„El-Zorab” și o chestie delicată

Dragi prieteni, cartea lui Alexei Marinat „Eu și lumea”, ediția a patra, a apărut în vânzare în librăriile CARTIER (Librăria Din Hol, Librăria Din Centru )

natura.md Apr 21, 2023 12:52 1596 0

După moartea lui Stalin, deținuții politici au fost anunțați că au voie să scrie plângeri referitor la dosarele sale și li s-a dat de înțeles că jalbele vor ajunge la destinație. Și s-au pus oamenii pe scris. Dar în scrisul acesta specific, ca să-i zic așa, nu erau inițiați prea mulți, dat fiind că destui nu cunoșteau deloc limba rusă. Și, după cum în lagăr se făcea un fel de târg, unde oamenii schimbau porția de zahăr pe un ciorap sau o mănușă, sau porția de pâine pe tutun, așa plăteau și pentru scrierea plângerilor.

Și iată că într-o zi s-a apropiat de mine un confrate cu numele Levin. Mi s-a recomandat că îl cheamă Leibu Levin și că este din Cernăuți. Era mai în vârstă. Aflase despre mine că sunt din Chișinău, student, moldovean, am scris la câțiva plângeri Procurorului general și că le fac cu tâlc. Mi-a vorbit într-o limbă foarte corectă și frumoasă - mi-am dat seama că a învățat pe timpul românilor.

- Nu pot să-ți iau porția de zahăr pentru jalbă... i-am spus.

- Da cu ce să-ți plătesc? N-am altceva nimic! mi-a vorbit cu regret.

- Nu trebuie să-mi plătești. Renunț categoric la plată!

Omul s-a întristat. Credea că n-am să-l ajut.

- E foarte scurtă jalba mea! a vrut el să mă înduplece.

- N-are importanță. Am s-o scriu cum este, fără nici o plată! i-am spus și am cerut să-mi aducă hârtie și ceva ce s-ar numi creion.

Mi-a adus câteva file de caiet și o bucățică de creion. Și iar s-a întristat că n-are cu ce să-mi plătească.

- Dar poezia îți place dumitale? m-a întrebat Levin, ca printre altele.

- Da! i-am răspuns entuziasmat.

- Da Coșbuc îți place?! a întrebat Levin, bucuros că a dat de ceva ce poate să ne apropie.

- Dar cine e Coșbuc? am întrebat și eu, fixându-l cu privirea.

- Coșbuc?! Coșbuc e un poet mare! îmi grăi Levin, privindu-mă oarecum derutat de aceea ce auzise de la mine. Dar unde ai făcut școala? a mai întrebat dumnealui pentru a-și clarifica nedumerirea.

- Eu sunt din fosta republică autonomă...

- A-a, făcu el semn că-i este clar. Dar vrei să-ți recitesc ceva din Coșbuc?

- Fă-mi un bine!

Și începu Leibu Levin să recite „El- Zorab ”...

Îmi place poezia din copilărie, mi-a plăcut totdeauna și am citit din marii poeți ai lumii încă din clasele primare, dar ceea ce s-a întâmplat atunci cu mine îmi vine greu să explic și astăzi.

Când Leibu Levin, pe care nu pot să-l numesc decât Marele declamator, a ajuns la strofa:

”.... Odorul meu,

Tu știi că eu te vând!”

l-am apucat de mână și i-am spus:

- Stai!...

Și, după câteva clipe:

- Oprește!...

Am stat în fața acestui om cu capul plecat de rușine pentru lacrimile ce-mi umpluseră ochii, pentru acea zguduire sufletească ce mă cuprinsese. L-am rugat să-mi scrie poemul pe hârtie, ca să pot să-l învăț pe de rost.

- Dar am să-l scriu cu caractere latine, fiindcă altfel n-am să pot.... se scuză Levin.

- N-are importanță, am învățat la școală și germana, și chiar moldoveneasca cu alfabet latin, până^,n treizeci și opt!

