Despre Căușeni, cu drag...

Astăzi, în acest colț de lume, cine oare nu a auzit de Căușeni? Dar prima mențiune scrisă despre leagănul ființei mele datează cu ziua de 6 iunie 1455. Istoria Căușenilor? Ea este strâns împletită cu cea a regiunii în care se află. 

Situată pe râul Botna, și la răscruce de drumuri (la nord spre Tighina, la vest spre Zaim, la sud spre Bolgrad, la sud-est spre Purcari și Cetatea Albă), localitatea Căușeni cu timpul s-a extins: de la Căușeni-sat (Căușenii Vechi) la Căușenii-târg (Căușenii Noi). Din moși-strămoși în Căușenii Vechi locuia o populație băștinașă românească. Alături de oamenii locului (români), în Căușenii Noi s-au stabilit cu traiul, mai apoi, reprezentanți ai altor popoare – evrei, ucraineni, ruși etc. 

În secolele 16-17 aici au domnit tătarii, iar Căușenii deveniseră pentru mult timp „reședință și tabără militară a hanului din Crimeea”.

Din „perioada tătară” căușenenii au moștenit Biserica Adormirea Maicii Domnului, adâncită în pământ. Astfel de biserici pot fi întâlnite, de ex., în Bulgaria. Se spune că turcii (tătarii) nu au interzis credința ortodoxă, dar nu au permis creștinilor să ridice locașuri sfinte mai sus de înălțimea unui călăreț. În așa condiții, clerul și enoriașii ortodocși au fost nevoiți să adâncească biserica. Acest locaș sfânt, o piesă importantă a patrimoniului național românesc, este construit din piatră, iar pe pereți s-au păstrat fragmente din pictura murală a epocii. În anii puterii sovietice biserica, numită de localnici impropriu „turcească”, era folosită ca depozit pentru păstrarea legumelor și fructelor. Abia în anii Renașterii Naționale a românilor basarabeni autoritățile locale și cele republicane au întreprins măsuri pentru salvarea și conservarea a ceea ce s-a mai păstrat. Biserica Adormirea Maicii Domnului este o Carte de vizită a orașului Căușeni. 

În anii dominației țariste, în timp, populația din Căușenii Vechi și Căușenii Noi a sporit: de la 1 401 suflete în 1827, la 3 005 persoane în 1875. Conform primului recensământ pan-rus din 1897, în Căușeni locuiau 4 869 oameni. Principala ocupație a populației din Căușeni a fost prelucrarea pământului, creșterea viței de vie, precum și practicarea meșteșugăritului (olăritul, lemnăria, fierăria etc.), creșterea vitelor ș. a. În localitate erau câteva mori de vânt. Copiii sătenilor frecventau cele două școli elementare din localitate. 

În 1825, în Căușenii Vechi, a fost ridicată Biserica cu hramul Sfinților Împărați încoronați Constantin și Elena. O altă Biserică a fost înălțată în centrul Căușenilor Noi cu hramul Sfinții Apostoli Pavel și Petru. Pereții sunt pictați cu icoane, unele poartă numele autorului (P. Maleavin) și anul realizării (1906, 1907).

În 1914 Imperiul țarist s-a implicat în Marele Război. Pe fronturi au fost mobilizați și basarabenii, inclusiv unii locuitori ai Căușenilor. Eșecurile Armatei țariste, lovitura de stat bolșevică au dus la căderea Imperiului țarist, iar liderii politici basarabeni au constituit un organ legislativ local – Sfatul Țării și un Consiliu de Directori (Guvern). La 27 martie 1918, cu majoritate de voturi liber exprimate, Sfatul Țării a decis Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România. Ca și pentru toți basarabenii, istoricul eveniment a deschis perspective largi de dezvoltare și prosperitate. În urma reformei agrare din 1921, 116 plugari nevoiași din Căușenii Vechi și 226 țărani săraci din Căușenii Noi au fost împroprietăriți cu 1 596 hectare de pământ arabil.

În perioada interbelică o bună parte dintre căușeneni munceau în agricultură: creșteau vite de tracțiune sau pentru carne, păsări, iar unii se ocupau cu comerțul. În anii 30 ai secolului trecut drumurile din localitate au început să fie pavate cu piatră, parte din ele chiar acoperite cu asfalt, „însoțite” de trotuare și uluce pentru scurgerea apei, în timp de ploaie. Iluminatul caselor se făcea cu lămpile de gaz. Mâncarea era pregătită la primusuri sau (vara) la plite.

