Abaclia

natura.md Mai 24, 2024 10:30 467 0

Sat, reşedinţă de comună în raionul Basarabeasca. Este situat în partea de est a Podișului Moldovei de Sud, pe valea râului Cogâlnic, la 5 km de centrul raional şi la 87 km de Chişinău. Atestat documentar în anul 1770. Coordonate geografice: 46⁰ 21' 32" lat. N, 28⁰ 56' 17" long. E. Altitudinea satului față de nivelul mării – 59 m. Suprafaţa localității – 4,6 km². Suprafața teritoriului intra- și extravilan – 74,4 km². Gospodării individuale – 1844 (1994), 1699 (2004), 1620 (2014). Populaţia – 5454 loc. (1994), 5519 loc. (2004), 4660 loc. (2014).

Mențiuni documentare. Prima mențiune a satului datează din 1770. Localitatea figurează pe hărțile topografice din anii 1770 și 1776. Zamfir Arbore, în „Dicţionarul geografic al Basarabiei” (1904), menţionează că localnicii denumesc satul şi Risipiţi, acest nume fiind, probabil, denumirea satului de origine sau denumirea unei vetre de băștinași din partea locului, care a supravieţuit dominaţiei turco-tătare. Cercetările arheologice însă identifică pe teritoriul satului urmele unor aşezări ale băştinaşilor încă din Perioada Romană, existente şi mai târziu, pe tot parcursul Evului Mediu.

După o legendă locală satul s-ar fi numit Cogâlniceni, după alta Seliște, aceasta pentru că localitatea e situată pe valea râului Cogâlnic, după o versiune, și pentru că Seliște era o denumire care se dădea celor mai vechi așezări omenești, după altă versiune. Se mai zice că marele om de stat, istoric și scriitor român Mihail Kogălniceanu și-ar trage originea dintr-o viță de răzeși care stăpâneau moșii pe același râu Cogâlnic.

Și denumirea actuală Abaclia are o explicație în tradiția populară locală. Se zice că odată, de mult tare, a trecut prin sat un negustor cu un car de stofe de aba, țesătură de lână scumpă pe atunci, și că negustorul acela, tânăr încă, s-a îndrăgostit de fata unui gospodar din partea locului, pe care o ceru de nevastă, dar primi încuviințarea părinților numai după ce le îndeplini condiţia înaintată: să le dea locuitorilor din sat tot carul cu stofă de aba ca să-și facă straie, ceea ce a și făcut negustorul. Așa o fi fost sau nu, legenda știe mai bine, dar satului i s-a zis de atunci Abaclia, iar locuitorilor din sat abaclieni.

Originea toponimului e alta și aceasta cu toate că ea contravine tradițiilor noastre onomastice. Abaclia reprezintă o formă adaptată în limba română a numelui unui trib tătăresc abaklî. Tătarii nogaici, în sec. al XVI-lea, după cum se știe, au ocupat și au ținut în stăpânire Bugeacul până la începutul sec. al XIX-lea. Tribul s-a aşezat aici cu traiul, în locul populației băștinașe de români, care părăsise satul și se refugiase în codrii Tigheciului. După izgonirea tătarilor din Bugeac, vechii locuitori au revenit pe la casele lor, satul însă a rămas să se numească și mai departe Abaclia, dat fiind faptul că așa l-au fixat pe hărți cartografii ruși. Oficialitățile ruse, care au diriguit Basarabia după anexarea ei în 1812, n-au avut niciun interes să schimbe denumirea satului. Fie turanică, fie tătărească denumirea satului, numai nu românească. Aceasta a fost politica cinovnicilor țariști în provincia ocupată.

De vechile denumiri ale satului par să ne amintească, așa cum se vorbește în legende, o mențiune dintr-un hrisov din anul 1563 – „Cogâlnicenii, sat pe apa Cogâlnicului, ocină domnească”, precum și denumirea văii din hotarul satului de astăzi – Valea Seliștii. Bine zice dictonul: în orice poveste există și un sâmbure de adevăr. Toponimia satului este în exclusivitate românească: Lunga, Podișul, Hârtoapele, Suhatul, Molișteni, Toloaca, Movila cea Mare, Ponoarele, Bularga, Costișa, Dealul Blajinilor, Rupturile, Șleahul.

