Devino Patron!

Regatul luminii

Regatul luminii
Cerb nobil. Foto www.plaiuluifagului.silvicultura.md

A fost demult, doar cei în vârstă, ajunşi la barbă albă, îşi mai aduc şi azi aminte cum Dumnezeu, văzând că atâta întuneric a cuprins această parte de lume, diriguită de Antihrist cu diavolii săi, a hotărât să creeze Regatul Luminii. Şi cum s-a gândit, aşa a şi făcut. Rege a ajuns să fie, cine credeţi? Leul. Dar nu un oarecare leu, ci unul mare-mare, foarte înţelept, cumpătat şi milostiv. Era cunoscut de toată lumea acest leu drept un luptător pentru dreptate, apărător al adevărului şi credinţei. Acest Leu se bucura de mult respect în tot regatul său şi pentru că nu era lacom, ci se mulţumea cu atât, cu cât să nu umble chiar flămând. Ajuns rege a şi slobozit o lege, prin care se interzicea sacrificarea, pentru masa de bucate, a animalelor tinere. Astfel, an de an tinereţea înflorea şi Regatul întinerea. Dar cine credeţi că i-au fost sfetnici buni măritului rege? Primul şi cel mai aproape a ajuns Cerbul. Chiar Leul şi l-a ales, să-l aibă-n dreapta sa. Al doilea sfetnic a fost Cioroiul. Iar cel de-al treilea a fost ales Măgarul. Odată însă cu ajungerea acestor fiinţe în funcţie de sfătuitori, s-a făcut mare vâlvă la curte. Se revoltau celelalte dobitoace contra alegerii înfăptuite de mai-marele peste Regatul Luminii. Nemulţumiţii au ieşit la proteste şi scandau cât îi ţineau băierile: „De ce Cerbul? Cum de Cioroiul? De ce Măgarul?” Atunci regele a ieşit în faţa mulţimii şi i-a vorbit:

- Dragă lume, iubiţi prieteni! Vă înţeleg nedumerirea şi nemulţumirea domniilor voastre. Dar, totuşi, sper să fiu şi eu înţeles în ceea ce am a vă spune. De ce am ales Cerbul în dreapta mea? Pentru că, onorat public, Cerbul este cel mai nobil dintre noi. Uitaţi-vă, cât de mult el înnobilează Curtea Regală?! Dar mai e şi o dovadă că nobleţea e un lucru necesar în Regatul nostru. Este cineva contra?

- Nu-nu-nu!!! explodă într-un glas toată suflarea adunată la proteste. 

- Acum să vă spun de ce l-am luat sfetnic pe Cioroi. Iată de ce: pentru că este foarte inteligent şi are o frumoasă experienţă de viaţă, utilă nu doar tineretului nostru. Este careva împotrivă ca Cioroiul să-mi fie de prim-ajutor?

- Nu-nu-nu!!! iarăşi explodă mulţimea.

- Să vă spun şi de ce l-am luat sfetnic pe Măgar. Mai întâi de toate, Măgarul e foarte muncitor. Şi, spre deosebire de alţii, care silesc doar pentru sine, Măgarul lucrează pentru binele tuturor. Mai e înzestrat Măgarul cu o calitate rar întâlnită la confraţii noştri: are caracter. De aceea, nu-l poţi îndupleca şi nici nu-l poţi cumpăra cu nimic, ca să facă ceva contra voinţei sale. Cine-şi poate închipui o Curte Regală, fără măgari, de la care avem ce învăţa – să avem caracter?! Este cineva contra Măgarului ales? 

- Nu-nu-nu!!! Nu ne închipuim Curtea fără măgari! strigară cu toţii de câteva ori. Măgari ne trebuiesc!

Astfel, de comun acord în toate, treburile în Regatul Luminii şi la Curtea Regală au prins a merge în urcuş. Cu fiece clipă, minut, zi, săptămână Lumina înghiţea întunericul, Binele – răul,  Frumosul făcea să dispară urâtul... Şi aşa a durat ani de zile. De la sine parcă, pe neprins de veste, regatul şi-a lărgit mult şi hotarele sale, strâmtorând totodată Imperiul Întunericului. Puteai numai să te bucuri de toate câte se întâmplau aici. Lipsea ura, minciuna, invidia, răul, învrăjbirea... Incredibil, dar în Regatul Luminii până şi animalele de pradă trăiau în pace şi bună înţelegere cu tot ce mişuna în jur. Însă, ironia sorţii, unora din acest Regat, după cum a fost şi de văzut mai apoi, nu le prea venea la socoteală ca să trăiască pe picior egal cu toţii şi să facă parte dreaptă cu fiecare. Vorba ceea: când e bine, tot nu-i bine. De ce? Pentru că se considerau mai ceva decât cineva. Şi atunci? Foloasele lor, desigur, trebuiau să fie mai ceva decât ale altora.