Din mărturisirile lui Isaak Spivak aflăm că în Căușeni funcționa un cinematograf în care duminica rulau filme mute sau sonore, de producție occidentală, dar cu traducere în limba română. 

În localitate activa un spital cu medici de etnie evreiască. De regulă, medicul era chemat acasă la bolnav. În Căușeni a existat o comunitate evreiască, cu evrei credincioși, care se rugau în mai multe sinagogi. A existat și un cimitir al evreilor despre care poetul Alexei Mateevici scria: „...Și cum iei înspre Zaim /Vezi în deal un țintirim, / Țintirimul jidovesc - / Doi copaci îl străjuiesc”. Puterea sovietică a închis sinagogile, a lichidat cimitirul evreiesc, oferind locuri de case...

În 1940 România a fost agresată perfid de URSS: în bună înțelegere cu Germania hitleristă, amenințând cu aplicarea forței militare, Kremlinul a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ținutul Herța. Asupra populației din teritoriile ocupate s-a extins un regim sălbatic de teroare. Căușenenii nu au putut evita nenorocirea, iar primii care au intrat în vizorul ocupantului rus au fost primarul și alți localnici, care au fost în funcții sau în partide politice. Primarul din Căușenii Vechi Alexandru Fedeleș, veteran al Primului Război Mondial în Armata rusă, bun gospodar, școlit, un model pentru ceilalți săteni, a fost arestat în octombrie 1940, dus la pușcăria din Tighina, iar de acolo – în Rusia, regiunea Arhanghelsk, unde i s-a pierdut urma.

Sovieticii au comis nenumărate crime, însă cea mai odioasă a fost deportarea unor familii basarabene, realizată în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. În acea noapte, din Căușeni, au fost ridicate 52 de persoane și duse la stația de cale ferată, urcate în vagoane pentru vite și de acolo – trimise în Siberia.

În 1941, alături de Germania și țările aliate acesteia, România s-a încadrat în Războiul Sfânt de recuperare a teritoriilor răpite de Kremlin în iunie 1940. Dar corelația de forțe implicate în război a fost în defavoarea României: în primăvara-vara anului 1944 sovieticii au recucerit teritoriile românești, reinstaurând în ele teroarea și dezmățul. Sovieticii au mobilizat pe Frontul de est bărbații apți de luptă, care nu cunoșteau limba rusă, în plus – erau cetățeni ai României. Căușenenii au pus pe altarul victoriei asupra Germaniei naziste 77 de suflete.

În 1946-1947, datorită politicii de rechiziționare abuzivă și ilogică a produselor alimentare, sovieticii au provocat în această republică, creată de ei, o teribilă foamete ce a dus la moartea a peste 200 000 de oameni, inclusiv – locuitori ai Căușenilor.

Și de parcă tragediile expuse mai sus nu ar fi fost prea destule și inumane, în vara anului 1949 Puterea sovietică a realizat cel de-al doilea val al deportărilor. Din Căușeni au fost ridicate și duse în Siberia 160 persoane (familii întregi, inclusiv – copii).

Abia după moartea lui Stalin (martie 1953) și – mai ales, – după condamnarea numitului „cult al personalității lui I. Stalin” (februarie 1956; de fapt condamnarea crimelor comise de clica condusă de Stalin) și basarabenii au simțit o anumită relaxare în lagărul sovietic.

Căușenenii au continuat munca pe ogoarele,  plantațiile de viță-de-vie și livezile sovhozului-fabrică „Căușeni”, au construit întreprinderi de prelucrare a producției agricole (fabrici de vin, de conserve, de unt și brânzeturi, brutării etc.). Localitatea s-a extins, obținând statutul de oraș în îndepărtatul 1965.

În anii 60-90 ai secolului trecut în Căușeni funcționau trei școli de cultură generală, școala de muzică, școala sportivă, un cinematograf, Casa de cultură, Biblioteca raională etc.; orașul dispunea de un spital raional, de policlinici, grădinițe de copii. Tot în acești ani la casele căușenenilor au fost trase fire pentru aparatele de radio, iar mai târziu – firele de curent electric. 

Orașul era pe deplin rusificat: limba rusă era limba de exprimare a administrației, se utiliza la adunările de partid comunist, la diversele manifestări de masă (mitinguri, clăci comsomoliste, întreceri sportive etc.) Străzile purtau nume ale idolilor ruși: Lenin, Jdanov, Gagarin...

