Devino Patron!

Părintele Andrei Apetrei: „Să ne jertfim și noi pentru cei aflați în suferință”

Vă invităm să lecturați un interviu de suflet cu invitatul de onoare al lunii aprilie: Părintele Andrei APETREI, preot paroh la Biserica Adormirea Maicii Domnului şi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna din Cucoara, Protopopiatul Cahul, şi secretar eparhial la Episcopia Basarabiei de Sud.

Părintele Andrei Apetrei: „Să ne jertfim și noi pentru cei aflați în suferință”
Sursă foto: pagina de Facebook Parohia Cucoara

- Părinte Apetrei, în această lună, la 24 aprilie, ne vom bucura de cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși - Învierea Domnului. Ca întotdeauna, odată cu Paștele, învie și natura din jur, dar și lucrurile bune din inima și sufletul nostru. La ce îi îndemnați pe creștini în aceste zile, ca să-l facem și pe Iisus Hristos să se bucure de noi, nu numai noi de învierea Lui?

- Doamne ajută! Într-adevăr, ne aflăm într-o perioadă cu o însemnătate aparte pentru fiecare  creștin ortodox - perioada liturgică numită a Triodului, respectiv în Sfântul și Marele Post. Așa cum vedem că natura revine la viață, iarba înverzind, copacii înmugurind, iar mugurii înflorind, se cuvine ca și noi, oamenii, să ne curățim cămara sufletului nostru și să o pregătim pentru a-L primi pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat a treia zi pentru a noastră mântuire. Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, vreau să vă pun în atenție ceea ce le-a spus Maica Domnului celor care slujeau la nunta din Cana Galileei în momentul când nuntașii au rămas fără vin, iar de față a fost și Mântuitorul Iisus Hristos cu ucenicii Săi, atunci realizându-se prima minune când Mântuitorul a prefăcut apa în vin, zicând acelora „Faceți ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5). De aceea îi îndemnăm pe creștini să facă și să păzească ceea ce ne-a transmis Hristos: să împlinească cuvântul evangheliei. Iar în această perioadă să sporească duhovnicește prin postire, în rugăciune, în fapte de milostenie, ca prin acestea fiecare să se apropie de ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu și să aibă parte de multe împliniri și binecuvântări pe calea vieții acesteia.


- Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Pătimirilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. Prin ce se consideră cea mai însemnată Duminica Floriilor și ce trebuie să facă sau de ce să se ferească creștinii în Săptămâna Patimilor?

- Înainte de a păși duhovnicește odată cu Mântuitorul Hristos, prin amintirea momentului intrării în
Ierusalim pe mânzul asinei, fiecare creștin a fost chemat să parcurgă calea postului, cea de 40 de zile, cu momentele duhovnicești din prima săptămână a postului, atunci când în fiecare
parohie s-a săvârșit Pavecernița Mare dimpreună cu citirea Canonului de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul, duminicile cu pericopele evanghelice special așezate de Sfinții Părinți pentru urcușul duhovnicesc al credincioșilor, cu citirea din nou a Canonului Sfântului Andrei Criteanul în miercurea din săptămâna a cincea a Postului și Denia Acatistului Bunei Vestiri din vinerea aceleiași săptămâni, dar și al celorlalte momente duhovnicești de la parohie.

În această scurtă perioadă care a mai rămas până la Marele Praznic al Învierii, fiecare creștin ar trebui să-și cerceteze cămara sufletului său: dacă nu a postit până acum, să se înfrâneze de la bucatele de dulce, jertfindu-se pentru dragostea de Hristos; dacă n-a avut posibilitatea să participe la sfintele slujbe, să participe la programul duhovnicesc al bisericilor acolo unde în fiecare seară se săvârșește slujba deniilor; dacă n-a avut posibilitatea să-și mărturisească păcatele, să-și îndrepte pașii către duhovnicul său, să se mărturisească, să primească dezlegare și să se împărtășească cu Sfintele Taine; iar dacă n-a avut puterea să se împace cu cei aflați în supărare, să o facă acum, pentru ca, împlinind toate acestea, să simtă - în suflet, familie și societate - adevărata bucurie adusă de jertfa de pe Cruce a lui Hristos și de Învierea Sa.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi interior
Sursă foto: pagina de Facebook Parohia Cucoara


- În noaptea Învierii, credincioșii merg la Biserică pentru slujba religioasă și sfințirea bucatelor de Paști. Amintiți-le tradiția pregătirii bucatelor de Paști și pe cine să adune la masă după sfințirea lor?

