Studiile şi o şcoală bună sunt în mâinile tale
Tânăra, recent absolventă a Facultății de Psihologie a prestigioasei Universități „A. I. Cuza” din Iași, Ecaterina Grigoriu, nu consideră că studiile se opresc aici. Continuă un master în psihologie clinică și consiliere psihologică la ULIM și e deplin convinsă că toată viața are de învățat câte ceva. Așa era și în anii de școală, la „Alexei Stârcea” (clasa vioară), apoi la „Alecsandri”, una din cele mai studioase fete căreia îi plăcea să învețe, nu ca să fie prima, ci să rămână frumoasă și inteligentă prin finețea ei sufletească care atrăgea simpatia sinceră a colegilor și a profesorilor. Acestea se datorau fondului ei genetic intelectual, moștenit ca un dar sanguinic, care îi cerea multă muncă și convingere să și-l păstreze. Nu se lăuda cu moștenirile sale intelectuale, cu notorietatea părinților, mama – actrița Vitalia Grigoriu – director general la Teatrul Republican „Luceafărul”, și tata – Octavian Grigoriu – lector universitar, USM, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, și nici cu numele bunicului său, renumitul actor Grigore Grigoriu. Ecaterina sau Cateluța, cum îi plăcea unei profesoare să îi spună, este și va rămâne un exemplu de inteligență umană, care va zbura cu propriile aripi.
Despre începutul academic – studiile în România – își amintește mereu cu drag: „Voiam neapărat să învăț dincolo de Prut pentru că acolo româna este mai dulce, pentru că acolo se vorbește frumos și corect românește, pentru că acolo fiecare colț de stradă respiră istorie și cultură”. Iașiul l-a îndrăgit „din prima secundă” și irevocabil, pentru că „forfotește de viață”, e un oraș curat, plin de studenți și turiști. Viața de student nu a respirat-o doar cu aerul libertății, dar au interesat-o lansările de carte, spectacolele, festivalurile, conferințele și tot ce a putut să încapă într-o perioadă prodigioasă a tinereții de excepție. Munca și răbdarea, efortul și entuziasmul intuiau o direcție bună, dar deloc ușoară. Își amintește de „efortul enorm depus, nopțile nedormite, cearcănele de sub ochi, anxietatea, lipsa timpului liber, care nu mai contau”. Când vorbește cu admirație despre profesori, mă gândesc dacă nu cumva Ecaterina este o așchie ruptă din generația de aur a tinerilor intelectuali, pentru care mentoratul profesorilor se ascundea în dorința discipolilor de a-i urma: „Am avut onoarea să întâlnesc profesori uriași. Măreția lor era intimidantă și mă făcea să îmi fie frică și rușine să vorbesc. În schimb, eram gata să îi ascult încontinuu. Mi se părea un miracol că acești oameni citiți, inteligenți, culți, acești titani ai psihologiei românești, îmi erau profesori tocmai mie. Când mă priveau peste ochelarii cu dioptrii mari, înghițeam în sec. Deși, desigur, sunt obligată să menționez, că inteligența lor era însoțită, de cele mai multe ori, de bunăvoință, înțelegere, răbdare, empatie și, nu în ultimul rând, de un umor rafinat”. Poate mediul didactic select a făcut-o să își aleagă cu grijă colegii în mare parte educați, ambițioși, perseverenți, energici, competitivi. „Serile la cămin, spune Ecaterina, discutam, analizam, dezbăteam acerb diverse aspecte psihologice cu colegii. În primul rând, era un mod de a petrece timpul frumos și plăcut, dar într-al doilea rând era un exercițiu didactic extraordinar”.
Școlită bine, Ecaterina e încrezătoare că îi vine rândul să fie o psihologă bună, vibrând ritmurile îndrumătorilor ei. Fiind unul din prea puținii disciploli care le poartă recunoștință profesorilor ce au avut asupra ei putere de referință, crede că rolul psihologului constă în har și dăruire: „Rolul psihologului e să ajute tânărul să se cunoască, să se caute pe sine. Trăind fără să te cauți, fără să îți analizezi comportamentele, emoțiile, gândurile, riști să te duci pe copcă, să cazi în vâltoarea bârfelor, minciunilor, consumerismului, obiectelor, să te îndepărtezi de tine însuți”.
Ecaterina Grigoriu mai are și alte direcții de viață, gândindu-se tot la binele comunității. Crede că păstrarea unui mediu curat este implicarea în activități precum plantarea arborilor, colectarea deșeurilor din parcuri, separarea acestora, folosirea traistelor din stofă în locul pungilor de plastic, economisirea apei și energiei electrice. Această stare de bine, care vine din educația noastră psihologică, este mai intens resimțită de persoanele care au valori intrinseci, spirituale. În acest sens, revista „Natura” are o misiune informațional-educativă extrem de importantă, cea de a spori conștientizarea impactului acțiunilor noastre asupra naturii în cadrul populației din R. Moldova.
Școala a făcut-o să înțeleagă că profesorul este „ca un barometru care te îndreaptă în direcția potrivită, îți oferă indicații utile, exemple potrivite din propria experiență profesională, dar totul este în mâinile tale”. Acum, după studii și o școlire serioase, lecturi și analize informaționale, Ecaterina Grigoriu ține în mâini propriul barometru.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 344
Susține Natura.md: Devino Patron!