Sfatul Țării

E o boală mai veche a populaţiei băștinașe, o boală rușinoasă adusă în anii ocupaţiei rusești, dar care nu-i supără și nici nu-i deranjează prea tare pe mulţi din urmașii lui Ștefan cel Mare. O parte dintre ei, certaţi cu abecedarul, fără să înţeleagă cât rău fac celor din jur, repetă ca papagalii minciunile otrăvite ale propagandei sovietice, precum că Moldova nici n-a avut istorie proprie până în anul 1812, când ţarul rus i-a „eliberat” de sub jugul turcesc.

Alţii, fără să fi absolvit școala primară, dau ochii peste cap și ţipă ca din gură de șarpe că istoria noastră începe la 28 iunie 1940 și răspândesc aberaţiile lui stalin că moldovenii și românii sunt două popoare diferite și vorbesc două limbi felurite.

Dar, indiferent de ideologia promovată de varii regimuri, Basarabia românească s-a dovedit a fi mult mai puternică decât scornelile inventate împotriva ei. Totuși, nu ne ferim să recunoaștem că în cei aproape două sute de ani de ocupaţie ţaristă și sovietică, un număr impresionant de moldoveni și-au pierdut rădăcinile, înstrăinându-se pentru totdeauna de limba maternă, de istoria, pământul și neamul lor. Unii dintre ei s-au rusificat deplin și au dispărut în imensitatea Rusiei, alţii au intrat în slujba ocupanţilor și au devenit cozi de topor, tratându-i cu mare dispreţ pe fraţii lor.

Oricât ai încerca să ascunzi, dar se vede de la o poștă că cel care se dezice de limba mamei, de istoria neamului său, de părinţi, nu are cum să-și iubească Ţara și poporul din care face parte. Dimpotrivă, el devine un mancurt sadea, un dușman înverșunat împotriva propriului popor (amintiţi-vă de suita de trădători de la Ivan Bodiul până la Igor Dodon) și prezintă un pericol public, atunci când ajunge în fruntea instituţiilor de stat. Din păcate, majoritatea moldovenilor încă nu conștientizează până la capăt că ignorarea istoriei naţionale te lasă fără argumente în faţa adversarilor, te transformă într-o unealtă a intereselor străine și te menţine în starea de rob.

În fine, nu e nevoie să ai cunoștinţe academice în domeniul istoriei naţionale, dar în era informaţională să nu știi denumirea corectă a limbii tale materne, să nu cunoști numele părinţilor tăi, să arunci cuvinte de ocară la adresa înaintașilor care au apărat cu viaţa hotarele Ţării și au salvat fiinţa românească de la exterminare – e prea din cale afară și nu ţine de ignoranţă, ci de proasta creștere și rea intenţie. Cu mare întârziere, dar timpul ne forţează să recuperăm istoria adevărată a Basarabiei, ne obligă s-o aducem în capul mesei, ca nimeni și niciodată să nu mai îndrăznească s-o falsifice și s-o folosească împotriva propriului popor. Așteptăm de la Academia de Știinţe a Moldovei să-și lichideze restanţele rușinoase, să se pronunţe oficial, măcar în anul Centenarului, ce a însemnat „Sfatul Ţării” pentru Basarabia, pentru procesele de reîntregire a poporului român și de făurire a României Mari.

Reabilitarea definitivă a „Sfatului Ţării” și înţelegerea deplină a faptei eroice a celor 86 de deputaţi în Ziua de 27 martie 1918, îi va ajuta enorm pe moldovenii de azi să nu caute potcoave de cai morţi prin Siberia, îi va ajuta să deschidă ochii și să vadă că ei nu s-au născut în orfelinatul rusesc, că ei nu sunt copii ai nimănui, că ei au părinţi vrednici, demni de respect și iubire, că au o istorie glorioasă și au o Ţară ca o Grădină a Domnului.

De ce punem o miză atât de uriașă pe evenimentele de la începutul secolului XX, pe înţelepciunea și clarviziunea basarabenilor din „Sfatul Ţării” în deșteptarea și luminarea moldovenilor de azi? Iată doar câteva dintre cele mai importante lecţii.