Ne-am înțeles să ne întâlnim peste câteva zile, fiindcă, de emoționat ce eram, n-aș fi putut în acea zi să scriu jalba lui Levin. Între timp, Leibu Levin mi l-a adus pe „El-Zorab”.

- Eu sunt acela care trebuie să-ți dau porția de zahăr pentru acest poem, Leibu Levin! i-am spus. Și am s-o fac până îl voi învăța pe de rost.

A zâmbit și m-a bătut prietenește pe umăr: „Să lăsăm glumele!... ”

Când ne-am apucat să scriem jalba pe numele procurorului general, l-am prevenit pe Levin să-mi povestească cinstit peripețiile sale în legătură cu dosarul, ca să știu cu ce să închei.

- Nu știu cum ai face-o ca să-i dai de înțeles procurorului general despre felul cum mi s-a făcut interogatoriul. Înțelegi dumneata, e o chestie delicată...

Până atunci am mai scris jalbe pentru deținuți, am făcut cunoștință cu multe metode „delicate” pe care le-au folosit anchetatorii și judecătorii.

- Hai spune, omule, începe odată! i-am zis, văzându-l că se intimidează.

- Nu știu cum s-o încep.... E chestie delicată!... tot o ținea el una și una.

- Delicată? Zi-i așa cum a fost! Ce poate fi mai „delicat” decât cei zece ani pe care i-ai încasat?!

- Mda... mai făcu el o dată, apoi își lăsă ochii în pământ și-mi destăinui acea chestie delicată: Înțelegi, anchetatorul mă lega cu o sfoară de fudulii și trăgea de sfoară...

- Stai, stai! i-am spus. Da ce sunt acelea „fudulii”?

Omul își ridică ochii o clipă și mă privi, tot cam uimit, că un cogeamite bărbat nu știe atâta lucru.

- Bobițele la bărbat.... Cum să-ți mai explic?

A! Am înțeles! Dar stai!....

Și mă oprii și eu. Adică, mi se opri mintea în loc. Tăceam, iar dânsul a continuat:

- Se așeza „sledovatelul” (anchetatorul) pe scaun, la masa de lucru, într-o mână ținea tocul, iar cu alta smucea de sfoară, întrebând: „Ei, cum stai cu sionismul? Când ai să recunoști că ești agentul lor?!”

- Oprește aici! Ajunge! Mai mult nu trebuie să-mi povestești nimic. Am să-l întreb pe procurorul general cam la câte izbituri de acestea poate să reziste un om până a recunoaște că este agentul tuturor dracilor din lume?!

Cam în acest stil i-am scris jalba lui Levin în legătură cu chestia ceea „delicată” despre care omul se rușinase să spună și după 7 ani de pușcărie.

.... Ne-am despărțit în grabă. Au trecut câțiva ani. Lucram la redacția revistei „Chipăruș”. Într-o zi, secretara îmi spune: „Vă caută un om. E în coridor”. „Iar a venit cineva cu jalbă!” îmi zisei și am ieșit în coridor. Era Leibu Levin!

- De pe ce lume, omule?! L-am întrebat emoționat.

- Tot de acolo....

- Cu ce ocazie la Chișinău?

- Concertez cu o trupă de la „Moskonțert”. Am întrebat de dumneata și am aflat că lucrezi aici. Am venit să te văd!

- Mi-ai făcut o mare surpriză!

- Vino diseară la concert...

- Ai să-l reciți pe „El-Zorab”? l-am întrebat.

- Nu. Recit numai în evreiește, în limba idiș.

- N-are importanță. Tot am să vin, deși nu cunosc limba. Dar să mergi și dumneata cu mine la restaurant!

- De mers am să merg, dar de băut n-am să beau.

- Am să beau eu și pentru dumneata! Pentru că te văd în stare să reciți poezii, după toate celea.

Ne-am dus la restaurant. Am turnat vin în două pahare...