Visez când „AVE” va deveni o mișcare a întregului popor

Un interviu cu marele maestru Mihai Dolgan, efectuat de Alecu Reniță pentru Revista NATURA în luna iunie 1990

Visez când „AVE” va deveni o mișcare a întregului popor
Mihai Dolgan. Sursa: www.moldova.org.

- Dragă Mihai Dolgan, ţin să-ţi spun chiar de la bun început că nu o singură dată am fost întrebat - cu ce ocazie l-am invitat în expediţia pe Nistru pe conducătorul formaţiei „Noroc”. Bănuieşti ce le-am răspuns?
- Cum să nu? Le-ai spus ca şi mie: hai să vezi în ce stare e părintele nostru, hai să te convingi că suntem pe malul unei prăpăstii ecologice, hai să vezi ce apă bem.

- Şi, totuşi, ce te-a făcut să părăseşti Chişinăul, formaţia, apartamentul şi să trăieşti două săptămâni în sânul naturii?
- În ultimii ani se vorbeşte atât de mult despre atitudinea barbară a omului faţă de natură încât am dorit să mă conving nu din auzite, ci pe viu ce se întâmplă cu fosta gură de rai, cu bătrânul Nistru. Apoi, de ce să ascund, nu ştiu din ce aluat suntem noi plămădiţi că alergăm pe toate continentele globului, dar nu avem timp sa vedem şi Moldova. Această vatră sfântă aşezată pe osemintele strămoşilor nu e săracă în frumuseţi de basm, în peisaje de o armonie dumnezeiasca. Şi la urma urmei, de la Hotin şi până la Cetatea Albă e o distanţă pe care o parcurgi pe jos, în două săptămâni. Să nu găsim timp de o viaţă, 10-12 zile pentru a ne cunoaşte Casa?

- Dacă am efectua un sondaj de opinii, la sigur că mulţi ar recunoaşte că n-au văzut în viaţa lor nici Naslavcea, nici mănăstirile rupestre de pe Nistru, nici bisericile de la Rudi, Curchi, Căpriana, nici rezervaţiile naturale de la Arioneşti şi Saharna... însă, scopul de bază al expediţiei n-a fost de a călători ca turişti, ci de a inventaria sursele de poluare a bazinului nistrean, de a găsi mărturii despre valorile noastre fie pierdute, fie pe cale de dispariţie, de a înregistra glasul martorilor care au cunoscut evenimentele de la 1940 încoace.
- Consider că s-a procedat înţelept, unind ecologia cu spiritul, că expediţia n-a fost pur ecologică, ci etno-ecologică. Astfel, eu am avut rara ocazie de a cutreiera satele nistrene şi de a asculta cântece bătrâneşti, romanţe, melodii de jale şi dor. Pe unele le-am înregistrat şi pun mâna pe foc că sunt de o reală valoare. La auzul doinelor şi cântecelor populare te convingi încă odată că suntem un popor artistic mereu în căutare de armonii şi frumuseţi, că avem un suflet mare în care încape toată durerea omenească, dar şi bunătatea, dragostea de aproapele nostru. Împreună cu grupul etnografic am descoperit oameni care au cunoscut şi au suportat toate fărădelegile comise de regimul stalinist-bodiulist pe acest mult prea pătimit pământ al Moldovei. Sunt de acord că expediţia n-a avut turişti, dar nimeni nu ne-a legat ochii pentru a nu vedea ceea ce îndulceşte inima şi îţi stârneşte admiraţia pentru frumuseţile extraordinare ale naturii. Crede-mă, dar niciodată n-am bănuit că Moldova are asemenea privelişti de rai ca cele de la Naslavcea, Lencăuţi, Calărăşăuca, Arioneşti, Holoşniţa, Trifăuţi. Cu regret, în turneele formaţiei „Noroc”; prin republică nu avem timp să vedem şi natura decât din goana autobuzului. Acum m-am convins ce mult am pierdut până a fi membru al expediţiei, ce izvor de inspiraţie îţi poate servi baştina şi compatrioţii. 

- Apropo de inspiraţie: încă până a porni la drum am avut o înţelegere. Îţi aminteşti?
- Desigur. Să compun o melodie-imn despre Nistru. Aproape că l-am făcut în cele două săptămâni cât am mers de la Naslavcea până la Soroca, între timp am găsit cheia şi spre alte cântece care îmi tot dădeau târcoale. Sper să prind sufletul Basarabiei străjuită de Nistru într-o melodie, care să devină şlagăr.

- Ziceai că ai dorit să vezi pe viu ce se întâmplă cu râul vieţii...
- În multe privinţe suntem nişte sinucigaşi, distrugem casa noastră comună cu o cruzime canibalică. Până şi rezervaţiile ocrotite de stat sunt profanate şi puse în pericol. Nu înţeleg ce fel de gospodari şi oameni sunt acei săteni care tot gunoiul din jurul casei, inclusiv băligarul, îl aruncă în râu. M-a luat groaza la văzul bazinelor cu lichid toxic de la complexele animaliere, la atitudinea criminală a instanţelor de la Otaci faţa de aruncarea fecalelor direct în Nistru. Sau parcă puţine maşini şi autoturisme erau spălate în fluviu? În genere, malul stâng, ucrainean, e un lanţ de gunoişti, e un focar de infecţii. A apela doar la bunul simţ al oamenilor e prea puţin.

- Ai avut conştiinţa dezastrului de care vorbeşti până a participa la acţiunile expediţiei „Nistru-89”? 
- Nu. Îmi imaginam că pericolul nu e atât de grav cum îl descriau ecologiştii. În timpul expediţiei am înţeles că presa nu oglindeşte nici a mia parte din fărădelegile existente.

- Ce ai dori să le comunici cititorilor bilunarului „Natura”?
- Să devină nu numai cititori, ci şi corespondenţi activi ai „Naturii”, să dea în vileag toate crimele ecologice, să se unească pentru a face ordine în localităţile lor, să nu permită nimănui să taie pădurile şi să otrăvească apele. Le mai doresc să aboneze toţi prietenii şi cunoscuţii lor, ca în fiecare casă din Moldova să ajungă „Natura”, gazeta venită să ne spulbere şi să ne îndemne să ne salvăm fiinţa biologică şi spirituală. Ce poate fi mai actual decât aforismul: să-ţi aperi natura înseamnă să-ţi aperi Patria.