Devino Patron!

Bălțiul, un picior de plai

Bălțiul, un picior de plai
Catedrala din Bălți a fost a fost construită în timpul României reîntregite, fiind sfințită la 2 iunie 1935

Bălțiul, cu o istorie interesantă și aparte, după ce cunoști cum și în ce împrejurări s-a înființat, îți dai seama că e orașul care merită să-l vizitezi sau poate chiar să-i devii locuitor. De fapt, profesoara Ana Grabazei, un bun specialist în domeniul limbii și al literaturii române, după ce a prins rădăcini profesionale pe tărâmul pedagogiei, mi-a mărturisit că acestei urbe nordice i-ar dedica încă o viață. Oare cum s-ar justifica dragostea unui bălțean, care face facultatea aici, se stabilește cu traiul într-unul din cartierele orașului și educă zecilor de generații dragostea de limba română și de valorile, în primul rând, ale locului de unde îți iei zborul, ca să te întorci cu drag de unde ai pornit? N-ar fi un răspuns greșit să credem că proverbul „omul sfințește locul” își mai păstrează actualitatea. Și dacă azi tinerii, asemenea Micului Prinț, pleacă în călătorii de cunoaștere a unei lumi mai bune sau pentru o școlire mai altfel decât cea din Moldova, se întorc după studiile făcute în Europa sau mai aproape de casa noastră, din România, este pentru că mai sunt doctori fără de arginți să iubească Bălțiul ca profesoara Ana Grabazei, și nu singura care ține pe umerii puternici educația încă bună, profundă, de tip clasic în Republica Moldova.        

 

Pe-o baltă, probabil cu nuferi, s-a înălțat un oraș       

La sfârșitul secolului al XVI-lea, orașul Bălți era un sat mic, istoricii cercetători îl descriu ca pe un „sătuc obișnuit”, situat la „confluența râurilor Răut și Răuțel”. Fie că datorită așezării geografice sau hărniciei țăranului, sau poate spiritului gospodăresc al strămoșilor (cel puțin, istoria identității noastre nu exclude această calitate), sătucul acela, devenit un târg în 1818, intră în drepturile urbanistice cu statutul de oraș. Azi, pe străzile orașului, cabalinele și bovinele de altădată s-au transformat în mijloace moderne de transport, străzile au devenit mai largi, cel puțin, noroiul nu mai ajunge până la glezne, iar verdele curat, după mai multe ploi din primăvara anului 2022, privește cu generozitate la trecători din copacii sau florile de pe marginea trotuarelor. Cele două străzi paralele, Independenței și Ștefan cel Mare, întretăiate de Dostoievski și Pușkin, sunt, de obicei, solicitate de mersul și privirile trecătorilor, aici fiind concentrate și instituțiile publice sau câteva monumente cu amprente istorice: Primăria Bălți, ale cărei ziduri amintesc că în 1958 acest edificiu a fost construit pentru a fi destinat Sovietului orășenesc al deputaților, cu monumentul lui Ștefan cel Mare în față; Teatrul „Vasile Alecsandri”, fondat în 1957, purtând acest titlu de glorie și în anii sovietici ca un stindard cu flamură românească; Aleea Clasicilor Culturii Naționale cu denumirea „Pe-un picior de plai” - o soră în miniatură a celei din Chișinău, inaugurată în 2010; o clădire foarte frumoasă - Oficiul Stării Civile - pentru că veche fiind, păstrează estetica vetustă concentrată într-o arhitectură aparte, acum aici oficiindu-se căsătoriile civile; două edificii de cult, Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena și Biserica Armenească, construite să reziste un secol datorită materialelor de calitate, dar mai degrabă unui crez al înaintașilor noștri că măiestria și credința faptelor lor demonstrează și până azi strălucirea neștearsă de timp; Universitatea de Stat „Alecu Russo” – o emblemă didactică a orașului Bălți, rezistentă și ea la metamorfozele timpului ca și numele clasicului pe care îl poartă. Orașul ar mai atrage curiozitatea unora cu alte două monumente prea vizibile care să nu prezinte alt fel de interes - tancul sovietic și monumentul lui Boris Glavan, două simboluri construite în timpul regimului comunist, greu să demontezi existența perioadei, încă neștearsă din memoria bălțenilor.     

Ar putea fi o imagine cu monument şi în aer liber

Nu poți să știi cât de adânci au fost mlaștinile sau bălțile pe ale căror locuri s-a construit orașul Bălți. Cert este că pe aceste ape, deloc cristaline, nuferii, poate albi, și-au scos în lumină frumusețea prin aceste centre de cultură, școli sau prin multe personalități, un nume din ele, identificat cu Bălțiul, a fost și a rămas actorul Mihai Volontir.

