Străvechea vatră de pe malurile Botnei

Odihnă și cultură la Complexul Turistic Costești
Satul Costești este o localitate mare și frumoasă, modernă și prosperă, situată la 17 km de Chișinău. O descriere geografică, cu îndemn la vizită o fac autorii antologiei „Istoria satului Costești”, Parascovia Carp și Ion Varta: „Când vii dinspre Ialoveni și cobori la vale, intrând în localitate, te pomenești în mijlocul unui șir întreg de dealuri – niște munți pitici, care înconjoară satul, prinzându-se parcă de mâini în Hora Mare și jucând în jurul satului după vioara lui Filea Todirașcu, vestit lăutar din partea locului. Casele satului sunt plasate pe costișa dealului...”.
Ne-am ridicat și noi, doi reporteri ai publicației NATURA, pe aceste dealuri, cu rugăminte la iarna de sfârșit de decembrie, cunoscută de mai mulți ani încoace ca fiind blândă, să lase drum deschis pentru călătorie, să ne convingem de frumusețile Costeștiului, străveche vatră de pe valea râulețului Botna. Cu o suprafață de 5214,5 ha de terenuri agricole la 10.907 locuitori, satul de pe Botna are de toate: două licee, un gimnaziu, cinci grădinițe, o școală de muzică, o Casă de cultură, o bibliotecă publică, un Centru de sănătate, trei biserici, câteva zone de odihnă și agrement, o rețea largă de magazine alimentare și industriale și o carte de vizită, voluminoasă, precum ar fi antologia de literatură, inegalabilă, „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent de George Călinescu (un volum de peste 4 kg!), pentru că autorii P. Carp și I. Varta au adunat în ea documente de arhivă, articole importante despre Costești și costeșteni. Se mai spune în carte și faptul că satul este renumit prin cele 350 de fântâni, chiar dacă localitatea este asigurată cu apă prin apeduct. Noi am avut curiozitatea să vizităm un loc excepțional, pe care îl laudă turiștii autohtoni și străini (la noi, se știe, că dacă străinii apreciază ceva de-al nostru, înseamnă că e merituos) - Complexul Turistic Costești, ctitorit de Gheorghe Diaconu în 1990, în duhul satului, încărcat de istorie și cultură, destinat oamenilor care vin să descopere oamenii, locurile, peisajele și să se odihnească.
Complexul Turistic Costești - un loc unde se macină făină pentru plăcinte și te poți răsfăța cu lectura cărților
La Complexul Turistic Costești sau la casa domnului Gheorghe Diaconu ar vrea să ajungă mulți. Și au ajuns foarte mulți, pentru că numărul turiștilor autohtoni sau străini este enorm de mare de la înființare până în prezent. Această gospodărie de toată frumusețea, așezată în apropierea lacului Costești se asociază cu numele lui Gheorghe Diaconu, fiu iubit de Costești și de costeșteni, ihtiolog de profesie, cu studii colegiale la Cetatea Albă, iar în 1992 licențiat al Universității Agrare din Chișinău, mai puțin pescar pe ape și mai mult explorator al culturii, pe acest meleag frumos numit mai nou, Republica Moldova. Sentimentul patriotic, moștenit de la părinții Ion și Xenia Diaconu, l-a mânat, încă din anii tinereții să lase urme pe acest pământ. Hotărât din fire și ambițios când trebuie să construiască ceva durabil ca să-i bucure și pe alții, Gh. Diaconu te primește respectuos, chiar dacă este mereu solicitat și mai ales ocupat cu treburile moșiei sale. La venirea noastră, în toiul sărbătorilor de iarnă, Gh. Diaconu era înconjurat de prieteni. Cu Ion Băncescu din Costești, județul Argeș, și Ion Mereacre din Trușeni, ajunul sărbătorilor îi cheamă să șadă la masa prieteniei, iar familia Diaconu e generoasă să primească oaspeți. La o agapă, de la care nu lipsește peștele, preparat în mai multe feluri culinare, specifice bucătăriei complexului, au venit și doamna Elena, echilibrul și suportul moral în familia Diaconu. Mâncarea aleasă, vinul, poveștile și amintirile mesenilor ne teleportează la începuturi, la edificarea și dezvoltarea Complexului Turistic Costești. În 35 de ani de la înființare, complexul, cu o suprafață de 400 metri pătrați, are mai multe locuri fascinante: o alee cu personalități contemporane, Poarta sărutului, un beci moldovenesc parcă rupt din povești, Casa-muzeu „Ion Creangă”, o bibliotecă autentică în aer liber sub cușma lui Guguță, o moară în funcțiune și o poartă patriarhală, sală de conferințe și de banchete, terase și căsuțe de odihnă, teren de sport și aleea sau faleza pe malul lacului.
