Tablouri de pe Prut: Hănăsenii Noi şi Leova

De sus, de pe culme satul priveşte „spectacolul” Prutului, iar în vale cei doi merg mână în mână de parcă ar valsa. În „paşii de dans” sunt doruri, dureri, istorii, poveşti şi tăceri… Tăceri care spun multe, tăceri care nu sunt sinonime cu uitarea, tăceri care macină. Şi e greu, apăsător de greu, amar, dar foarte amar când nişte parveniţi vor să croiască o altă istorie, vor să treacă cu tăvălugul peste adevăruri, să ridice la rang de eroi fel de fel de hoţi şi oameni de nimic.

Tablouri de pe Prut: Hănăsenii Noi şi Leova
Râul Prut. Foto: Dinu Rusu

Satele noastre au porniri vechi, unele nici nu se mai ştie de când. Trebuie să le vorbim oamenilor despre valori, despre tradiţii, despre neam şi să aruncăm la coşul de gunoi al istoriei pe cei care cu neruşinare „rup” pagini valoroase din cartea neamului.

… Povestea acestei localităţi de pe malul Prutului începe pe la 1793, încă pe timpul domniei lui Mihai Suţu. Mi-am propus să o admir şi să-i „gust” istoria. Într-una din zile am pornit spre Hănăsenii Noi, Leova, localitate aflată la peste o sută km distanţă de Chişinău şi la zece – de centrul raional. De altfel, e foarte uşor de ajuns, or satul e situat pe traseul Chişinău-Cahul. Mi-a plăcut localitatea, mai ales în partea de jos, care a mai păstrat autenticul satului basarabean. Ştiu că unii ar spune că nu mai putem rămâne prea mult în staţia istoriei şi că satul ar trebui să capete o cu totul altă faţă – modernă, că imaginea neaoşă e doar pentru nostalgici. Cred însă că tablourile arhaice dau spaţiului rural o notă de mister şi suavitate, sunt o provocare pentru cei care caută răspunsuri la întrebările care încep cu „De ce”. Satul cu imaginea lui neştirbită de moftul modernizării ar avea mult mai mult de câştigat. Aici, la Hănăsenii Noi, mai e acel magnet care atrage – autenticul. E o atmosferă de poveste – căsuţe mici, garduri tupilate, ulicioare… şi oameni care îţi dau bineţe şi au o atitudine de parcă te-ar cunoaşte de-o viaţă.

Satul Hănăsenii Noi e de un pitoresc aparte, e un sat în care te simţi mai altfel, iar liniştea e cea mai mare stăpână. Miresmele de corovatic şi flori de salcâm umplu văzduhul şi provoacă la amintiri. Nostalgii, nostalgii… De parcă ai fi acasă, de parcă ai merge pe uliţele satului tău, „ai zădărî colbul” şi te-ai lua la întrecere cu umbra. De pândă stă norul, cel călător ca dorul şi merge şi el alături, ca şi cum ţi-ar arăta drumul. Şi acesta duce spre biserică. Se spune că la Hănăsenii Noi exista un sfânt locaş de lemn încă pe la 1821, a cărui zidire a început cu şase ani mai devreme. Toate bune şi frumoase până la 1900 când mica bisericuţă este prădată de nişte tâlhari. Potrivit cărţii „Localităţile Republicii Moldova”, peste doi ani este pusă temelia unei noi biserici.

Biserica din Hănăsenii Noi. Foto: Dinu Rusu

Ajuns la Hănăsenii Noi nu ai cum rezista provocărilor… şi porneşti spre zPrut. Am măsurat cu pasul nici nu mai ştiu câţi km, mânat de curiozitatea de a vedea tablourile fermecate ale naturii. „Am stat la sfat” cu apele Prutului, cu copacii „suciţi” artistic de pe mal de râu, cu păsări care mai de care, cu florile din multele poieniţe… Apoi am admirat „întâlnirea” dintre râuleţul Sărata şi râul Prut, lângă sătucul Nicolaevca, ce intră în componenţa comunei Hănăsenii Noi. Sărata era „gazda” irişilor galbeni de baltă. 

Bălțile Prutului. Foto: Alecu Reniță

Revin la Hănăsenii Noi pentru un scurt popas. Urmează alte două ore de frumoasă călătorie pe mal de Prut. De data aceasta spre Leova, localitate de unde începea Valul lui Traian (Zidul de Sus), cu o lungime de 120 de km (pe teritoriul Leovei – 145 m), care se întinde de la Nistru, în Chițcani, lângă Tighina, până la Prut, orașul Leova, traversând actualele raioane Căușeni, Cimișlia și Leova. Deşi Leova este atestată documentar la 1489, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unii istorici nu exclud că aceasta e mult mai veche, chiar din timpurile ridicării Zidului de Sus (sau Zidul lui Greuthungi), atribuit goților lui Greuthungi (secolul al IV-lea), fiind construit pentru apărarea frontierei împotriva atacurilor hunilor.

La începuturile atestării documentare Leova s-a numit Târgul Sărăţii. Iar toponimul Leova ar fi pornit de la o slugă a voievodului Ştefan cel Mare, cu numele de Leova. Cărţile spun că la 23 ianuarie 1495, la Huşi, domnitorul a încredinţat slugilor sale Leova şi fratelui acestuia Petru un teren în apropierea râului Sărata, afluent al Prutului. 

Şi cum să nu se bage istoriografia sovietică atunci când e vorba de toponimia basarabeană. Astfel, deşi bizar, acestei localităţi cu pecete domnească, i se atribuie că denumirea îi vine de la rusescul „с лева от Прута” („la strânga Prutului” – traducere din rusă). Tradiţia populară, însă, arată că pe aici era un vraci (lecuitor), la care veneau foarte mulţi oameni. Aceştia când se porneau la drum spuneau: „Hai la Leova!”.

…Leova este, cu certitudine, unul dintre cele mai tihnite oraşe dintre Nistru şi Prut. Aici nestingherit poţi hălădui pe străzi fără a fi privit cu suspiciune şi abordat cu întrebări neprieteneşti. Aici, pe strada pietonală îţi pot veni în minte cele mai frumoase melodii scrise de doi mari dispăruţi – Petre şi Ion Aldea-Teodorovici, originari din Leova. În semn de preţuire şi păstrare a memoriei le-a fost înălţat un monument. 

În memoria lui Petre şi Ion Aldea-Teodorovici. Foto: Dinu Rusu

La doar câţiva metri de strada pietonală se află şi un Monument al Naturii. E vorba de un stejar din secolul al XVII-lea, numit şi Stejarul lui Puşkin. Potrivit colegilor de la „Cuvântul Liber”, care mi-au fost ghizi prin localitate, la umbra copacului secular s-ar fi odihnit poetul, atunci când se întorcea din sudul Basarabiei.

Apoi un drumuşor duce spre o perlă spirituală a Leovei – Biserica „Sfânta Parascheva”. Iniţial se spune că aici a fost o biserică de lemn, iar la 1818 a fost zidită una din cărămidă. Peste mai bine de un secol, la 1933, sfântul locaş este reconstruit. După aproape şase decenii, în 1992, e reparată din nou. Biserica „Sfânta Parascheva” de la Leova are statut de Monument de Arhitectură de categorie Naţională.

La Leova, cu certitudine, voi reveni. Mai am de admirat ariile protejate, între care frumosul ecosistem acvatic „Lebăda albă”, ce se întinde pe o suprafaţă de 30 ha, şi exponatele de la Muzeul de Istorie şi Etnografie. 

Dinu RUSU

Articol publicat în numărul 268