 

Scentia, Cultura – motoul Universității „A. Russo” Bălți       

Anul 1945 a dat start intelectualilor bălțeni unui motiv de bucurie cu multiple semnificații. Elita din nordul țării, după dezastrul moral și economic, lăsat de război, trăia bucuria înființării în urbea, frumos amplasată în zona de stepă și mai aproape de Țara-mamă, decât de Chișinău, a Institutului învățătoresc cu două facultăți semnificative la acea vreme, de Istorie și Filologie și de Științe ale naturii și Geografie. Reorganizarea instituției s-a produs vertiginos, în favoarea plebei proletare, a tinerimii de atunci, cu dorința sinceră să studieze ca să se extindă rândurile intelectualilor. Alegerea în ,59 a Institutului Pedagogic din Bălți să-l aibă patron spiritual pe Alecu Russo a fost ca pledoaria clasicului „Prieteni, deșteptați-mi Patria, dacă vreți să pot dormi în pace!” să fie acel dicton după care Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), a cărei titulatură o poartă din 1992, să confirme pe deplin statutul clasic de Alma Mater. Astăzi instituția este condusă de Natalia Gașițoi, prima femeie rector din istoria administrativă a instituțiilor superioare de învățământ din R. Moldova, doctor în matematică, cu o experiență managerială merituoasă, în activitatea didactică de mentorat, al cărei CV este la îndemâna oricui să-i cunoască demersul profesional.

Ar putea fi o imagine cu monument, în aer liber şi text care spune „Alecu Russo 1819-1859”
Bustul clasicului A. Russo în curtea Universității „A. Russo” din Bălți.

 

Spre USARB drumurile freamătă de tinerețe veșnică. Concentrate în jurul unui havuz, blocurile de studii formează un campus universitar, cu aerul mereu împrospătat de scentia, cultura – un moto respirat de cei care-și plimbă pașii pe aici. Nici aulele universității n-au pierdut memoria miilor de studenți pe care i-au trimis în lume, fiecare valorificându-și cunoștințele și priceperea din saga specialității lor, adunată aici de profesori calificați. În cei peste șaptezeci de ani de activitate, instituția instruiește specialiști calificați în diferite domenii, iar miile de absolvenți sau profesori angajați ai instituției sunt o dovadă că latinescul verba volant, scripta manent este asumarea celor care au studiat la USARB. Această confirmare este și dimensiunea activității administrative a prorectorului Valentina Prițcan, responsabilă de activitatea științifică și relații internaționale, a cărei generozitate și bunăvoință, constituie bucuria de a împărtăși cu parteneri naționali sau internaționali un CV bogat al parcursului didactic. Așa cum printr-un click distanță poți vedea lumea, activitatea instituției poate fi găsită pe site-ul ei. Recent USARB a oferit titlul de doctor honoris causa compozitorului Eugen Doga, deținători ai acestui titlu fiind și alte personalități, semn că instituția apreciază și promovează excelența, ea însăși, spun absolvenții, este o laudatio. 

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi interior
Revista „Natura” la o întâlnire cu studenții de la Universitatea „A. Russo” din Bălți, 2007.

 

O parte din Alexandria se găsește la Bălți        

Cine a călătorit măcar o dată la Bălți știe că o porțiune de drum (traseul Chișinău-Bălți) așteaptă să se facă oglindă ca drumurile europene. Deocamdată hurducăielile ce anunță că te apropii de destinație, nu împiedică pe nimeni să călătorească în orașul de nord al Moldovei, să plece la studii universitare sau la vreun liceu din oraș, concurent cu alte licee din capitală, să se refugieze, în semn de școlire, la cea mai bogată bibliotecă din lume, chiar dacă nu Alexandria se numește, ci Biblioteca Universitară a USARB cu un milion de cărți, despre care merită să scriem.

Chiar după ce ai vizitat Las Vegasul, Bălțiul îți revine în amintire, măcar și prin resuscitarea celui mai mic sentiment patriotic, că orașul nordic al R. Moldova, datorită câtorva instituții culturale și a intelectualilor păstrează frumusețea orașului prin cultură. Aceste edificii culturale, ca niște nuferi albi cu rădăcini în vreo baltă, asemenea originii orașului, străjuiesc cetatea de nord a Moldovei.    

 

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 364

 

Susține Natura.md: Devino Patron!