Moara cu plăcinte și cuvinte
Nu știu în pielea cărui personaj din „Hanul Ancuței” m-aș simți mai bine, cert este că îl urmez pe Gheorghe Diaconu, un iscusit narator, să-mi arate bogăția și frumusețea moșiei lui. Începem cu moara, al cărei vuiet domol, măcina făină la momentul dat. Aici este locul de pornire al pensiunii, la scurt timp după ce s-a întors din Muntele Athos și, probabil, a avut binecuvântarea să sfințească un loc, pe care, într-adevăr, l-a transformat într-un colț de rai. Aici era un stejar, pe care îl înădușeau cinci plopi. Patriot convins din copilărie și prieten cu natura, Gheorghe Diaconu nu s-a încumetat să taie barem o creangă din copacul secular, a retezat doar plopii și i-a lăsat stejarului mai multă lumină să se întindă ca la el acasă. Soția Elena i-a sugerat să facă o agropensiune, iar împreună, au hotărât că locul acesta se va numi Sat de Vacanță. Vizita poetului Iulian Filip la o întâlnire cu mai mulți copii a generat câteva idei, iar una chiar a urmat să lase impresii edificatoare – să construiască în apropierea morii cu aripi de vânt o căsuță mică pentru odihnă, dar cu fața spre mănăstirea de pe culmea dealului, aflată dincolo de lac. Satul construit e mai mult o poveste, dar reală, cu edificii – hoteluri, pensiuni, alei –, a căror temelie e trainică în pământul străbunilor. Nu există nicio îndoială de ce atracția vizitatorilor e mare, e veche și mereu în reluare. Cine vine la moară să mănânce plăcinte are în preajmă și hrană pentru suflet. Aproape, sub cușma uriașă a lui Guguță (personajul foarte îndrăgit a lui Spiridon Vangheli) se ascunde o bibliotecă de 600 de cărți, reînnoită permanent de la editura „Prut internațional”. Copiii, care vin aici, sunt îndemnați să renunțe la mobil și să ia o carte drept cadou, pentru lectură, bineînțeles, ca să se mai bucure și de un bonus – o înghețată.
Ograda din satul lui Creangă
În Satul de Vacanță, dacă-i sat, sat să fie, - cu ogradă și cu case a căror înfățișare ne amintesc de străbunii noștri, imaginea rustică zici că l-a inspirat pe Vergiliu când a scris „Bucolicele”. Casa din Ograda lui Creangă este o copie a bojdeucii scriitorului din Humulești. Acareturile au fost construite ca frumusețea lor să concureze între ele. Lui Gh. Diaconu îi place să-și amintească cum au fost construite, chiar dacă greutățile nu l-au ocolit. S-a luat la întrecere cu un chinez, prieten a cărui relație se consolidase pe schimb de opinii și bune practici. Crezând că se poate lăuda businessmanului că șantierul pornit l-a terminat în 40 de zile, chinezul i-a spus că el a înălțat o clădire cu 12 nivele în 72 de ore. De fapt, codreanul din Costești nu vrea să demonstreze cât poate realiza și cât de mare și atractiv îi este Complexul Turistic. Mărturisește ca un creștin convins cât de mult îi place să vină la el oameni ca să-i omenească, să le ofere bucurii. În Ograda lui Creangă vin nu numai turiști să se bucure de generozitatea și căldura câmpenească de aici. Cum a început războiul în Ucraina, mulți prieteni din Cetatea Albă, care au învățat la Colegiul Piscicol, și-au amintit de Gheorghe, colegul lor din Moldova, că în aceste condiții el le poate oferi un cămin liniștit. Această liniște, chiar și atunci când e tulburată de grijile moșiei, Gh. Diaconu o găsește în bucuria pe care o face aproapelui. Pentru că refugiații erau în număr mare, finanțele se terminaseră la un moment dat, iar declinul financiar era garantat. Disperarea își făcea loc cu coatele, iar patronul ridica ochii spre cer și nu aștepta nimic. În trei zile, soarele a coborât din nou în ograda „frumoșilor nebuni” de pe Botna când a primit un telefon de la o rețea de internet, atunci dl Diaconu aflând că Google a transferat pe contul pensiunii 2 milioane de lei pentru întreținerea refugiaților. Cum ar fi putut Dumnezeu să-l uite pe omul pasionat de icoane, de locuri sfinte, de biserici vechi, ctitor de lăcașuri sacre?
