Speranța de pe celălalt mal

Omul nu poate trăi fără speranță. Nu contează că cineva este milionar sau cerșetor, că mătură străzile sau minte de la tribunele oficiale, că locuiește la țară sau la oraș, că păzește morții din cimitire sau se chinuie în parlament să nu sforăie – fiecare își făurește drumul vieții din misterioasa substanță divină a speranței. Prorocii falși, comisarii neomarxiști sau idolii de lut pot îndruga multe năzdrăvănii, dar realitatea confirmă de secole că atunci când dispare speranța, omul se ofilește și se usucă. Nu întâmplător marele poet vizionar Dante Alighieri, când a întreprins călătoriile sale imaginare pe tărâmuri necunoscute, a găsit pe poarta de la intrarea în iad, inscripția:„Lăsați orice speranță, voi care intrați aici!” Cu alte cuvinte, se știa încă din antichitate că infernul începe acolo unde ai lăsat sau ai renunțat la ultima speranță, care mai pâlpâia în tine. De câte ori v-ați întrebat – dar cum arată o familie, un sat, o țară de milioane de suflete, care își pierde speranța?

Ninsorile venite din copilării îndepărtate au dat farmec sărbătorilor de iarnă, învăluind cu albul lor imaculat, pământul Moldovei. Da, reînnoirea anilor e un spectacol fascinant, care îi îndeamnă pe oameni să se întâlnească, să fie împreună, să se bucure unii de alții, să fie mai buni și mai frumoși la suflet. Indiferent de greutăți și neajunsuri, lumea așteaptă ca anul nou să aducă un pic de bucurie, de prospețime, de iubire. Clinchetul de zurgălăi și chiuitul copiilor au gonit pe câteva zile singurătatea și pustiul din satele îmbătrânite, luminând chipul amărât al pensionarilor întroieniți în așteptări și amintiri. Însă vine ora despărțirii: odraslele dragi pleacă în țări străine, sărbătorile se termină, iar necazurile vechi sting ghirlandele și vraja anului nou. Zăpada se topește și dezgolește mormanele de gunoi și rănile pământului. Vântul iarăși șuieră a pustiu și abandon. Doar statul mai are grijă nu cumva să adormim pe veci fără să-i plătim bir pentru fiecare zi trăită – în mare grabă ne expediază facturile. O-ho! Ele fiind mai mari decât pensiile, ne scot definitiv din atmosfera anului nou, aducându-ne nesimțirea și batjocora din anii guvernărilor oligarhice. Unde o fi evadat speranța de la festivitățile de revelion, când curgea șuvoi la televiziunile înecate în șampanie și focuri de artificii? Cât mai suntem în luna ianuarie, nu cred că s-ar prăbuși cerul, dacă am îndrăzni să clarificăm după îndelungatele convulsii de peste trei decenii – ce năzuințe și speranțe au cetățenii moldoveni de acasă și de pretutindeni, ce vor ei de la anul 2024? Au alte preferințe decât cele tradiționale de a nu supăra ursul și a privi lumea de sub masa stăpânului? Le place „bravilor urmași” ai lui Ștefan să stea ore întregi la vamă ca să intre în propria Țară? Au avansat moldovenii mai aproape de înțelegerea că timpul îi obligă să ia o decizie istorică și să arunce la coșul de gunoi frontiera artificială de pe Prut instalată de „eliberatori”? Până se va încinge eventuala discuție publică, ar fi bine să luăm aminte…

PRIMO. Statul moldovenesc este o construcție strâmbă și nedreaptă, fiindcă a ales o altă cale de evoluție decât cea trasată de Declarația de Independență din 27 august 1991. Guvernările instalate la Chișinău, începând din anul 1994, au neglijat și subminat esența Actului istoric care, în afară de adevărurile declarate oficial despre nenorocirile și dramele suportate de românii de la Est de Prut, trasa clar direcția și misiunea noului stat – reîntoarcerea noastră „ÎN SPAŢIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE”. Ba mai mult: pentru a șterge din memoria colectivă idealurile Mișcării de Renaștere Națională și lupta sutelor de mii de moldoveni pentru reîntregirea națiunii române, „stataliștii” lui Voronin și Marian Lupu, în aprilie 2009, au dat foc originalului Declarației de Independență. În loc să încurajeze și să lumineze populația otrăvită de minciunile și propaganda furnizată neîntrerupt de vechea metropolă imperială, slugile Kremlinului, care s-au perindat timp de decenii în fruntea statului moldovenesc, au dus cu toții un război mârșav, de compromitere și discreditare a tuturor cetățenilor cu conștiință și demnitate românească. Marile voci care însuflețeau mulțimile populare au fost bruiate și reduse la tăcere; fruntașii Mișcării de Renaștere Națională au ajuns să fie linșați public de televiziunile și mass-media cumpărate și plătite de serviciile străine, de mancurți, și dodo-vor-șoriști; Uniunile de creație, o mare parte de intelectuali și oameni de cultură au ales să servească stataliștii de la putere, și nu idealul de reunificare a Țării. Războiul perfid și îndelungat dus din 1994 de conducătorii R.Moldova nu împotriva serviciilor rusești și separatiștilor de la Tiraspol, Comrat sau Bălți, nu contra corupților și bandiților de la guvernare și justiție, ci împotriva tuturor cetățenilor săi cu conștiință românească a golit instituțiile statului de nucleele profesioniste, de specialiștii meritorii, de o pleiadă de demnitari valoroși și responsabili, cu respect și dragoste față de Adevăr, Neam și Țară. Guvernată de mancurți ca Lucinschi, Voronin, Ostapciuk, Lupu, Greceanâi sau Dodon, R.Moldova nu avea cum să nu devină cea mai umilită, ruinată și săracă „țară” din Europa. Să nu trecem cu vederea că ei au ajuns sus cu votul celor de jos!