- Bunicuțele noastre după ce parcurgeau această cale lungă a postului, îmbogățindu-se duhovnicește prin evenimentele liturgice și duhovnicești specifice acestei perioade, după ce se
spovedeau și se împărtășeau, îndemnându-i pe copii și nepoți la împlinirea acestor deziderate creștine, cu puțin timp înainte de Învierea Domnului, pregăteau bucatele tradiționale,  introducându-ne într-o fascinantă lume a tradițiilor și obiceiurilor. Îmi aduc aminte cum mergeam pe ulițele satului adulmecând mirosul din văzduhul cu fum cu mirosul cozonacului. Îmi amintesc cum urmăream fascinați procesul de vopsire al ouălor care, la fiecare gospodărie, parcă era cu
totul diferit: într-o parte vedeai că se vopseau cu boia roșie; în altă parte vedeai cum gospodinele lipeau de ouă frunze de pătrunjel și le înveleau în ciorapi pentru a căpăta o estetică aparte, cât și alte numeroase moduri de pregătire. Vedeam cum pregăteau gospodăriile și cum pregăteau celelalte bucate specifice. Ceea ce poate atunci nu știam, dar realizez acum, era faptul că nimeni nu gusta din toate aceste bucate până nu erau duse la biserică în noaptea de Paști și  binecuvântate. Abia după aceasta având voie să gustăm din ele. Și vă mărturisesc că jertfa aceasta - a nu ne înfrupta din bucate înainte de a fi binecuvântate - aducea o adevărată binecuvântare familiilor noastre, petrecând sărbătorile în pace, bucurie și armonie.


- Cum e corect să continue sărbătoarea în a doua zi de Paști? Se obișnuia ca finii să meargă în această zi la nași cu daruri. Mai respectă moldovenii această tradiție?

- Dacă urmărim cu atenție, în cele trei zile ale Sfintelor Paști, slujba Învierii se repetă în fiecare din zile, iar în ziua de duminică săvârșindu-se și Vecernia, fiindu-ne cunoscută sub numele de „A doua Înviere”. Astfel, fiecare creștin are posibilitatea de a merge la Biserică și a se bucura
duhovnicește de acest ales praznic al mântuirii noastre. Comuniunea de la slujbă continuă în chip tainic atât în prima zi, cât și în celelalte zile ale Paștelui. Există frumoasa tradiție la poporul român ca în aceste zile copiii și nepoții să viziteze părinții și bunicii, continuând în familie această aleasă bucurie a creștinilor.

Și fiind vorba de vizita copiilor și a nepoților la rudenii, îmi amintesc faptul că, înainte de Sfintele Paști, părinții ne duceau în bazar, de unde ne cumpărau haine noi pentru aceste zile de sărbătoare. Ne bucurăm că tradițiile sunt vii în continuare, iar odată cu ridicarea restricțiilor cauzate de pandemie, rudeniile se pot vizita și-și pot alina dorul acumulat în decursul timpului.


- În acest an, Învierea Domnului are loc printre explozii de război în partea noastră a lumii. Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, condamnă războiul ruso-ucrainean și îndeamnă credincioșii la rugăciune pentru pace. Cum își manifestă sau cum trebuie să-și manifeste preoții din fiecare localitate moldovenească misiunea pentru pace și contra războiului?

- Evenimentele tragice, care au început încă de la finele lunii februarie, întristează întreaga societate, armata rusă lovind în integritatea și suveranitatea poporului ucrainean. Asemeni Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și Preasfințitul Părinte Veniamin,  Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, au condamnat războiul rusoucrainean, îndemnând credincioșii la intensificarea rugăciunii pentru pace - fapt pe care nu l-am văzut și la cealaltă structură bisericească din Republica Moldova, care este supusă
canonic Patriarhiei Moscovei.

