Devino Patron!

Ați găsit aceste insecte în icoanele din casă?

Revista NATURA și Laboratorul Entomologie al Institutului de Zoologie vă propun un concurs special: „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor”, care se desfășoară în perioada februarie-mai 2023.

Ați găsit aceste insecte în icoanele din casă?

 

Carie de lemn (Cacotemnus rufipes) - este o altă specie xilofagă care poate să apară în lemnul vechi al obiectelor de cult, dar mult mai rar decât Anobium punctatum.


 

Adultul are dimensiunea de 4,2–7,3 mm. Antenele sunt alcătuite din 11 segmente, ultimele 3 sunt mai lungi decât primele segmente luate împreună. Pe pronot se evidențiază un tubercul, care deosebește această specie în cadrul genului. Zborul adulților se observă în apus. Specia este larg răspândită în toată Europa, în Caucaz, Asia Mijlocie, Kazahstan, Siberia și Orientul Îndepărtat.

Larvele se dezvoltă în lemnul uscat al arborilor de alun, arin, arțar, cireș, tei, măr, mesteacăn, salcie și plop. În natură specia apare nu doar în păduri dar și în livezi și grădini, putând astfel contamina lemnul din construcții și obiectele de lemn din case. Specia se dezvoltă în lemnul cu umiditate ridicată, ne-infestat de ciuperci.

 

Carie de mobilă (Oligomerus brunneus) - este un dăunător al mobilierului din lemn vechi, a lemnului din construcție și obiectelor de cult. Poate fi semnalat mai rar ca alte carii de mobilă.

Gândacul adult este de culoare maronie și are dimensiunea medie de aproximativ 5 - 6,5 mm lungime. Antene sunt alcătuite din 10 segmente, iar ochii nu sunt păroși ca la Oligomerus ptilinoides.
 

Corpul este alungit, cilindric și acoperit cu strii punctate pe elitre, în partea anterioară rândurile de puncte sunt duble. În natură adulții pot fi observați dimineața, începând din luna mai și până în august când zboară pentru împerechere. În spații închise și încălzite pot fi observați mai devreme. Adulții sunt atrași de sursele de lumină, fapt pentru care pătrunde în interiorul încăperilor. Specia poate pătrunde în case și odată cu articolele din lemn infestate și netratate. 

Dăunătorul atacă lemnul decojit de foioase: fag, frasin, plop, prun, salcie, carpen, arin, stejar, cires, dud, mesteacan ș.a. 

 

 

Cum puteți participa la concurs?

Dacă aveți acasă icoane vechi, vă rugăm să expediați următoarele tipuri de materiale:

1) fotografii cu vizibilitate sporită (zoom) a găurilor făcute de gândaci în icoanele vechi;
2) fotografii ale gândacilor extrași din lemnul deteriorat fără a distruge obiectul de cult.
3) înregistrări audio cu activitatea sonoră a gândacilor în lemnul icoanelor vechi.

 

Puteți expedia aceste materiale la adresa de mail [email protected] cu menționarea localității Dvs și a perioadei când ați realizat fotografiile sau înregistrările audio.  În cazul în care ați găsit insectele propriu-zise, puteți contacta Laboratorul de Entomologie pentru a le transmite în scopului studierii amănunțite.

Concursul va dura din luna februarie până în luna mai 2023, iar rezultatele vor fi publicate pe data de 25.05.2023. Participanții la concurs vor fi onorați cu diplome și premii speciale: broșuri, imagini, semne de carte cu și despre insecte. Așteptăm cu multă curiozitate informațiile voastre!

Susține Natura.md: Devino Patron!