SECUNDO. Statul moldovenesc nu aparține cetățenilor moldoveni și nu-i apară de abuzuri, de pericole majore, existențiale. O sumedenie de instituții, care consumă zeci și sute de milioane de lei din buget, există pentru sine, nu pentru oameni. Pilonii pe care stă așezată construcția statală sunt grav deformați – nici o reparație capitală nu-i salvează de la prăbușire. Justiția coruptă și putredă până la oase; partidele, incubatoare de führeri, demagogi, ratați și lingăi, din care se formează guvernările; mass-media vândută și cumpărată de putere la fiecare ciclu electoral; „societatea civilă”, parodie și caricatură la lumea liberă și democrată – iată stâlpii vopsiți și revopsiți din patru în patru ani și prezentați ca pilonii de bază ai „statalității moldovenești”. Încercați să răspundeți cât mai obiectiv – cui aparține acest stat? Poporului, cetățenilor sau unor clanuri mafiote ai căror dumnezei se află în „kulioace”? Cine, până la urmă, sunt adevărații profitori ai statului moldovenesc? Poporul, diaspora, oamenii de rând, care îngrijesc vatra și se spetesc să aibă o bucățică de pâine? Răspunsul vă aparține!

TERȚIO. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a scos la suprafață un adevăr înfiorător pentru moldoveni – neutralitatea R.Moldova nu te apără și nu te salvează de invazia barbarilor înarmați cu rachete. Statul moldovenesc se află în incapacitate totală de a asigura viața și securitatea reală a peste trei milioane de oameni. Crimele odioase ale fiarelor putiniste, asasinarea populației pașnice, gropile comune, atacurile teroriste cu rachete asupra orașelor ucrainene nu a declanșat instinctul de apărare colectivă la moldoveni. Nu a apărut nicio mișcare masivă, populară care să trezească societatea, să mobilizeze toți cetățenii, indiferent de etnie și preferințe politice, o mișcare uriașă, mânată de scopul autosalvării – trecerea neîntârziată sub scutul NATO și UE, prin unificarea cu Patria-Mamă – România. De ce masele largi, intelectualitatea, autoritățile și conducerea de la Chișinău nu au făcut front comun să înfăptuiască Unirea, măcar din considerente de securitate? Cine apără, la modul real, viețile, casele și familiile milioanelor de moldoveni, dacă descreierații de la Kremlin trimit 25-50-100-500 de rachete ucigașe asupra R.Moldova? Pentru ce partid, deputat, ministru sau demnitar statul moldovenesc este mai presus decât viața a peste trei milioane de oameni? Răspunsul, ca și deciziile neluate la timp, aparțin tuturor cetățenilor.

Am trăit o noapte lungă, de aproape o jumătate de veac, sub teroarea „eliberatorilor”. În tot întunericul ce părea fără sfârșit nu am avut nicio clipă în care să pierd speranța. Când mi-au pus cuțitul în gât să mă jefuiască, am reușit s-o trec pe celălalt mal de Prut, acolo unde se afla tot neamul grămăjoară. Nu pierdeți timpul foarte prețios, nu vă faceți iluzii și nu construiți castele de nisip pe o coadă de șopârlă, nu stați la mijloc de râu că vin inundații devastatoare. Salvați-vă! Treceți pe celălalt mal și reîntregiți-vă Neamul și Țara cât nu e prea târziu și speranța ne mai este vie! 

                                                                                                                                          Autor: Alecu RENIȚĂ, 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 383 

Susține Natura.md: Devino Patron!