Așa cum bine ați sesizat din media faptul că Mitropolia Basarabiei, dimpreună cu celelalte două eparhii românești din Republica Moldova, la nord - Episcopia de Bălți și la sud - Episcopia Basarabiei de Sud, a realizat însemnate acte de caritate și au confirmat vorba din popor care zice că „în necaz îți cunoști prietenii”, arătândune astfel urmași vrednici ai Sfântului Apostol Andrei, creștini autentici și împlinitori ai poruncii Domnului de ajutorare a aproapelui.

Cu precădere, în Episcopia Basarabiei de Sud în a cărui jurisdicție canonică se află și parohia noastră observăm o puternică implicare a Bisericii prin implicarea directă a Preasfințitului Părinte Veniamin, care s-a îngrijit să procurăm cele necesare și să venim în întâmpinarea nevoilor concrete. Încă din a doua zi de război am primit refugiați, Episcopul a vizitat punctele de trecere ale frontierei, ducând acolo produse pentru refugiați. Refugiații ajunși în zona de sud a Republicii Moldova au primit peste 100 tone de ajutoare umanitare care au fost distribuite la centrele sociale, la parohii, dar și la familiile unde nu există posibilități. Totodată, trebuie să amintim că, prin implicarea Episcopiei Basarabiei de Sud, peste 150 tone de ajutoare umanitare au ajuns în Ucraina.

Un rol important în bunul mers al distribuirii ajutoarelor umanitare în Ucraina l-au avut și preoții noștri de acolo: Pc. Pr. Mihail Stegărescu -Protopop de Ismail, care s-a ocupat de distribuirea ajutoarelor umanitare în zona de sud, și Pc. Pr. Oleg Petrov din regiunea Odesa, care a oferit asistență și adăpost la peste 1500 de ucraineni pe cale de refugiați în Republica Moldova și România, sprijinind și distribuirea ajutoarelor umanitare. De asemenea, trebuie menționat și domnul profesor Serghey Kaptalan, Administratorul Regiunii Odesa, care a însoțit convoaiele  umanitare.

Pentru că Episcopia Basarabiei de Sud este săracă, trebuie să amintim și să mulțumim tuturor eparhiilor din jurul granițelor țării, dar și celor din diaspora, precum Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodocsă Română a Spaniei și Portugaliei, Mitropolia Ortodocsă Română a Europei Meridionale și Occidentale – toate din cuprinsul Patriarhiei Române, precum și Asociația Medical Creștină Lukas Spital Laslea – în persoana domnului doctor Oprean Petru, care ne-au ajutat cu medicamente, dispozitive medicale și un ecograf. Însumând ajutorul acordat prin implicarea Episcopiei Basarabiei de Sud în sprijinirea refugiaților, acesta se concretizează prin oferirea a peste 250 tone de ajutoare umanitare și a peste 115.000 euro, care au reprezentat
medicamentele trimise acolo unde erau necesare.

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, persoane în picioare şi interior
Sursă foto: pagina de Facebook Parohia Cucoara

 

- Părinte, Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii este slăvit în bisericile Mitropoliei Moldovei păstorite de Mitropolitul Vladimir chiar și în aceste zile în care soldații ruși au invadat diabolic Ucraina. Patriarhul Kiril este un aliat al călăului Vladimir Putin. Probabil, este un păcat să-i chemi pe moldoveni să se roage acum pentru sănătatea acestui Patriarh Kiril. Oare cât va mai sta Mitropolia Moldovei îngenuncheată în fața Moscovei, care, iată, este o forță anticreștinească, antiortodocsă?

- După cum bine ați observat, conflictul din Ucraina a evidențiat dorința de stăpânire atât a președintelui Putin, cât și a Bisericii Ruse, ca expresie a imperialismului rus de secole. În ultimele decenii asistăm la promovarea excesivă a panrusismului rus, dar și la imixtiunea lui Putin în treburile interne ale țărilor din jurul Rusiei, foste republici sovietice. Lucrul acesta l-am putut constata cu ușurință în urma declarațiilor Rusiei, a politicienilor, dar și a filorușilor din Republica Moldova. Din păcate, Patriarhul Kiril a intrat în logica gândirii seculariste, încercând să controleze și să cultive prin Biserică acea mentalitate pro-sovietică în Ucraina, Republica Moldova etc.

