Basarabia frumoasă

Basarabia frumoasă

Până la mijlocul secolului trecut Basarabia era descrisă în cei mai elogioși termeni. Un pământ de o frumusețe rară - iată concluzia comună făcută de cei care au trecut prin spațiul dintre Nistru și Prut în acele timpuri.

În copilărie, iar aceasta a fost foarte demult, am ascultat un veteran de război, care povestea cum a văzut el pentru prima oară Basarabia în 1944. Dealuri somptuoase acoperite de păduri de un verde incredibil de curat, lacuri albastre împrejmuite de verdeață, vii și livezi îngrijite într-un mod neverosimil pentru spațiul de unde venea acest soldat, mănăstiri îmbrățișate de dealuri împădurite și sate pitorești împrăștiate aidoma unor fluturași peste acest plai de basm - iată esența discursului acestui om care nu-și putea ascunde admirația față de pământul nostru. Evident că industrializarea de tip sovietic și-a pus pecetea peste aspectul Basarabiei. Furnale care emană în permanență otravă, construcții în stil stalinist, care redau spiritul colectivist de cazarmă, defrișări interminabile, distrugerea bisericilor și mănăstirilor, care transmiteau din secol în secol esența spiritualității românești în spațiul de est al arealului cultural comun.

Atitudinea neglijentă și chiar dușmănoasă față de frumusețea și sănătatea acestui pământ devine și mai pronunțată în anii 60-80 ai secolului trecut. Sute de spații de o valoare estetică și ecologică inestimabilă au fost distruse fără milă. Iată doar două exemple: în imediata apropiere a Orheiului, râul Răut se revărsa și forma un lac natural de o frumusețe uimitoare. Această minune este descrisă de Dimitrie Cantemir și alți cărturari notorii. Pentru cei care n-au apucat să vadă acest lac vreau să le comunic că el își întindea apele de la Slobozia Doamnei la intrarea în Orhei dinspre Chișinău și până la Sărăteni, astăzi raionul Telenești. Acest bazin acvatic avea o apă cristalină, era plin de pești de diferite specii, preponderent chișcari (ţipari), iar prin stufărișul abundent își făceau cuiburile sute de mii de păsări de cele mai diverse specii. În centrul lacului era situată o insulă scăldată în verdeață cu cireși și viță de vie din soiuri ireversibil dispărute. Lacul Orheiului mai era și un filtru natural pentru apele Răutului, care se revărsa în Nistru.

Însă, printr-o hotărâre malefică a organelor de partid de la sfârșitul anilor ’60, a început „desecarea mlaștinilor” indicată de Moscova. Bucuroși să raporteze succese, cei de la Chișinău au transformat doar întrun an splendoarea naturală într-un loc viran de mii de hectare, unde și azi practic nu crește nimic. În acea toamnă mii de nutrii au murit pe străzile Orheiului în căutare de apă, iar de atunci în fiecare primăvară stoluri de păsări migratoare, în virtutea instinctului transmis natural, fac ore în șir cercuri deasupra acestui teritoriu mort - monument al nepăsării criminale și al lipsei de respect pentru valorile noastre.

Mai jos, pe Răut, lângă satul Jeloboc era situată o moară de apă de peste o sută de ani. Din malul stâncos al râului se revărsa peste o aglomerație impresionantă de stânci o apă cristalină cu o putere de 46 de litri pe secundă (!!!) care punea în mișcare roata morii. Până în anii ’80 ai secolului trecut moara era bine păstrată, existau toate mecanismele pentru a o face funcțională. A trăit mult și morarul Portărescu în așteptarea reîntroducerii în circuit al monumentului natural-etnografic și cu un potențial turistic enorm, deoarece se afla la doar 10 km de Orheiul Vechi. Într-o dimineață au venit și aici buldozerele, au distrus peisajul natural, moara, iar izvorul betonat și-a îndreptat apele spre complexul de porci „Progress”. Oare de câtă nesimțire și incultură mai este nevoie pentru a distruge cu atâta impertinență și în cel mai sistematic mod tot ce e frumos pentru ochi și suflet?

Scriu aceste rânduri pentru că, de când mă știu, pledez energic pentru păstrarea spiritului estetic colectiv al neamului nostru. Din păcate și azi continuăm să ne batem joc de tot ce a mai rămas frumos. Arhitectura bisericească este lăsată la cheremul unor oameni cu studii foarte aproximative, iar mănăstirile sunt locul unde kitsch-ul și-a găsit sălaș. Toate construcțiile vechi, care  aminteau de stilul moldovenesc medieval au fost înlocuite de cupole aurite și de forma iurtelor orientale, specifice arhitecturii rusești. Sobrietatea și modestia stilului lui Ștefan cel Mare este într-un mod primitiv înlocuită prin falsa măreție a spiritului imperial impropriu poporului nostru.

Nu se ocupă nimeni la modul serios de arhitectura satelor. Moldovenii, care au lucrat în occident, încep tot mai mult să înlocuiască casele pătrate în formă de „selisovet” prin construcții moderne inspirate din modele vestice demne de urmat. Însă și aici persistă meteahna indestructibilă a basarabeanului de a amplasa construcții auxiliare în fața casei frumoase, care distrug tot aspectul estetic. Direcțiile raionale de arhitectură continuă să vândă proiecte comune, însă controlul respectării lipsește cu desăvârșire. 

În ciuda numeroaselor avertizări ale activiștilor de mediu, continuă defrișările, care ne lasă fără păduri. Dealurile se îneacă în gunoaie, iar împădurirea lor, posibilă prin intermediul Agenţiei „Moldsilva”, nu este acceptată de majoritatea primarilor, care așteaptă ceva mai „profitabil” din utilizarea acestor terenuri. 

Ofensiva împotriva frumosului declanșată pe timpurile sovietice n-a încetat. Ea capătă alte forme, mai moderne, dar tot atât de diabolice. Anihilarea simțului estetic în om distruge personalitatea și omul e lesne de manipulat prin falsuri și pseudocultură. Am putea vorbi despre monstruozitatea monumentelor militariste care au împânzit Moldova, însă vreau doar să vă aduc în atenție un detaliu care demonstrează impactul promovării conștiente a urâtului asupra conștiinței umane. În centrul orașului Bălți se înalță falnic monumentul unui tanc, adică a unei arme de distrugere umană. În zilele de sâmbătă și duminică aici frecvent poți observa tineri însurăței care depun flori la tanc. O fotografie cu un asemenea moment a făcut înconjurul continentului nord-american trezind nedumerire și profund dezgust. Cum poți tu, cel care vrei să aduci pe lume copii, să-i crești sănătoși și să-i educi buni și cultivați, să alegi drept simbol al căsniciei tale o armă nimicitoare de vieți omenești?

Oare nu distrugerea agresivă timp de un secol a frumosului din jurul nostru ne-a lipsit sufletele noastre de tot cei mai nobil, sensibil și curat? 

 

Vlad DARIE