Înstrăinarea Basarabiei (I)

Bunul nostru prieten, Eugen Statnic, nonagenar, stabilit în Germania, a editat anul trecut o lucrare fundamentală - „Înstrăinarea Basarabiei”. Vom găzdui, în două numere consecutive, prefața acestei opere menite să aducă lumină asupra acestei chestiuni vechi, dar mereu actuale.

Înstrăinarea Basarabiei (I)

„Am numit această carte „Înstrăinarea Basarabiei”. Înstrăinarea a început încă înainte de răpirea jumătății de răsărit a Moldovei la 1812, din sec. XVIII, când toate războaiele ruso-turce s-au purtat în Moldova ca într-o țară străină care a fost timp de 100 ani, după 1711, sărăcită și arsă de cei care au purtat războaiele. Încă de atunci rușii s-au simțit stăpâni și superiori, considerându-ne sălbatici, proști și leneși de sus și până jos.

Elitele rusești au disprețuit de fapt și propriul lor popor, ținând în întuneric și robie poporul, pe mujicii și batracii lor. Tot așa i-au disprețuit și pe ucraineni, polonezi, moldoveni și alte neamuri peste care și-au întins stăpânirea. Cum Basarabia a fost dintotdeauna pământ românesc cu o majoritate de 85-90% încă din Evul Mediu, stăpânirea țaristă a urmărit rusificarea cu orice preț și înstrăinarea prin colonizarea forțată cu populații slave, pentru a schimba caracterul etnic romanic al populației băștinașe dintre Prut și Nistru. Înainte de 1800, comandanții armatei ruse au
permis și stimulat transferul de refugiați dincolo de Dunăre, iar după 1812 au organizat aducerea a zeci de mii de ruși, ucraineni, germani, bulgari și găgăuzi, mai ales în regiunile din sudul Basarabiei, după alungarea a 75.000 de tătari în anii 1770-1807. În nordul Basarabiei stăpânirea rusească a stimulat migrația de peste Nistru a zeci de mii de evrei și rusini din Galiția și Podolia.

Astfel, după 100 ani de înstrăinare, s-a ajuns ca în 1912 minoritățile etnice aduse să reprezinte, cel puțin în statistică, aproape jumătate din populația „guberniei Basarabia”. Moldovenii erau încă cei mai mulți în țara lor, dar aveau puțin de spus. Puterea o aveau alții. Iar alții erau cei veniți nu ca oaspeți, ci ca stăpâni. De aceea i-am numit străini. Străinii erau stăpâni și erau cei mulți în administrație, în școli, în politică și în biserică. Străinii aveau în mâna lor presa și cultura (atâta câtă era), comerțul, finanțele, meseriile și industria începândă, adică toată economia. Străinii erau stăpânii pământurilor, pădurilor și apelor. Situația proprietății funciare era încă feudală. Din 4 milioane de hectare peste 2 milioane aparțineau celor 470 nobili, din care 157 erau băștinași (nu toți moldoveni), iar 313 străini veniți. Dar și boierii pământeni moldoveni erau mulți rusificați și puțini mai erau patrioți. Toată administrația - funcționarii, judecătorii, profesorii, medicii, avocații -, erau în marea lor majoritate ruși sau alți străini. La Chișinău, din 1557 funcționari, doar 226 erau cu nume moldovenești. La Ministerul de Finanțe din 285 - străini erau 240, la Ministerul Comerțului - 45 străini și 7 moldoveni, la Direcția financiară și agricolă - 67 străini și 8 moldoveni. În Ministerul Instrucțiunii Publice erau 252 străini și 34 moldoveni. În Sinodul bisericesc erau 144 străini și 61 moldoveni, la Justiție - 160 ruși și 28 moldoveni. În toate instituțiile sus-menționate moldovenii erau în planul doi sau trei: pisari sau conțopiști.

În învățământul liceal, și așa insuficient, din 283 profesori ruși, evrei și germani, erau numai 31 de moldoveni. Școlile primare la sate totalizau 63.000 școlari la o populație de 1,9 mln. locuitori, cei mai puțini din toată Europa și, ca urmare, era gradul cel mai înalt de analfabetism. Doar 10% din moldoveni știau carte! Analfabetismul la moldoveni s-a datorat ignoranței elitei conducătoare de la Petersburg și a guvernatorilor care au urmărit eliminarea limbii materne românești din administrație și justiție începând cu 1825-1830, din școală - începând cu 1847, din biserică - din 1873-1875 și rusificarea generală după 1885. Moldovenii băștinași care în familie vorbeau de 1000 ani limba maternă, limba mamei, mai ales în județele majoritar moldovenești, puteau învăța numai la școala primară, dar școli erau puține și total ineficiente. La recensământul general din anul 1897, cam 145.000 de moldoveni, care vorbeau oarecum limba rusă, au fost considerați ruși în scopul de a falsifica statistica la dorința stăpânirii, rezultând numai 47,6% moldoveni, în loc de cifra reală de 55%. Acesta s-a verificat în anul 1915 și apoi în anul 1930, la Recensământul General al României. Rusificarea totală nu a reușit mai ales la sat. Moldovenii fără carte au devenit în țara lor robii celorlalte etnii pe plan economic, social și politic, neavând mai devreme o elită numeroasă penetrată în toate domeniile vitale, ca să asigure propășirea culturală și educațională în mase.

Cu cele mai bune simțăminte,

Eugen STATNIC
(Prefaţă la cartea „Înstrăinarea Basarabiei”, Chişinău, 2019)

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 345