Bordeiul, transformat în cramă
Cândva, pe aceste locuri era un beci, mai mult un bordei pentru pescarii care se adăposteau în el. Un țăran din Costești, cunoscându-l pe Gh. Diaconu cât de mult se poate ambiționa să facă din lucruri simple și vechi, ceva minunat, l-a rugat să nu-l strice, dar să păstreze amintirea cu strămoșii. Bordeiul l-a transformat într-o cramă pentru turiști, de toată admirația, construit din piatră nouă. Aici poți vedea așezate piramidal butoaiele în care timpul a liniștit tulburelul în ele; pe un perete stă încrustat peștele – simbolul creștinismului; corabia lui Noe, prezentă și ea, amintește vizitatorilor sau celor care se opresc să dea cep la vreun poloboc că odată ce evadezi de pe corabia lui Diaconu, te vei întoarce acasă cu sufletul mai înălțat; un cântar vechi de fier, adus de Vasile Levinte, mai arată precizia greutăților, de aceea nici rugina nu-l prinde. În odăițele alăturate, doamna Elena Diaconu păstrează și salvează de la uitare câteva obiecte de la bunicii ei – sunducul cu zestre din 1898. În cui stă atârnată o traistă pe care doar pe umărul Sofiei Vicoveanca o poți vedea. Câteva costume populare aduse din Argeș amintesc de prietenul familiei Diaconu, Ion Băncescu din Costești, Argeș, datorită căruia Costeștiul din Ialoveni și-a găsit fratele geamăn. Colaborarea cu Ion Băncescu, spune proprietarul complexului, a fost o reușită de înfrățire a 17 localități cu denumirea Costești din spațiul Costești.
Cetatea lui Diaconu, apărată de zidul cu personalități
La intrare în Complexul Turistic Costești este un zid lung și trainic ca și cel chinezesc, pentru că pe el sunt imortalizate portretele oamenilor de cultură ai Basarabiei contemporane. Și acest concept este o invenție a dlui Diaconu, la prima vedere, devenită o alee în orășelul turistic, cum nu se mai întâlnește în altă parte. L-a întâlnit pe „Picasso de Costești”, adică pe Alexei Luca, un tânăr prea talentat ca să-și irosească munca în altă parte. A fost invitat pe moșia lui Diaconu, i-a arătat la intrare în pensiune un gard sovietic, care era într-un dezacord total cu frumusețea locului, dar mai ales cu spiritul patriotic al proprietarului, i-a spus să nu lase pensula din mână până când valoarea oamenilor de cultură nu va prinde culoare pe acest zid. Și a prins. Pe aripile desfăcute ale rândunicii stă scris următorul mesaj: „Această pictură murală și-a luat avânt ca idee și iubire de cultură datorită domnului Gheorghe Diaconu”. Și zidul a prins viață la îndemnul pensulei lui Alexei Luca, revigorând în culori personaje culturale – compozitori, poeți, publiciști și scriitori contemporani – Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Aurelian Silvestru etc., etc. Fuego, care ține și el pe umeri câteva pietre de pe zid, a plâns în fața frumuseții, lăsând următorul mesaj: „Basarabia este acasă, leagăn al bucuriilor mele și locul în care veșnicia neamului nostru și-a găsit cânt și adăpost”.
Dorindu-le gazdelor sărbători fericite și un an îmbelșugat, am plecat de la Complexul Turistic gândindu-mă la câte lucruri frumoase a realizat familia Gheorghe și Elena Diaconu și ce mari bucurii îi cuprind pe toți cei care trec pragul acestui obiectiv turistic din Costești! Cum li se așază în suflet tot ce văd aici, pentru a le purta pentru totdeauna, cu deosebită prețuire pentru munca acestor artizani! Este adevărat – „Omul sfințește locul!”, iar acest slogan, etern valabil, îl cunoaște și îl prolifică familia lui Gheorghe Diaconu – fiii Alexei și Gheorghe, fiica Veronica, nurorile Tatiana și Maria, ginerele Victor, care au demonstrat prin eforturi comune că la Complexul Turistic Costești serviciile sunt de calitate, iar odihna a celor ce aleg să vină aici este o recuperare cu dorința de a reveni.
O zi petrecută pe malul lacului de la Costești te ajută să înțelegi mai bine vigoarea rădăcinilor seculare ale răzeșilor locali, demnitatea și căldura băștinașilor, cultul lor față de muncă și voința de a lăsa urmașilor lucruri valoroase, armonia peisajului și frumusețea sufletului basarabean.
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 395
Susține Natura.md: Devino Patron!