Devino Patron!

Revista „Natura” a ajuns la 30 de ani

Revista „Natura” a ajuns la 30 de ani
Revista NATURA citită din băncile școlii

Ziarele în care se refugia deseori adolescenţa mea erau câteva: „Literatura şi Arta”, „Femeia”, „Săteanca”, unele trecute prin pânza de păianjen a timpului. Cel dintâi, LA de la Chişinău (redactor-şef – poetul şi scriitorul Nicolae Dabija), încă mai împleteşte firele de aur ale vremii şi este aşteptat în fiecare joi în casele oamenilor. Aşa reuşeşte şi revista „Natura” de la Chişinău să se bucure de 30 de ani, bătuţi pe muchie, o vârstă care aminteşte că în acest segment de timp a crescut o generaţie.

În toţi cei 30 de ani, de la (aşa-zisa)revoluţie din 1989, începând cu anul 1990, în multe case din Republica Moldova revista a fost un proces de iluminare prin culorile ei pastelate, dar şi datorită articolelor de un real folos. Menită să apere Moldova de impurităţile vremii, pe care tot omul le adună atunci când nu-i pasă sau uită că tocmai el trebuie să sfinţească locul în care habitează, echipa revistei „Natura” şi-a asumat o responsabilitate cât mai onestă, adunându-se în jurul unui crez: „Ecologia – o şansă pentru mileniul trei”. Astăzi, publicaţia este condusă de un bărbat al neamului nostru, din Basarabia şi din întreg spaţiul românesc, Alecu Reniţă, despre care poetul Nicolae Dabija scria că „stă de pază la curăţenia naturii noastre. El nu admiră natura, el trăieşte natura”.

Ediţie lunară, „Natura” este inundată de culori, preponderent verde. De fapt, culorile amplifică lectura a sute, chiar a mii de cititori, iar echipa de jurnalişti profesionişti nu face decât să păstreze, să lupte şi să regenereze mediul curat de pe malul de est al Prutului. Editorialul redactorului Alecu Reniţă este un efort asiduu, care, citându-i doar titlurile – „Fereastra prin care se vede viitorul”, „Apropiaţi-vă de natura-mamă”, „Respectă-ţi aproapele”, „Nevoia de speranţă”, „Şcoala, grădină uitată” etc. – te determină să devii mai atent, dacă nu chiar intransigent, la ceea ce scrie autorul: „Faţa adevărată a unei societăţi o poţi vedea atunci când societatea este lovită de o năpastă, criză sau nenorocire. Un cutremur devastator, o inundaţie pustiitoare, o epidemie nestăvilită, un război sângeros sau o foamete cumplită aduc la suprafaţă eroismul, frumuseţea, bunătatea, nimicnicia sau urâţenia oamenilor. În asemenea momente neordinare, cortina se prăbuşeşte şi măştile cad. Rămâne gol nu numai regele, dar şi lumea din împărăţia sa. Se vede clar valoarea fiecărui individ şi a societăţii în ansamblu. Virtuţile poporului, tradiţiile de unitate şi solidaritate, trăinicia familiei, efectele educaţiei individuale şi colective, credinţa, binele, egoismul, laşitatea, frica, hidoşenia, trădarea, degradarea morală – toate răbufnesc în spaţiul public şi arată portretul real al societăţii sau naţiunii nimerite sub tăvălugul urgiei”. Atmosfera de exercitare a echipei, care e mai mult o luptă pentru o Moldovă curată, ţine de atitudinea şi efortul ziaristei Lilia Curchi, care face o enormă muncă subsidiară, investigând stratul de ozon sau măsurând când pe jos, când cu ochiul, când cu lupa jurnalistică satele sau orice formă de relief. Lilia constată uneori (parantezele îmi rectifică să scriu deseori) că „Moldova este groapa de gunoi a Europei” sau că „Indiferenţa distruge”, iar în ultimul număr investigaţiile jurnalistei ne atenţionează să avem mai multă „Vigilenţă pentru Nistru”, altfel soarta râului ar putea avea consecinţe nedorite. Rubricile permanente ale Silviei Ursul şi Sorenelei Reniţă sunt itinerare care te duc să cunoşti lumea păsărilor sau oraşe pe care doar visezi să le vizitezi. Revista atrage prin articolele lui Ionel Căpiţă, pastile amare, dar bune pentru vindecarea (ne)educaţiei lingvistice sau atunci când sfidezi normele morale. Aceste neajunsuri parcă vin să le completeze articolele, cu un conţinut moralizatori, ale cunoscutului om de cultură Aurelian Silvestru. O „clipă de lectură” o susţine şi poeta Claudia Partole, iar lingvistul Vlad Pohilă ară şi seamănă permanenta noastră exprimare eron(d)ată. În interviurile lui Gheorghe Budeanu invitaţii săi de onoare reiterează că R. Moldova mai poate fi salvată prin oamenii săi, anticipând contaminarea sufletului nostru cu orice virus. Pagina despre viaţa, problemele şi soluţiile şcolii, despre elevii, profesorii, cărora subsemnata le găseşte o perspectivă luminoasă a viitorului apropiat, este o rotiţă într-un angrenaj al culturii.

Revista „Natura”, scria poetul Nicolae Dabija, e „un loc unde mă simt acasă”, considerând-o „o soră izvorâtă” din revista „Literatura şi Arta”. Este ceea ce ne mai aminteşte că „a sfinţi locul unde te-ai născut” nu e doar o expresie frumoasă, în spatele căreia îţi faci o imagine sclipitoare, ci şi una care foarte repede se poate pierde. Natura, care ne poate bucura pe toţi, dacă vom contribui la asta, încape şi într-o revistă, dacă, spunea Alecu Reniţă, o vom avea şi creşte ca o „pâine care se coace în sufletele noastre, ca o parte din visurile, din idealurile de a avea un om curat într-o ţară curată, într-o lume curată, de a avea o planetă pe care să o simţim şi de care să avem grijă”.

SILVIA STRĂTILĂ

Publicat în Cotidianul independent Crai Nou, Suceava 

Susține Natura.md: Devino Patron!