Românească este și antroponimia satului, în special numele de familie ale sătenilor: Apostol, Arnăut, Bădărău, Bătrânac, Belibou, Beșleagă, Blajinu, Căldăraru, Căpățină, Cătană, Cerguță, Cioclea, Ciubotăreanu, Ciugureanu, Cazacu, Chetruș, Cobzac, Codiță, Curcă, Doagă, Dodică, Ene, Eșanu, Fuior, Gaibu, Grăjdeanu, Grecu, Grigor, Grâu, Guja, Gurin, Guțu, Hăruță, Jacotă, Josanu, Julea, Leu, Lupașcu, Macovei, Mălai, Manciu, Mațcu, Marcu, Mârza, Mâță, Mânăscurtă, Molișteanu, Munteanu, Nică, Niculiță, Odobescu, Olărescu, Oprea, Pătrașcu, Pelin, Popescu, Pruteanu, Putere, Răcilă, Răileanu, Reniță, Sajin, Secrieru, Stog, Stratu, Strătilă, Ștefăniță, Știroi, Tălmaciu, Teclea, Topală, Țăranu, Țușcă, Untilă, Vidrașcu, Vlas, Vlădescu, Zaporojanu.

Secol după secol, satul s-a ridicat și s-a dezvoltat. Dovadă sunt menţiunile documentare: 1812. Sat cu populaţie românească, biserică ortodoxă, locaş vechi construit din bârne şi împletituri de nuiele. 1860. Ţăranii din sat deţineau 5 590 desetine de pământ, dintre care peste 2 000 desetine terenuri arabile. 1868. Locuitorii satului au primit „nadeluri” câte 9 desetine de pământ, pe care însă trebuiau să le răscumpere prin bancă. 1875. Sat cu 281 de gospodării şi o populaţie de 1104 locuitori (604 bărbaţi şi 500 femei). 1918. La reforma agrară din 1918-1924 au fost împroprietăriţi 231 de familii de ţărani din sat cu 1 050 ha de pământ. 1940. 3 800 de locuitori, din numărul cărora anii cumpliţi de război, foametea, deportările, represiunile, condamnările la ani grei de detenție pe motive politice, nedreptățile și fărădelegile săvârşite de autorităţile regimului totalitar stalinist au răpit aproape o jumătate din numărul populației de altădată, ajungându-se la numai 2 000 de suflete în 1950. 1960-1990. În această perioadă sporeşte numărul populaţiei până la 5 580 de locuitori, se înfiripă viaţa comunităţii, creşte oarecum bunăstarea oamenilor, prinde contururi economia satului. 1994. „Dicţionarul statistic” din acest an ne informează asupra localităţii: 1 844 de gospodării, 5 454 de locuitori, 6 015 ha terenuri agricole, întreprinderi agroindustriale şi comerciale, instalaţii de alimentare cu apă şi gaze naturale, unităţi de prestări servicii, ambulatoriu, școală medie, casă de cultură, bibliotecă, oficiu poștal, magazine.

Informații de actualitate: centrul medicilor de familie, farmacie, Liceul Teoretic „Constantin Stere”, grădinița de copii „Mărțișor”, casă de cultură, biblioteca publică, Casa-muzeu „Ion Secrieru”, oficiu de telecomunicaţii, bancă, cafenele, magazine, stadion.

Monumente istorice. Situri arheologice din perioade preistorice. Vetre de așezări umane antice și medievale. Monument de cult Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1873). Autoritățile bisericești consemnează existența unei biserici de lemn încă înainte de ocupația rusească a Basarabiei din anul 1812. În 1866 a început construcția noii biserici, din piatră, în fața celei vechi, dar din cauza unor împrejurări neprevăzute, construcția n-a fost terminată. Abia în 1873 a fost ridicată biserica din piatră, vopsită în culoare verde, acoperită cu șindrilă, iar în partea de vest a fost ridicată și o clopotniță. La 26 noiembrie 1880 a fost sfințită noua biserică. Monumentul sătenilor căzuți în războiul din 1941-1945 și al savantului, specialist în domeniul artei militare, Ion Secrieru.

Personalităţi: Ion Filimon Secrieru (1900-1941), specialist militar, savant, doctor în ştiinţe tehnice, profesor la Academia Militară din Moscova, autor de manuale şi studii ştiinţifice. Alecu Reniţă, n.1954, scriitor, publicist, director al revistei „Natura”, autor de cărţi despre lupta și supraviețuirea românilor basarabeni („Spre Nistru, spre izvoare”) şi albume despre patrimoniul natural și cultural al R.Moldova, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială (27 august 1991), decorat cu medalia „Meritul civic”, cu „Ordinul de Onoare” şi „Ordinul Republicii”. Iurie Reniță, n.1958, diplomat, ambasador al R.Moldova în România și Belgia, deputat în Parlamentul R.Moldova (2019-2021), președinte al Comisiei parlamentare de politică externă, decorat cu Ordinul Național al României „Serviciul credincios” în grad de Mare Cruce (2015). Ala Mârza Turbal, n.1959, poetă, profesoară, autoare de cărți, prezentă în diferite antologii de poezie, premiată la mai multe concursuri naționale și internaționale de poezie. Deține Ordinul României „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler și Medalia „Mihai Eminescu”, conferită prin Decretul Președintelui R. Moldova.