Predă engleza prin virtuțile operei lui Shakespeare
Sunt oameni care te inspiră la prima vedere și a căror atracție ori simpatie spontană nu te dezamăgește nici mai târziu. Ei sunt sinceri în gesturile sau faptele lor, te ajută cu discernere și convingere că inima le este în asonanță cu gândul, iar răsplată sau laudă nu așteaptă. Pur și simplu, asemenea oameni sunt altruiști și această calitate le luminează fața, ei sunt frumoși, poate prea frumoși pentru o societate care respinge frumusețea autentică, iar acolo unde ea lipsește o photoshopează. Poetul Alexandru Macedonski i-a așezat pe acești oameni desăvârșiți în versul nopților: „e tânăr, e trăsnet, e farmec, e zeu”. Enumerarea nu exclude caracterul feminin al frumuseții. Aceste calități le are și profesoara Cătălina Bumbu – e tânără, e frumoasă, e fermecătoare, e o ființă care stăpânește bunătate și inteligență și pe care le-o dăruiește altora.
Cătălina Bumbu este profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Chișinău, timp suficient în care s-o îndrăgească elevii și părinții, dar și să capete respect și admirație printre colegi. Absolventă a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Facultatea de Filologie, grațioasa profesoară a venit în școală să le predea elevilor limba lui Shakespeare, dar și să le transmită discipolilor că părintele de facto și de iure al lui Hamlet a fost de partea binelui și a așezat valorile ca normalitate, dar dorința dramaturgului a fost ca ele să rămână norme și pentru societatea de azi, și pentru toate timpurile. Răsturnarea lor se simte din ce în ce mai mult, de aceea Cătălinei îi revine misiunea didactică să le cultive elevilor, să le transmită frumusețea și corectitudinea exprimării limbii engleze, conectându-i la marea cultură engleză, atunci când Regatul Unit era (nu contestă nimeni că astăzi cineva decupează furnizarea valorilor) o sursă inepuizabilă de cultură.
Cele mai sincere aprecieri sunt părerile discipolilor ei atunci când îi întâlnești în jurul profesoarei. Vocea ei rămâne în mintea și glasul copiilor, al adolescenților, iar aceștia se întorc și spun, prin simplitatea gândirii lor, cuvinte reverențioase despre profesoara Cătălina Bumbu. Ionela Burduja din clasa a X, de exemplu, își prețuiește profesoara datorită faptului că e „un pedagog cu un mod de predare extraordinar de inovativ. Profesoara se dedică elevilor ca aceștia să adune cunoștințe trainice în cunoașterea limbilor străine. Sufletul acestei profesoare emană căldură și duioșie, fiind gingașă la chip și plăcută la auz. Prezența la lecțiile dumneaei ne oferă o stare de spirit relaxantă și un car de cunoștințe”. Colegul Ionelei de clasă, Kiril Gaidarji, își admiră profesoara, iar cuvintele de respect sunt ca o ploaie curată peste doamna Cătălina: „Este una dintre cele mai înțelegătoare profesoare din liceu, mereu și-a încurajat elevii și a fost receptivă cu oricine. Mereu este pozitivă și totodată atentă, ascultă cu drag părerea elevilor. Sunt foarte entuziasmat atunci când știu că urmează ora de engleză. Și foarte încântat să am așa profesoară”.
O apreciază și colegii din breasla de pedagogi pentru osteneala de a nu-și pierde calitățile native în mediul în care generozitatea sau prietenia stau la periferia societății. Ea este un om plămădit din tot ce poate fi bun pentru oameni. Se sprijină mereu pe virtuțile ei, ca tripticul rol de fiică, în care mama ei i-a dăruit multă speranță din numele ei, de mamă, care investește înțelepciune în fiica Sofia, de soție, ca să-și consolideze familia, Cătălina merită să fie gratulată.
Un Big Ben al ei din interior îi spune mereu să-și păstreze tripticul uman, iar profesoara Cătălina Bumbu mai adaugă la răsăritul fiecărei zile decalogul pe care-l urmează, călăuzită mereu de o lumină curată.
Silvia STRĂTILĂ,
Articol publicat în Revista NATURA, în numărul 372
Susține Natura.md: Devino Patron!