Magda Isanos: “Tuturor acelora care nu mă cer şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu o candelă pentru mai târziu.”

natura.md Apr 17, 2023 05:54 1857 0

Magda Isanos a avut strălucirea imensă a unui meteorit rar, care în arderea ei fulgerătoare a luminat cerul întregii poezii române. Prinsă de un pendul ce se legăna între viață și moarte, Magda Isanos a cules în scurta ei goană pe pământ cele mai frumoase trăiri poetice, îmbrăcându-le în straiele de sărbătoare ale limbii române. Destinul ei dramatic parcă ar fi desprins din frământările și zbuciumul Basarabiei natale, care își răzbună înstrăinarea, dăruind României întregi lada de zestre cu tot ce are mai curat și înălțător sufletul românesc din stânga Prutului.

Alecu RENIŢĂ

***

Doamne, n-am isprăvit!
Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai șoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă și pară
în orice seară.

Nu pot pleca. Arborii îmi șoptesc;
florile calea-mi aţin și mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă și naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept pășune, livadă și cer.

Tuturor acelora care nu mă cer
și nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă și-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Mă uitam în fântână și-n iaz,
și-ascultam – îndelung – sub brazi...

Atunci au venit îngerii și m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

***

Pentru pace

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate
şi pentru oameni din singurătate.
Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor.
Si fruntea-ngheaţă, orele cobor,
spre zi, mai albe, orele cobor.

Mă mai rog pentru sângele plin
de întuneric şi spaimă, sânge străin,
nicicând să nu fie vărsat pe pământ,
unde morţii aproape ca florile sunt.

***

Murim... ca mâine
E-așa de trist să cugeți ca-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare ne-nțeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.

***

Înţelepciune

Înţelepciune este să respiri
Uşor, şi după lacrimi să zâmbeşti,
Petalele ce cad din trandafiri
Şi nu s-aud când mor, să le iubeşti.

Priveşte pomii drepţi din bătătură -
Ei cată totdeauna către cer,
Şi-n ruga lor cea verde parcă cer
Mai multă ploaie, mai puţină ură.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor să cazi,
Stăpâni când nu suntem decât pe azi,
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.

***

Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?

Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?

Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!