Politica de restructurare și transparență, promovată de Mihail Gorbaciov, a stimulat Mișcarea de Renaștere Națională a căușenenilor. Ei au participat activ la Podurile de Flori peste Prut, la mitingurile de masă din Chișinău în susținerea Suveranității și Independenței de Stat a Republicii Moldova (1990, 1991). Mulți căușeneni au luptat în războiul de la Nistru (1992) pentru apărarea acestui pământ românesc, orașul devenind „o citadelă” a eroilor noștri.

În anii se au urmat după prăbușirea imperiului răului, în orașul Căușeni au avut loc procese de decomunizare și desovietizare profundă: monumentul lui Lenin din centrul localității a fost demolat, denumirile străzilor au fost schimbate, revenindu-se la specificul național, românesc, al localității.

În prezent în Căușeni locuiesc în jur de 22 000 de oameni, 83,4 % din ei fiind români (unii continuă să se numească „moldoveni” – o reminiscență a stalinismului). Mai sunt etnici ruși (8,6 %), ucraineni (5,4 %), bulgari, găgăuzi etc. 

Orășenii sunt angajați în întreprinderile industriei alimentare, de panificație, a materialelor de construcție. În Căușeni activează peste 125 de societăți cu răspundere limitată, peste 330 întreprinderi individuale, 3 gospodării agricole, „Elevatorul” etc. Funcționează, de asemenea, circa 30 de magazine, două piețe agro-industriale; sunt deschise filialele a mai multor bănci comerciale.

Pentru tânăra generație sunt deschise ușile a patru licee teoretice („Mihai Eminescu”, „Alexei Mateevici”, „Ion Creangă” și „A. S. Pușkin”), a unei școli polivalente, a unei școli sportive. Activează Casa de Cultură și sunt deschise biblioteci publice. Pentru cititori este deschisă ușa Casei Limbii Române (director – dl Valeriu Ostaș).

În oraș funcționează un sistem de ocrotire a sănătății în care activează medici de înaltă calificare și asistente medicale cu experiență. Spitalul raional Căușeni are la dispoziția pacienților 450 de paturi. 

În ultimii ani, în orașul Căușeni s-au construit imobile confortabile, s-au înnoit spațiile comerciale, s-au deschis noi cafenele, baruri, restaurante... Deci? Viața merge înainte! Orașul are viitor. Un rol aparte îl are Primăria – cea care traduce în viață deciziile Consiliului orășenesc și revendicările orășenilor. Actualmente primar al orașului este dl Anatol Donțu, ales în funcție în noiembrie 2019.

Sunt mândru că și eu m-am născut în Căușeni, acum 68 de ani, în „mahalaua rusească” (drumul ce duce din centrul orașului spre Zaim). Casa părintească era (este) construită nu departe de râul Botna. Pe când eram copil, râul arăta altfel de cum în ziua de azi: era un râu de șes, plin cu pește. Dimineața tata lua fatca (o plasă prinsă din patru părți cu vergi încovoiate, la centru fiind legată o „coadă”), prindea pește de o zeamă și aveam mâncarea asigurată. Primăvara sau vara, când ploua puternic, apele Botnei se revărsau, ajungând până aproape de case (a părinților și bunicilor, situate alături). Prin anii 60, autoritățile au decis să transforme râul într-un canal: un escavator puternic a îndreptat râul, ridicând malurile păstrate până azi. Dar râul a secat, s-a urâțit și nu mai este azi ceea ce era dat de la Mama Natură.

În 1971 am absolvit Școala de cultură generală nr. 1 (azi Liceul teoretic „Mihai Eminescu”), am prestat serviciul militar obligator (1972-1974, Districtul militar Caucazul de nord), în 1975 am fost admis la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. După absolvire am trecut toate treptele universitare, de la asistent la profesor universitar.

Soția mea, Lidia, de asemenea, este originară din Căușenii Vechi...

...Și, oricât de iute ar trece timpul, oricâți ar fi anii care vin și se duc, oriunde am ajunge și oricâte trepte am urca în viață, baștina mereu ne ține la sânul ei, iar noi? O purtăm pretutindeni, în inimile noastre. 

Anatol PETRENCU

Profesor universitar, doctor habilitat,
președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”,
cetățean de onoare al orașului Căușeni

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 368

Susține Natura.md: Devino Patron!