Devino Patron!

Pacea are nevoie de cinstea și onoarea noastră. Le avem?

Pacea are nevoie de cinstea și onoarea noastră. Le avem?
Foto simbol

Pacea, gândindu-ne introspectiv la anii care au urmat după ,40 ai secolului trecut, se statornicise în forma în care nu se mai trăgea cu tunurile, ferestrele blocurilor nu se cutremurau de bubuituri, părinții nu-și căutau copiii sub dărâmături, iar soarele își găsea un loc sigur în liniștea caselor. Nici liniștea zilei nu era o aparență, se construia o altă viață pe seama împăcării interioare a omului. Intelectualul, în acest sens, își găsise un refugiu sigur în arta ca o salvare pentru a restabili frumusețea lumii.

Dacă ne gândim că după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial pacea pe toată planeta era un vis câștigat, amintindu-ne că războiul trecuse pe plan inofensiv în scrierile literare, atunci acesta devenise un subiect antrenant și inspirativ al multor autori. Păcii, în raport cu sechelele lăsate de război, asociat adesea cu o ciumă, i se garanta cinstea și onoarea în care se angaja omul nou să lupte pașnic pentru a o menține.      

Scriitorii Adrian Păunescu sau Grigore Vieru, Nicolae Costenco sau Vladimir Beșleagă au transformat pacea într-o rugăciune versificată: „Să fie pace, pace, pace pe pământ” (Adrian Păunescu, „Să fie pace în lume”); sau nu au contenit să mulțumească în cea mai sinceră și perpetuă formă „pentru pace, pentru pace,/ mulțumim frumos” (Grigore Vieru, „Mulțumim pentru pace”). Rolul educativ al acestor creații, indiferent de epoca în care ele sunt scrise și studiate în școală, este să educe tinerilor ideea, dar și întregii societăți conectată la valori, că războiul nu e o soluție, nu e o variantă de stabilire a unor înțelegeri de profit. Războiul este mai curând o „necesitate” care nu cunoaște nicio lege, după cum menționa dramaturgul german Bertolt Brecht în piesa „Mutter Courage și copiii ei”. Declarat fiind sfârșitul războiului, Mama Courage trăiește drama declinului financiar în disperarea că negustoria ei va da faliment.    

Personajul feminin al lui Brecht, o mamă cu trei copii de identități diferite, născuți în timpul războiului, care trage după ea un vagon de aprovizionare, acesta ținând loc de casă sau masă, este la celălalt capăt al firului narativ, monumentalizat într-o capodoperă istorică și artistică „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Caracterul didactic al lucrării domnitorului, căruia istoria îi oferă mai puține pagini, decât credința, alcătuind sfaturi părintești, adresate fiului său, guvernează ideea de bază că monarhia trebuie să fie de origine divină. Or, sfaturile părintești lipsesc în (ne)educația maternă a Annei Fierling, femeia interesată de beneficiile economice de pe urma războiului. Îndemnurile creștine ale voievodului-părinte Neagoe Basarab îl vor îndrepta pe fiu să îngrijească grădina, pe care tatăl i-o dă drept moștenire spirituală: „Eu te las să fii gard grădinii mele și să o păzești cum o am păzit eu”, pe când Eilif, fiul Annei Fierling, nu va înțelege diferența dintre uciderea, considerată ca act de curaj în timpul războiului, și uciderea pe timp de pace, fărădelege pedepsită cu moartea.    

Timpurile, tot mai încețoșate din cauza avântului spre putere, spre ascensiunea unei funcții de care ne bucurăm ca niște copii răzgâiați, atâta timp cât leagănul copilăriei ne îmbată cu orgoliile și ifosele din care ne alimentăm fie tinerețea sau cariera, fie dorința de extindere, apun, luând cu ele liniștea mult dorită.

În primăvara anului 2022, ghioceii nu mai răsar de sub zăpadă, ci de sub bocancii soldaților, înrolați într-un război aproape de noi. Indiferent cât de mult sau cât de puțin simțim mirosul cartușelor dezamorsate, gândul fiecăruia este la pace și poate acum ne îndreptăm rațiunea la cărțile citite despre război, la istorisirile bunicilor sau părinților, care ni se păreau prea lamentabile, acum prea greu trăite de prea mulți oameni pe un metru pătrat. Orele de literatură din școală își pot găsi actualitatea tematică, dacă un profesor cu multe lecturi, cu pregătirea excelentă a interpretării operei la clasă va recurge tangențial la subiecte ce oglindesc războiul și consecințele lui.

Cuvântul război sperie, este răzvrătitor, mai ales pe timp de pace, dar cum pacea poate fi o aparență, generația IT-istă este bine să urmeze modelul acelui profesor care știe să sensibilizeze povestind o carte bună, răscolind trecutul „de bube, mucegaiuri și noroi”, stârnind ură indiferenței și inerției, lăsate de libertatea prea docilă cu impulsurile noastre devenite amorfe.    

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 373 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!