Pelicanii - de la fascinație la prigoană

Recent, am aflat cu surprindere din opinia publică de faptul că suntem martorii unei „invazii” de pelicani și cormorani, și că aceste păsări fac ravagii în ecosistemele acvatice ale Republicii Moldova atât de „bine” puse la punct. Mai mult decât atât, aflăm că există pe undeva ornitologi la care s-a făcut referire, dar pe care nu i-a citat nimeni cu subiect și predicat, și care (deloc întâmplător) susțin isteria generală legată de numărul mare al acestor păsări și anume „peste 1000 de pelicani comuni, de aproape cinci ori mai mulţi faţă de anul trecut”. Adițional, au apărut și informații cum că pelicanii ar „cântări până la 40 de kilograme şi mănâncă zilnic aproape 3 kilograme de peşte”, un lucru absolut fals și neprofesionist din partea celor care aduc informații neverificate. 

Pentru a oferi un punct de vedere mai amplu tuturor părților interesate, colegii de la Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii țin să menționeze următoarele lucruri:

1. În Republica Moldova avem două specii de pelican: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și pelicanul creț (Pelecanus crispus). Ambele specii sunt incluse în ediția a 3-a a Cărții Roșii, având statutul de periclitat [Endangered] și critic periclitat [Critically Endangered]. De asemenea, avem două specii de cormoran: cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) și cormoranul mic (Microcarbo pygmaeus). Din acestea, doar cormoranul mic este inclus în ediția a 3-a a Cărții Roșii, având statutul de critic periclitat [Critically Endangered].

2. Ceea ce am văzut zilele trecute pe lacurile de la Dănceni (și nu numai) este un fenomen normal de dispersie la pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus). Cel mai probabil, stolul este format din exemplare tinere sau necuibăritoare, care odată ajunși la etapa la care se descurcă singuri, vizitează diverse locuri de hrănire, testând în permanență zone noi. 

3. În Republica Moldova prezența pelicanilor este foarte obișnuită în sezonul cald, în special în sudul țării. Aceștia pot fi văzuți în fiecare vară pe foarte multe lacuri din raioanele Leova, Hîncești, Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, iar stolurile din U.T.A. Găgăuzia și Cahul sunt chiar la ordinea zilei. În R. Moldova nu avem populații cuibăritoare de pelicani – stolurile sunt formate din indivizi necuibăritori, care se deplasează între diverse locuri de hrănire. Cel mai apropiat loc pentru cuibărirea pelicanilor este Rezervația Biosferei „Delta Dunării” din România – aici se află cea mai mare colonie de pelican comun din Europa (4000 de perechi). Din acest nucleu de cuibărire, stoluri de diverse mărimi se dispersează în habitatele deltaice și pre-deltaice din România, Ucraina și R. Moldova.

4️. De multe ori deplasările pe distanțe mici ale pelicanilor pot fi influențate de presiunea tot mai mare în interiorul populației asupra zonelor bune de hrănire – cu alte cuvinte, tinerii sunt nevoiți să își caute de mâncare în altă parte din cauza că locurile clasice sunt foarte aglomerate cu alți pelicani. În biologie, presiunea semenilor este oarecum benefică, pentru că în acest mod mulți indivizi se vor dispersa/împrăștia și vor căuta alte zone bune de hrănire. Ținem să dezmințim și relatările apărute în presă, legate de greutatea și apetitul pelicanilor. Păsările pot avea greutatea de 9-15 kg în cazul masculilor și 5-9 kg în cazul femelelor, iar cerințele alimentare variază în jur de 1 kg de pește zilnic. 

5️. Problema derivată din acest fenomen de dispersie – perfect normal în lumea animală – este ilustrată de faptul că oamenii nu tolerează prezența pelicanilor pe lacurile artificiale sau amenajările piscicole. În special arendașii lacurilor piscicole se simt îndreptățiți să-și apere investițiile în fața acestor păsări ihtiofage (consumatoare de pește), și recurg la diverse metode de a le speria. Cea mai simplă și la îndemână metodă este folosirea armei de vânătoare pentru a împușca în aer la anumite intervale de timp – zgomotul sperie păsările și le face să-și ia zborul. Metoda nu este interzisă de legislația în vigoare – mai bine zis nu e stipulată nicăieri – iar cetățenii noștri susțin că practica este inofensivă și nu omoară aceste păsări care sunt incluse în Cartea Roșie. O altă metodă este folosirea tunurilor anti-păsări – sperietori inofensive, pe bază de gaz butan sau propan, care pot fi programate să emită un sunet puternic (120 dB) la intervale stabilite de timp. Aceste sperietori sunt destinate protecției culturilor agricole, bălților, livezilor și a altor zone unde îndepărtarea păsărilor sălbatice este esențială pentru a nu pierde recoltele.

