca actriță și membru fondator al Teatrului „Geneza Art”. Ce v-a ambiționat să faceți un asemenea pas în situația în care există suficiente scene teatrale în Chișinău?
- Suficiente scene de teatru în Chișinău? Aș putea să vă contrazic! Mă întreb, în acești ani, de când am plecat din alte teatre, urmărind repertoriul și montările, care ar fi fost rolurile care să-mi
pună în valoare capacitățile actoricești? Mai mult, prin pasul pe care l-am făcut se pare că Dumnezeu mi-a mai oferit încă o șansă pentru niște viziuni regizorale. Șansa trebuie prinsă din zbor, la timpul potrivit și e important să nu o ratezi. 

- În 2007 ați luat Premiul Național pentru Tineret în domeniul literaturii și artelor, în 2008 ați obținut „Medalia pentru excelență”, la Gala UNITEM din 2012 și 2013 ați fost nominalizată pentru cel mai bun rol feminin în spectacolul „Principesa Ivona” și, respectiv, în spectacolul „Frumoasa călătorie a urșilor panda…”. Le amintesc pe cele de acum aproape un deceniu pentru a menționa că v-ați anunțat chiar de la începuturi drept o actriță deosebită, iar de la o vreme demonstrați că sunteți și regizoare de teatru surprinzătoare. Cum îmbinați aceste două… lucruri? Nu vă temeți că o să piardă actrița, mai ales atunci când jucați în spectacole regizate de Daniela Burlaca?
- Mie îmi plac lucrurile complicate. Îmi place să simt gustul lor. Îmi place să plonjez în emoții și sentimente. Atâta timp cât există un echilibru între puterea sa fizică și cea intelectuală, omul  este atotputernic. Toată puterea este în noi.

- Ca regizor, cum vă selectați piesele și pe ce mizați într-un spectacol pentru a frapa, a cuceri interesul spectatorului în aceste vremuri trăite mai mult în internet sau în indiferență? Și ce căutați să-i spuneți spectatorului?
- Montez doar ceea ce simt (cu mici excepții). Spun doar ceea ce gândesc (cu mici excepții). Mă inspiră muzica și oamenii. Caut lucruri profunde și spun lucrurilor pe nume. Nu fac pact cu politica și nu vorbesc cu spectacole doar de dragul artei, mereu caut mesaje care se transpun cu timpul, cu viața, cu societatea, cu mentalitatea, cu binele și răul...

- Are azi Republica Moldova o dramaturgie, vorba vine, națională? Mă refer la autori locali, din stânga Prutului…
- Nu vreau să jignesc pe nimeni, poate am citit prea putină dramaturgie naționala, dar cred că ea se ramifică în câteva categorii sau e foarte puerilă, sau foarte sovietică, sau politică, sau se
vrea erotică, dar, de fapt, e o scriere mediocră. Mai cred doar în poezia noastră autohtonă…

Sursă foto: arhiva personală a actriței

 

- Atunci când ați pornit proiectul NUD – Narațiunea unui diafan, am crezut că veți prezenta un serial video cu doar portrete de actori. Ideea chiar îmi amintise de o rubrică a lui Pavel Pelin în „Tinerimea Moldovei” – „O dragoste veche – actorii”. În NUD primul episod fusese cu actorul Nicu Țurcanu, dar a urmat interpreta Cristina Scarlat, apoi – regizorul Roman Burlaca. Este o realizare originală, bine regizată, cultă, must de omenie și dragoste față de protagoniști. Dar sunteți un om de teatru și cred că ar fi fost mai bine să conturați prin NUD o galerie de personalități din actuala viață teatrală din stânga Prutului… Nu?
- Este un proiect care, cu siguranță, va continua, deoarece îl simt foarte personal si-mi este foarte drag. Am ales un spectru mai larg pentru a prezenta oameni care au ce spune și de la care ne-am putea inspira pentru orice fel de abordări. NUD nu este despre toți și nu oricine își poate dezgoli sufletul sau simțurile. Oamenii sunt foarte diferiți. Din start nu am urmărit să fac un proiect al oamenilor de teatru. Din păcate, unii dintre ei, actori și regizori din Republica Moldova, îmi par foarte stinși, fără interes, fără dorință de autodezvoltare și progres. Fiecare - cu forma lui de teatru, iar dacă nu o accepți ești considerat un intrus. Îmi pare rău că, la noi, anume asemenea lucruri se întâmplă…

- Apropo, regizorul Roman Burlaca, protagonistul episodului trei din NUD, este soțul Dumneavoastră? Dacă da ori nu, spuneți-ne, totuși, cu cine își împarte bucuriile și regretele Daniela Burlaca acasă? Sau o actriță, o femeie ca Dumneavoastră nu are regrete? Întreb, deoarece știu că sunteți o luptătoare și nu vă place să regretați…
- La 18 ani, m-am căsătorit cu actorul și prezentatorul Iurie Gologan. De atunci, singurul meu regret este că timpul trece prea repede…

- Pe diferite scene, ați surprins spectatorii jucând rolul unor eroine emblematice. Amintesc doar câteva: Julieta în spectacolul „Romeo și Julieta” de W. Shakespeare; Veronica Micle în „Floare albastră”, după versurile și corespondența Veronicăi Micle cu Mihai Eminescu; Murașkina în „Cântecul lebedei” după A. P. Cehov; Regina Margareta în „Principesa Ivona” de W. Gombrowicz; Safta din „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri; Christine în „Iubirea la proști” de Francis Veber ș.a. Care dintre acestea v-a marcat atât de mult încât să vă însoțească precum o umbră sau o lumină în viața obișnuită, după ce ieșiți din teatru? Sau nu se întâmplă așa ceva?
- Să știți că nu mă urmăresc rolurile, eu le urmăresc pe ele…

- Foarte mulți spectatori, colegi, prieteni, dar și ziariști vă caracterizează cu calificative precum feminitate supremă, frumoasă, talentată, misterioasă, femeie care inspiră și minunează, eleganță, tandrețe… Iar Dumneavoastră vă place, uneori, să spuneți că sunteți doar „o femeie, care, ca atâtea altele, iubește, de regulă, prea mult”. Iubește ce? Și regretați atunci când spuneți că „iubește prea mult”?
- Iubirea este definiția a tot și a toate. Iubirea unește și separă. Eu sunt prada constantă a acestui fenomen. Iubirea mișcă totul în această viață și mă rog să rămân în mrejele ei o durată cât mai lungă…

- E tocmai ceea ce vă dorim și noi!

 

Gheorghe Budeanu