Şi, uite-aşa, dincolo de ochii celor mulţi, vicleneşte, Lupul, Vulpea, Şacalul şi Berbecul au căutat să-şi facă pârtie nu doar la Curtea Regală, ci chiar la Majestatea Sa Regele. Mai greu le-a fost până au aranjat trebuşoara asta, că de colo-ncolo lasă-i pe dânşii! Mai ales că Leul de-acum îmbătrânise şi în multe privinţe ajunsese în mintea copiilor. Nu-i vorbă, atât Cerbul cât şi Cioroiul, şi Măgarul, văzându-i pe cei porniţi pe-o cale greşită, îl tot atenţionau de fiecare dată pe Rege, dar..., din păcate, acesta se dădea dus cu zăhărelul de cei nevrednici. Ba şi mai şi: a intrat, până la urmă, în cârdăşie cu acele animale potrivnice legilor stabilite în acest Regat şi, spre mirarea şi neîmpăcarea sfetnicilor săi, Leul-Rege a prins a se înfrupta şi el din ceea ce vânau nemăsurat Lupul, Vulpea, Şacalul şi Berbecul. Aflându-se în tot regatul de pacostele săvârşite de către nelegiuiţi, dar mai ales că sunt înfăptuite cu ştirea Regelui, toate vietăţile s-au revoltat cum au putut şi împreună au hotărât să discute situaţia neordinară şi comportamentul Regelui la o adunare generală a tuturor membrilor acestui regat. Zis şi făcut. Dar, când-colo, ce credeţi? A ieşit Regele în faţa lumii şi a prins a se îndreptăţi şi a-i apăra pe nelegiuiţi, lucru nemaivăzut până atunci. Unde face Regele:

- Sunt învinuit pe nedrept, precum tot pe nedrept sunt învinuiţi cumătru Lup, prietena Vulpe, finul meu Şacalul şi marele maestru Berbecul. Cine, de-o vorbă, e în stare să creadă că berbecul, poate fi complice cu ceilalţi învinuiţi la sacrificarea nelegitimă a oilor, boilor, a păsărilor? Cine nu ştie că Berbecul nu-i carnivor? Deci, şi învinuirea îi este adusă pe nedrept, precum şi celorlalţi!

- Ba e pe bună dreptate învinuirea! interveni Cerbul.

- Cer argumente, Cerbule, se zborşi Leul rânjind.

- Da, e adevărat că Berbecul nu-i carnivor, dar cine altul dacă nu Berbecul izbindu-se cu faimoasele coarne în porţile ocoalelor, le sfărâma şi le deschidea calea celorlalţi din gaşcă să devoreze, să prade şi să-i facă parte şi Regelui nostru din bucatele alea?! 

Nu termină bine vorba Cerbul că sala răbufni:

- Jos Leul! Trăiască Cerbul! Cerbul! Cerbul! Cerbul! a ţinut-o una şi bună toată suflarea adunată la Curtea Regală – de la o amiază până hăt trecut de miezul nopţii.

Abia către ziuă, s-a făcut numărătoarea vocilor şi s-a văzut clar că Leul a pierdut tronul. Rege a fost ales Cerbul. N-au votat pentru el doar Lupul, Vulpea, Şacalul şi Berbecul. Şacalul, pe lângă toate, a rânjit în faţa tuturor şi l-a ameninţat pe Cerb, cică îi sunt numărate zilele la Curtea Regală. Iar Cerbul? Cum a reacţionat Cerbul la cele auzite? Fiind de natura sa nobil, elegant şi luminat nu şi-a plecat nici urechea şi nici fruntea lui regală în faţa şacalului. Şi-a căutat de treburile sale la Curtea Regală. Ceea ce-a plăcut multora e că, atât Cioroiul, cât şi Măgarul n-au fost alungaţi de la Curte. Iar în dreapta sa Cerbul şi-a luat sfetnic Căpriorul – la fel nobil, ager la minte şi – în floarea vârstei.

Toate acestea, cum era şi de-aşteptat, l-au îndrăcit de tot pe Şacal, şi deopotrivă – pe ceilalţi din gaşca lui. Au luat Leul drept scut şi, chipurile, în apărarea onoarei lui pierdute, au început atacurile cu săgeţi, ghiulele, ameninţări la tot pasul într-atâta, încât într-o bună zi n-a mai rezistat Cerbul şi s-a hotărât să lase tronul regal. Dar şi-a zis: „Nu plec înainte de a spune în faţa lumii tot adevărul despre ce lucruri urâte s-au petrecut la Curtea Regală, de când s-a infiltrat pe lângă Rege gaşca Şacalului”. Să te fi făcut cumva acolo, la acea adunare generală a întregului Regat şi să fi văzut câte lacrimi de durere şi neîmpăcare a vărsat Cerbul, ai fi plâns şi tu de mila lui. Acele lacrimi au fost ţâşnind din adevărul presat de răuvoitori şi din strâmtorarea dreptăţii, au fost lacrimi ce au spălat sufletul Cerbului, încât acesta s-a arătat şi mai nobil, şi mai al tuturor. Astfel, strălucind în faţa mulţimii adunate, Cerbul a fost aclamat şi purtat pe braţe cu tot cu tronul regal. De-atunci şi până peste vremi nobleţea şi inteligenţa Cerbului-Rege domină peste întinsul Regatului Luminii, care cu fiece zi îşi lărgeşte hotarele, îndepărtând astfel Imperiul Întunericului. Tot de atâta vreme Lupul, Vulpea, Şacalul şi Berbecul nu-şi află locul şi nu-i dau o linişte şi o pace nici bătrânului Leu, căzut în păcat, ci îl tot brâncesc spre tronul regal, pierdut pentru totdeauna. De, se gândesc fariseii, poate mai cade o pară mălăiaţă în gură la Nătăfleaţă... Nu vor să ştie, nu vor să audă, nu vor să vadă că Lumina înghite Întunericul. Nu se pot împăca nici cu adevărul că ce-a fost n-o să mai fie, şi ce-a trecut n-o să mai vie. Pe când Cioroiul, Căpriorul şi Măgarul, de-a valma cu Cerbul-Rege, privesc la toate filozofic, spunând lumii întregi: „Unde este lumină, nu-i loc pentru întuneric”.

 

Ion CĂPIȚĂ

Susține Natura.md: Devino Patron!