„EȘTI FLOARE DE DOR, BASARABIE!”
natura.md
Iul 21, 2024 03:43
333
0
Acesta este genericul – în fapt, un vers din poezia „Basarabia” de Dumitru Matcovschi – pe care l-a ales intelectualul patriot, ALECU RENIȚĂ, pentru cele 40 de fotografii de pe simezele Bibliotecii Județene Argeș, fotografii reunite într-o expoziție care provoacă lacrima interioară. Fotografiile au ajuns în România datorită acad. Gheorghe Păun, personalitate cu rezonanță în spațiul public, și reprezintă doar o parte din suita itinerantă, care și-a început periplul la Curtea de Argeș, îl va continua, după Pitești, la Câmpulung Muscel și mai departe, după cum vor fi interesate comunitățile de la noi.
Alecu Reniță este întruchiparea eroului național din cărțile de istorie, așa cum am învățat noi, cei din ultima linie a vârstelor de-acum. S-a născut în Basarabia, din părinți români, în urmă cu aproape șapte decenii. A absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova, în anii ocupației ruso-sovietice a făcut detenție politică – evident, pentru că milita pentru unirea cu țara de sânge – s-a dedicat problematicii mediului, reușind să împiedice, în perioada 1986-1987, să fie făcute praf și pulbere monumente naturale de interes național. În anul 1990, înființează revista-fanion „Natura”. Este președintele Mișcării Ecologiste și s-a aflat în prima linie a Mișcării de Renaștere Națională din Moldova. A fost deputat, în Primul Parlament de la Chișinău, și a votat Declarația de Independență față de Rusia imperială. A moderat emisiuni cu audiență la postul de radio „Vocea Basarabiei”, scrie cu patimă, deci fără îngăduință, despre ceea ce îl doare și despre neamul lui, iar din anul 1990 colaborează constant cu revistele „România pitorească” și „Formula AS”. Mai mult, drept recunoaștere a valorii și a contribuției sale la păstrarea vie a idealului unionist, Alecu Reniță a fost ales vicepreședinte al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România.
Fotografiile expuse la Biblioteca Județeană Argeș, asupra cărora vă invit să stăruiți – vor sta pe simeze până la sfârșitul lunii iulie – sunt expresia frumuseții fără opreliști a naturii, care se traduce prin măreție, și de care, constat cu mare mâhnire, noi ne-am înstrăinat. Locul sfințește omul – pare să sugereze Alecu Reniță – pentru că există, în lucrările sale, care nu-și propun să fie lucrări de artă, ci lucrări de trezire la viața sufletului și a nației, există în aceste lucrări forță și libertate. Peisajele au profunzime, te lasă să intuiești ceea ce ar putea fi, ceea ce tu ai putea deveni, echilibrul la care poți ajunge, dacă înveți să trăiești în pace cu natura. Există, apoi, imagini cu și din locuri sfinte, menite să întărească sentimentul că trecerea prin lume și condiția umană depind de o Veghe mai presus de puterea de pătrundere a rațiunii. Șapte dintre cele 40 de lucrări, expuse una lângă cealaltă, alcătuiesc un cod simbolic național, punctul culminant, punct de reverberație, reprezentându-l fotografia statuii lui Ștefan cel Mare, considerat de locuitorii Basarabiei – alături de Mihai Eminescu – sfânt într-un sens profund, vechi precum facerea lumii. Fără voievodul Ștefan și fără poetul Mihai – a susținut, la vernisajul din 3 iulie, ziaristul Mihai Ogrinji, redactorul-șef al revistei „România pitorească” – Moldova n-ar mai fi fost românească.
Onorurile vernisajului au fost conduse de poeta Denisa Popescu. Emoționante – discursurile acad. Gheorghe Păun și ziaristului Mihai Ogrinji, vădit afini sufletește cu Alecu Reniță, absent motivat de la vernisaj.
În ciuda subiectelor de actualitate și de senzație, care ne trag de mânecă chiar și atunci când ne propunem hotărât să le ignorăm, în ciuda calității precare a vieții și a relațiilor interumane, a războaielor de la orizontul apropiat, evenimente de tipul celui organizat la Biblioteca Județeană Argeș sunt îmbucurătoare și pot să funcționeze ca o terapie. Poate cu efect pe termen scurt, dar o oră sau două de căzut pe gânduri în fața valorilor și a principiilor în care credem, valori și principii accesibile simțurilor grație actului artistic, sunt ca ploaia în pustie. Să ne dorim, în concluzie, să mai plouă cu Alecu Reniță, Mihai Ogrinji, Gheorghe Păun și alții asemenea lor, până când ne vom fi scuturat de toată deșertăciunea din noi. Să nu uităm, de asemenea, că Basarabia rămâne o rană deschisă pe trupul și în inima României: „Trecută prin foc și prin sabie,/ furată, trădată mereu,/ ești floare de dor, Basarabie,/ ești lacrima neamului meu” (Dumitru Matcovschi).
Autor: Liviu Martin,
Pitești
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!
