CĂRTURARUL LUPTĂTOR

Viaţa unor oameni erudiţi ca Vlad Pohilă nu a fost una însoţită de egoism, bunăstare, titluri academice și recunoaștere știinţifică. Dimpotrivă. Dacă am avea posibilitatea să privim filmul vieţii lui Vlad Pohilă, am rămâne surprinși de eroismul și zbaterile sale îndelungate pentru a ajunge la statutul cărturarului autentic fără a plăti bir ideologiei imperiale și a face concesii rușinoase. A ales viaţa de pustnic pentru a fi liber să-și spună rugăciunile în limba română, să aibă oricând dreptul – fără învoire, cenzură și botniţă – să-și scrie opera în limba română, să poată iubi nestingherit Basarabia natală, neamul său și România-Mamă.

Încă în anii de studenţie (1970-1975), el căuta adevărul în afara cursurilor universitare și manualelor oficiale. Cu o pregătire temeinică din familie, cu rude apropiate refugiate în 1944 în dreapta Prutului, tânărul student nu a înghiţit otrava teoriei staliniste că moldovenii și românii sunt două popoare diferite și vorbesc două limbi diferite. A înţeles destul de repede că arma cea mai puternică a unui intelectual basarabean sunt cunoștinţele profunde și voinţa de a nu te lăsa corupt sau strivit de regimul sovietic. A făcut carte foarte serioasă și a ales să servească neamul românesc și să lumineze poporul. Ceea ce a și înfăptuit de-a lungul a peste patru decenii cu o dăruire impresionantă, cu preţul vieţii personale și a carierii știinţifice. Cu preţul marginalizării și singurătăţii intelectualului onest, blamat de cohortele de colaboraţioniști și carieriști, care în anii de ocupaţie sovietică îl acuzau de naţionalism românesc, iar după Independenţă de subminarea statalităţii moldovenești.

Vlad Pohilă a avut mai multe visuri și un singur Ideal. Când l-am cunoscut la Universitate în anul 1971 visa la cărţi. Diverse, frumoase și cât mai multe în limba română. Avea un dar aparte de a te convinge să citești cărţi de valoare, studii sau manuscrise din alte veacuri. Știa fiecare enciclopedie, operă sau ediţie rară în care bibliotecă din Chișinău se află. Înzestrat cu mult har, îi lipsea doar talentul să-și ascundă dragostea faţă de frumuseţea limbii materne, faţă de marile personalităţi ale istoriei și culturii române. Se zidea între cărţi și trăia între ele cu evlavia peregrinului înconjurat de lucruri sfinte. După absolvire, convingându- se ce propagandă dezgustătoare, antiromânească se făcea în redacţii și academie, s-a reprofilat și a plecat la Moscova să lucreze ghid în turismul internaţional. Din câte îmi povestea, în acei ani a cunoscut fericirea, fiindcă ghida grupurile turistice din România și legase zeci de prietenii cu românii de peste Prut și din diferite ţări ale lumii. Prin ei atingea pământul Patriei-Mame, prin ei și-a adunat o discotecă și bibliotecă de cărţi românești, poate una dintre cele mai bogate din Basarabia înstrăinată.

Recunoștinţa fiind o floare lipsă sau pe cale de dispariţie la majoritatea consângenilor, știu că inimosul coleg de breaslă a fost un mare filantrop și a ajutat dezinteresat foarte mulţi moldoveni, a trudit adeseori pentru alţii fără să primească un ban sau să audă cuvântul „mulţumesc”. Pe cont propriu, supravegheat și expus pericolului de a ajunge șomer, în perioada moscovită a ajutat mulţi intelectuali basarabeni să-și organizeze propriile biblioteci în limba română. Ani la rândul, ghidul Vlad Pohilă a jucat excelent rolul „Caprei cu trei iezi”, aducând de la Moscova la Chișinău desagii încărcaţi cu cărţi românești. Repet: cu riscuri enorme, în anii de ocupaţie sovietică, a ajutat generaţii de intelectuali basarabeni să-și întemeieze o bibliotecă personală de carte românească. El permanent a avut convingerea că prin formarea unei intelectualităţi naţionale se va ajunge, inevitabil, și la luminarea și deșteptarea maselor largi de moldoveni. Ceea ce s-a și produs în anii de trezire naţională 1986-1991.