După un veac de asuprire și rusificare cumplită, Basarabia se afla în comă adâncă. Respiraţia ei nu se simţea nici acasă, nici la Petersburg. La 1912, autorităţile ţariste sărbătoreau cu fast, prohodirea Basarabiei românești. De peste Prut încă nu se auzeau până la noi vocile lui Nicolae Iorga, Zamfir Arbore și Constantin Stere, iar gestul judecătorului de la Bălţi, Ion Pelivan, de a protesta, prinzând tricolorul nostru de uniforma sa de cinovnic ţarist, părea atât de singular, încât nimeni nu își imagina că doar peste cinci ani, însuși imperiul ţarist va fi prohodit pentru totdeauna, iar Basarabia va reînvia din morţi.

Prima lecţie pe care ne-a dat-o Basarabia în 1917 a fost că popoarele cu rădăcini adânci nu dispar la vrerea sau comanda stăpânilor vremelnici, că ele au o forţă vulcanică de a răbufni, de a renaște din cenușă și de a însufleţi milioane de confraţi-robi să lupte, să-și câștige libertatea.

O a doua lecţie ar fi că în zilele, când se hotărăște soarta popoarelor, din sânul celor asupriţi apar cei mai buni luptători pentru cauza naţională, care îi unesc pe oameni sub același drapel și conduc neamul lor spre eliberarea de sub jugul străin, luminând drumul mulţimilor, trezite din somnul cel de moarte, pe sute de ani înainte.

O a treia lecţie ne-a fost dată în Ziua de 27 martie 1918, Zi când Basarabia și-a făcut dreptate, s-a reîntors Acasă, la Mama ei – România și a spus lumii întregi că, prin originea și etnia lor, moldovenii sunt români, iar sângele apă nu se face. Astfel, Parlamentul de la Chișinău, cu o denumire atât de neaoșă – Sfatul Ţării – le-a reîntors moldovenilor titlul de nobleţe, demnitatea naţională și Patria care le fusese răpite prin vicleșug și forţă la 1812. După atâtea umilinţe și suferinţe cumplite, Basarabia răstignită pe crucea istoriei, venea cu inima curată în mijlocul poporului său, reînvia, și cu moarte pe moarte călcând, începea prima să-și strige fraţii de sânge și să-i îndemne să făurească împreună o Românie nouă, o Românie Mare, o Românie dreaptă și prosperă. 

Să luăm aminte că prin votul din 27 martie 1918, Basarabia devenea egală între egale cu celelalte teritorii românești, devenea parte integrantă și cofondatoare a României Mari. Iată că s-a scurs o sută de ani de la marele eveniment, când fiii acestui popor, aleși în „Sfatul Ţării”, au scris cu dragoste și devotament, cea mai glorioasă filă din istoria Basarabiei, iată că Centenarul ne prinde în afara României, cu o societate amărâtă, învrăjbită și dezbinată, deocamdată incapabilă să se ridice la înălţimea idealurilor promovate de înaintașii noștri în martie 1918. Cei care au colaborat cu regimul comunist în perioada de ocupaţie sovietică, împreună cu profitorii tranziţiei, continuă să împroaște venin împotriva „Sfatului Ţării”, fără să le spună rătăciţilor de azi că prin Unirea Basarabiei cu România, milioane de moldoveni au scăpat de întuneric, s-au modernizat, le-a fost întărită și perpetuată fiinţa naţională, fiind salvaţi  de teroarea roșie, de groaznica foamete din 1932-1933, de asasinatele în masă din 1937-1938, de invazia ateismului și distrugerea bisericilor, de comunizarea stalinistă. Graţie votului „Sfatului Ţării”, Basarabia a avut timp să adune puteri și să supravieţuiască ocupaţiei sovietice, nu s-a lăsat rusificată până la dispariţie totală și nu a împărtășit destinul tragic al Transnistriei.

Să fim demni de marii luptători pentru cauza naţională, de cei care și-au iubit Neamul și Ţara și au scris cea mai glorioasă filă din istoria Basarabiei la 27 martie 1918. Numele lor trebuie să devină parte a fiinţei noastre, să fie incluse în manuale și cărţi, să orienteze generaţiile tinere spre libertate și unitate naţională.

Să ne exprimăm recunoștinţa totală faţă de „Sfatul Ţării” și să le urmăm idealul și exemplul acelor bravi feciori ai Neamului.

Fraţi moldoveni – fiţi siguri că luptaţi pentru o cauză sfântă! Nimeni nu poate opri Basarabia din drumul ei spre Mama-România. Credeţi cu tărie în cauza Reîntregirii naţiunii române și hotarul de pe Prut se va prăbuși!

Alecu RENIȚĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 313

Susține Natura.md: Devino Patron!