6️. Deși nu sunt periclitați la nivel mondial și prin urmare nu fac obiectul nici unei categorii de protecție, cormoranii mari reprezintă o altă fațetă a problemei. Aceste păsări obișnuiesc să vâneze împreună cu pelicanii și chiar au pus la punct un mecanism foarte inteligent de pescuit bazat pe colaborare inter-specifică. Cormoranii mari sunt o prezență obișnuită pe aproape toate lacurile din R. Moldova pe toată durata anului calendaristic (evident efectuând zboruri pe mici distanțe între diverse zone de hrănire). Prezența lor dă într-adevăr bătăi de cap sectorului piscicol din multe țări europene, care aleg să recurgă la diverse metode de control și intimidare. În unele țări se permite și vânarea lor ca metodă de limitare a populațiilor, ca urmare a unor studii populaționale și de impact asupra speciei, deși specia nu are absolut nicio însemnătate în tradiția vânătorească. Recent, am aflat că Ministerul Mediului a promis piscicultorilor că va permite vânarea acestor păsări – lucru pe care nu-l justificăm atâta timp cât nu există studii de monitorizare și estimări științifice ale efectivelor populaționale de cormoran mare din R. Moldova. 

7️. Amintim tuturor celor interesați de problemă, inclusiv reprezentanților Ministerului Mediului, de faptul că R. Moldova nu a adus niciun aport și nicio contribuție la conservarea și îmbunătățirea stării diversității sălbatice din regiunea pe care o împarte cu România și Ucraina. Din motive pe care le înțelegem (lipsă de interes, de mijloace financiare și de voință politică), în ultimii 30 ani nu s-a întreprins nicio măsură de creștere a speciilor periclitate, nu s-a investit activ în proiecte de re-sălbăticire. În ultimul deceniu, toate tendințele de creștere ale unor specii periclitate s-au datorat eforturilor realizate de România (a se vedea proiectul Pelican Way of LIFE), în contextul aderării sale la Uniunea Europeană și accesarea unor fonduri de mediu absolut cruciale. R. Moldova nu a avut nici măcar un aport științific la monitorizarea populațiilor de pelican, pentru că nici măcar în ediția a 3-a a Cărții Roșii nu este precizat câți pelicani ne vizitează țara. Prin urmare, în condițiile în care R. Moldova a fost un beneficiar pasiv al tuturor inițiativelor de îmbunătățire a stării faunei sălbatice din regiune, nu înțelegem indignarea și suspiciunea manifestată față de aceste specii. De asemenea, este important să subliniem că pelicanii s-au cuibărit cu succes în zona Nistrului de Jos până la începutul secolului al XX-lea. Cu toate acestea, din cauza politicilor agrare ulterioare, specia nu numai că a încetat să cuibărească în Moldova, ci și prezența sa a devenit mai rară și în număr tot mai mic.

8️. O altă problemă, care accentuează conflictul dintre oameni, pelicani și cormorani (și în general păsările ihtiofage), este faptul că toate lacurile din R. Moldova (cu foarte puține excepții) sunt artificiale și construite pentru diverse scopuri economice. Din acest motiv, acestea nu fac parte din arii protejate și se află în proprietatea publică a statului, gestionate de Agenția „Apele Moldovei” şi transmise în arendă diverșilor agenți economici. Singura zonă umedă protejată de stat este Rezervația Biosferei „Prutul de Jos”, – lacurile Beleu și Manta – unde pelicanii nu ar trebui să fie alungați sau intimidați. Însă, din păcate, aceste lacuri naturale nu conțin resurse de hrană suficiente și, din acest motiv, pelicanii sunt nevoiți să viziteze alte zone, inclusiv amenajări piscicole artificiale, unde nu sunt bineveniți. Nu intenționăm să vorbim despre dorința de îmbogățire și comportamentul agresiv al unor arendași (care închiriază lacurile de la stat, deci nu le cumpără și nu devin proprietari exclusivi). În experiența noastră, am observat de foarte multe ori că pentru oamenii care își construiesc afacerile pe resurse 100% naturale, nu există noțiunea de „biodiversitate”, ci există dihotomia foarte strictă între „animale benefice” și „animale dăunătoare” – în ultima categorie intrând toate speciile care nu-și aduc aportul concret la îmbogățirea agentului economic. Considerăm că această perspectivă este depășită și că animalele sălbatice nu mai trebuie privite drept concurenți ai umanității sau ca pestă care necesită a fi eliminată. 

Așadar, în contextul crizei de mediu în care ne aflăm, e nevoie să reflectăm la măsura în care specia umană a acaparat toate habitatele esențiale vieții sălbatice. Fiind primăvară – adică punctul zero al reproducerii multor specii – e cazul să înțelegem că împărțim Natura cu mii de alte viețuitoare ce au același drept la viață ca și noi. 

Autor: Silvia URSUL,    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 386 

Susține Natura.md: Devino Patron!