Mișcarea de Eliberare Naţională i-a dezlegat aripile largi și Vlad Pohilă a devenit un lider spiritual. Cunoștinţele sale enciclopedice l-au ajutat să dăruiască poporului reînviat cărţi și articole încărcate de argumente, să convingă masele dezmorţite să-și ceară drepturile legitime la limba română și alfabetul latin. Puţini cunosc, dar Vlad Pohilă a organizat în taină tipărirea primului număr al „Glasului Naţiunii” în grafie românească la prietenii săi din Lituania. Tot el aduce acasă camionul încărcat cu tirajul interzis, fiind vânat de securiștii sovietici pe o distanţă de peste două mii de km. În condiţii de teroare, cărturarul trece pe baricade împreună cu intelectualitatea de creaţie și cu toţii fac front comun cu poporul. Această unitate miraculoasă dintre intelectuali și popor aduce cele mai mari victorii. Vlad Pohilă, prin mesajul său public unificator din acei ani, are o contribuţie majoră la consolidarea forţelor naţionale și democratice. Opera sa imensă, diversificată și împrăștiată, adună basarabenii sub Tricolorul românesc și îi apropie de idealul vieţii lui Vlad Pohilă – Reunirea Basarabiei cu Patria-Mamă și reîntregirea poporului român.

Nu putem rosti cuvântul adio prietenului și fratelui românilor basarabeni, fără să privim la obrazul gros al unor instituţii pretins naţionale și știinţifice. Este o rușine pentru Academie că oameni ca Vlad Pohilă, cu dicţionare și cărţi, cu revista „BiblioPolis” și serialul „Calendar Naţional” în spate, a fost tratat ca un pasager, fără onorurile cuvenite din partea forului știinţific. Evident că Vlad Pohilă, în modestia și cuminţenia lui proverbială, nu a avut nevoie de titlul de academician și nici de chitia ceea de „Doctor Honoris Causa”, nici de o instituţie pusă în buzunarul partidelor de la putere. Voi, flămânzilor de titluri și deșertăciuni, aţi avut nevoie de numele lui ca să aveţi măcar câteva personalităţi să vă salveze instituţia naufragiată de atâta timp în mlaștina sovietică. Plecarea subită a unui jurnalist și cărturar de dimensiunea enciclopedică a lui Vlad Pohilă, care a dăruit poporului său o ladă de zestre doldora de bijuterii și nestemate, a lăsat moștenire zeci de materiale știinţifice și sute de articole și emisiuni educative, nu poate să nu pună pe gânduri o populaţie tot mai lipsită de intelectuali, de luptători și oameni de cultură. Pierderile în lanţ din ultimele două decenii, marginalizarea sau scoaterea din circuit a personalităţilor de valoare, care au constituit nucleul Mișcării de Eliberare Naţională și au orientat Basarabia spre România și Europa, aducerea în prim-plan a plevuștii, politicaștrilor, profitorilor și scandalagiilor, e un semn cât se poate de clar că rămânem tot mai dezgoliţi în faţa viforniţelor siberiene, a marionetelor  dodoniste și a „naţiunii civice moldovenești”. Înstrăinaţi de cauza naţională, împărţiţi în partiduţe, dezbinaţi de idolii de lut, încărcaţi de ură unul împotriva altuia, suntem transformaţi treptat într-o turmă jalnică și devenim o pradă ușoară în gheara monstrului, care revine în forţă pe pământul Basarabiei. 

Încă unul dintre liderii spirituali ai Mișcării de Eliberare Naţională din Basarabia pleacă spre ceruri cu sufletul amărât că nu a prins reîntregirea naţiunii române. A fost un mare cărturar și luptător, a fost un Om blând, care respecta și ţinea sincer la oameni, a fost un Om care iubea neamul românesc și avea o inimă cât icoana României întregi. O viaţă întreagă s-a aflat în bătaia puștii cu lunetă, dar a ţinut Tricolorul sus. Astăzi ne transmite Drapelul, Idealul și Îndemnul să-i continuăm cauza!

Adio, drag prieten! Dumnezeu să te odihnească și să-ţi îngăduie, pe săturate, să privești din ceruri Grădina Maicii Domnului – România întreagă!

Alecu RENIŢĂ

Articol publicat în numărul 339

Susține Natura.md: Devino Patron!