Devino Patron!

Moldova ca o metaforă în imagini

Astăzi sărbătorim aniversarea distinsului colaborator al Revistei NATURA - fotograful Andrei Mardare. Întregul colectiv redacțional îi transmite gânduri frumoase și luminoase, urări de sănătate și de viață lungă! La Mulți Ani cu drag și admirație!

Moldova ca o metaforă în imagini
Foto: Andrei Mardare

Îndrăgostit de răsărituri şi amurguri de soare, de păsările cerului şi florile luncilor, de apele Nistrului şi Prutului, de stâncile milenare şi grotele ascunse, de satele arhaice şi casele bătrâneşti, de izvoarele curate şi râuleţele din defilee, de porţi albastre şi ferestre învechite, de chipuri luminoase şi feţe atinse de riduri, de vânturi şi ploi, de arbori seculari şi câmpii în floare, fotograful Andrei Mardare îşi descoperă propriul univers, pe care îl adună cu sufletul său de artist şi îi caută sensurile şi culorile de la un anotimp la altul, de la o vârstă la altă vârstă, de la o fulgerare de ochi la altă fulgerare, de la un drum la alt drum.

 

Foto: Andrei Mardare

 

Prietenul lui de căutări şi de zbucium creator, e aparatul de fotografiat care îl aşteaptă răbdător şi îl îndeamnă să iasă din casă, să iasă din oraş şi să prindă clipa vie, s-o înveşniceasă, s-o adune între lumini şi umbre, între miracole şi cânturi, între fugă şi eternitate. Imaginile lui Andrei Mardare păstrează în ele acele picături de rouă, nevăzute de alţii, care aduc prospeţimea şi frumuseţea oricărui peisaj, care înnobilează văzul şi înalţă sufletul. Orice apropiere de bogăţiile adunate cu aparatul de fotografiat de către Andrei Mardare, îţi dăruieşte sentimentul de bucurie, de primăvară, de explozii de flori, de poftă de viaţă, te îndeamnă să priveşti cu alţi ochi la lumea văzută şi nevăzută, la frumuseţile nemuritoare ale Moldovei.

 

Foto: Andrei Mardare

 

Andrei Mardare este mereu aşteptat la “NATURA”. De fiecare dată când ne trece pragul, îl vedem cu un buchet de imagini impresionante, prin care descoperim şi redescoperim Moldova. Revenit dintr-o expediţie pe Nistru, pe care a făcut-o cu ecologiştii de la “EcoTiras”, Andrei Mardare ne-a adus în imagini partea frumoasă a călătoriei, fiindcă, vorba lui, Nistrul chiar are nevoie de grija şi dragostea noastră, altfel s-ar putea să-l pierdem.

 

Foto: Andrei Mardare

 

Publicăm fotografiile nistrene ale lui Andrei Mardare în speranţa că aducem în casele cititorilor jerbele de lumină pe care le-a adunat fotograful ca să vă spună că mai avem locuri frumoase, pe care trebuie să le păstrăm astăzi şi de-a pururea.

 

Alecu RENIȚĂ

 

                                                                                          

Susține Natura.md: Devino Patron!