Pe aripile timpului (I)

Pe aripile timpului (I)

Începând din acest număr, revista NATURA are plăcerea să colaboreze cu domnul doctor în științe istorice, Mugur Andronic, cunoscut istoric, arheolog, prozator și poet, publicist, activist civic, autorul celor două volume academice Istoria Bucovinei, patriot bucovinean, decorat prezidențial și laureat al Academiei Române, cu un voluntariat de peste 30 de ani pentru susținerea culturală și renașterea conștiinței românești în regiunea Cernăuți, Basarabia și în Transnistria.
Dincolo de titluri, distincții și cărți, mai adăugăm că Mugur Andronic face parte din acei români responsabili pentru care reîntregirea României în frontierele din 1 decembrie 1918 nu e o lozincă electorală, ci un crez de o viață. Propunem cititorilor noștri să urmărească cu mare atenție materialele lui Mugur Andronic, să le păstreze în colecții sau să le decupeze sub formă de broșură ca un set de argumente forte că Moldova lui Ștefan a avut, are și va avea pe vecie temelii românești, că Moldova istorică sfâșiată ca o pradă de imperiile hapsâne a renăscut din propriile răni și a devenit fondatoare a României moderne prin Unirea Principatelor la 1859, iar la 27 martie și 28 noiembrie 1918, și-a adunat teritoriile răpite – Basarabia și Bucovina – și a venit reîntregită să reîntregească la Alba Iulia națiunea română și România în hotarele însemnate de Dumnezeu. 
Fii binevenit pe paginile revistei naționale NATURA, fratele nostru de la Suceava, Mugur Andronic! Înmugurește-ne Basarabia noastră românească!


Revista NATURA

****

Nu sunt multe țări cu un relief atât de armonios, de la munte la mare, cu o unitate de relief deosebită, în care - ca o coloană verticală - străjuiesc Carpații Sfinxului Românesc, adevărat simbol național al perenității neamului nostru.

Da, este vorba despre România, unica țară din lume, ce a păstrat numele celebrului Imperiu Roman, ce a stat la temelia civilizației Europei medievale, un imperiu unificator de cultură, administrație, limbă și civilizație, aș zice, o UNIUNE EUROPEANĂ ANTICĂ.

CARPAȚII, cu pădurile, văile, poalele lor spre podiș, cu locuri ideale de locuire și supraviețuire în veacurile marilor migrații, au numeroase trecători, care au facilitat o circulație permanentă umană de-o parte și de alta a lor.

În privința teritoriului de la est de Carpații Orientali, trebuie subliniat de la început, că nici Prutul nu a fost hotar, opreliște, în circulația oamenilor veniți dintr-o parte sau alta a sa. Încă de la început, spațiul carpato-dunăreano-pontic a fost o placă turnantă în direcțiile de propagare ale primelor comunități umane arhaice, plecate inițial din Africa și ajunse în final și în Occident. Descoperiri vechi din România au putut fi datate preliminar cu circa 1,5 milioane de ani în urmă. Una dintre cele mai vechi descoperiri de resturi osoase umane ale omului de Neanderthal, din Europa, aparțin României (cca. 60.000 ani). 

În paleolitic, când vânătoarea deținea un rol esențial în alimentație, comunitățile umane nu trăiau stabil, locuirea depinzând de deplasarea în natură a turmelor de animale, mai ales reni, și ele în veșnică căutare de hrană. Văile marilor râuri, ușor de parcurs, erau marile autostrăzi să zicem așa, pentru deplasare. În cazul nostru, Siretul, Prutul și mai ales Nistrul au fost râuri esențiale pentru aceste pendulări de populație.

Printre cele mai vechi unelte cioplite din silex (cremene), paleolitice, cu o vechime de circa 300.000 de ani, descoperite în Basarabia, sunt cele de la Pohrebea (lângă Dubăsari), Coșnița, Duruitoarea Veche (Râșcani), sau Neporotovo (reg. Cernăuți).

În epoca nouă a pietrei, neolitic, în care prin agricultură comunitățile umane se stabilizează în teritoriu, spațiul basarabean primește în principal penetrații benefice etno-culturale venind din vest, de dincolo de Prut. Pe la mijlocul mileniului VI se răspândește cultura Criș, prezentă aproape pe toată suprafața României, urmată de cultura ceramicii linare dezvoltată între Prut și Carpați, care aduce o agricultură mai dezvoltată.

Celebra cultură Cucuteni (în varianta ucraineană Tripolie), cunoscută prin ceramica sa minunat pictată, s-a născut din predecesoarea cultură Precucuteni (5.000-4.500 î. Chr.), apărută în partea central-vestică a Moldovei din România. Atât Precucuteni, cât și Cucuteni, vor trece Prutul și Nistrul spre Bug și chiar mai departe.

De obicei, din partea de răsărit au venit în istorie migrații și invazii distrugătoare. Însăși cultura Cucuteni, se pare, după o evoluție spectaculoasă de circa o mie de ani, cu unele așezări pe cale de urbanizare ca în Orientul antic, a fost distrusă de invazia din răsărit a unor triburi pastorale numeroase cu un tip specific de ceramică. În epoca bronzului, spațiul basarabean este afectat de penetrarea unor populații răsăritene de păstori nomazi, purtătoare ale unor culturi aparte, cea a mormintelor cu ocru (colorant mineral roșu, cu rol ritual), cea a catacombelor (morminte de înhumare cu nișe tipice), cea cu ceramică decorată cu multe brâie. Din nord pătrunde populația culturii amforelor sferice (vase tipice), contribuind și ea la apariția în nordul Basarabiei a culturii Komarov. Cert este faptul că din acest amestec de populații are loc așa-numitul proces de indoeuropenizare a populației.

Prima epocă a fierului (Hallstatt, după o localitate austriacă) este marcată după sec. XI î. Hr., de apariția uneltelor și armelor din fier. În sudul Basarabiei, zona de stepă, cultura Belozerka cunoaște fibule (agrafe) și cuțite de origine din bazinul mediteranean, iar cele din zona de silvostepă, Holercani-Hansca și Saharna, originale de la Dunărea de Jos, produceau fier din resurse locale.

Hallstatt-ul de la nordul Dunării de Jos, este epoca istorică de constituire a LUMII TRACILOR, strămoșii getodacilor, în plan arheologic ilustrați prin cultura tracilor timpurii. 

Dar pentru a cunoaște mult mai multe lucruri interesante despre zorile istoriei Moldovei, puteți copia gratuit Istoria Adevărată a Moldovei intrând pe Google cu linkul goo.gl/b9BQne. Desigur, puteți să dați linkul și prietenilor pe Facebook, și pe alte rețele de socializare.

Mugur ANDRONIC
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 348
Va urma...