Unii politicieni din Republica Moldova au și afirmat că Mitropolia Moldovei este armata a 15 a rușilor, fiindcă în multe din parohiile acestei Mitropolii cultivă și promovează discriminarea prin metode bolșevice, încearcă confiscarea identității ortodoxe și românești din Basarabia. Pentru justificarea celor relatate, îi rugăm pe cititori să caute pe internet declarațiile ierarhilor și clericilor care arată agresivitatea și ura împotriva ortodocșilor români din Basarabia. După 1990, noi, moldovenii, am trăit o dramă din cauza crizei de identitate prin care am trecut. O parte dintre frații noștri își păstrau dorința de apartenență la Biserica și neamul românesc, iar pe de altă parte clericii din jurisdicția Patriarhiei Moscovei au încercat să distrugă aceste valori. În acest context, prin metode de manipulare bine puse la punct, sub masca evlaviei, s-au făcut fapte contrare Evangheliei.

Pentru noi a fost dureros faptul că „Patriarhul” Alexei al II-lea, în 1992, a binecuvântat armata rusă care a omorât fii duhovnicești ai Moscovei care luptau pentru integritatea Republicii Moldova, iar după 30 de ani același lucru l-a făcut și „Patriarhul” Kiril. Judecați și dumneavoastră dacă mai poate fi un patriarh cel care a acționat așa.

Nu ne impresionează nici atitudinea clericilor din Mitropolia Chișinăului, fideli Patriarhiei Moscovei, care-și joacă rolul, fără a dezminți, rămânând în continuare fideli Patriarhiei Moscovei și pastorației specifice lor. Îi invităm pe toți să vină sub omoforul Bisericii Mame, în cazul nostru - Mitropolia Basarabiei, pentru că mama niciodată nu a întors spatele fiilor ei, dar mai cu seamă acum. Am văzut gesturile frumoase ale fraților din România în cei 30 de ani, cu ajutor constant și consistent dat Republicii Moldova.

Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu ca, în aceste vremuri, să dăruiască tuturor clericilor și conducătorilor Bisericii din înțelepciunea Sa cea Dumnezeiască și să reverse peste toți dragostea de Dumnezeu și de aproapele, ca, în pace și armonie, să slujească Biserica Neamului în care s-au născut și ar trebui să o slujească.


- Care este predica Dumneavoastră pentru creștinii ortodocși în aceste zile de primenire pentru Învierea Domnului?

- În aceste puține zile, rămase până la multașteptatul Praznic al Învierii Domnului, îndemnăm pe frații noștri creștini, pe fiecare în parte, să-și cerceteze cămara sufletului său: dacă nu au avut posibilitatea să postească, în aceste zile să se jertfească prin postire atât pentru folosul lor, cât și pentru pacea lumii; dacă până acum nu și-au cercetat conștiința și nu și-au mărturisit păcate la Taina Spovedaniei, este momentul potrivit să facă acest lucru pentru folosul lor duhovnicesc. De aceea, pe lângă acestea, avem obligația ca, în calitate de păstori duhovnicești, să-i îndemnăm pe fiii duhovnicești și la sporirea rugăciunii pentru pace și pentru frații ucraineni aflați în grea încercare, astfel văzând și conștientizând jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Hristos. Să ne jertfim
și noi din timpul nostru și din multul sau puținul nostru pentru cei aflați în suferință pentru a ne putea bucura, asemenea Sfinților Apostoli și Ucenici ai Domnului, când l-au văzut în mijlocul lor Înviat.


- Doamne ajută, părinte!

Ar putea fi o imagine cu 11 persoane, persoane în picioare şi interior
Sursă foto: pagina de Facebook Parohia Cucoara

 

Gheorghe BUDEANU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 362

 

Susține Natura.md: Devino Patron!