Doamne, fă și un pic de dreptate pentru acest popor

natura.md Oct 26, 2023 01:50 878 0

Foto: Leonida Lari

Leonida Lari (26 octombrie 1949, Bursuceni, județul Bălți – 11 decembrie 2011, Chișinău), poetă, publicistă, scriitoare, traducătoare, activistă, om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău , specialitatea filologie, în anul 1971. A lucrat la Muzeul de Literatură „D. Cantemir” din Chișinău (1971–1973), a fost redactor-șef (1988–2003) la „Glasul Națiunii”, prima publicație cu alfabet latin din Republica Moldova. Debutează în 1974 cu placheta de versuri „Piaţa Diolei”. Este autoarea mai multor culegeri de versuri: „Marele Vânt”, „Scoica solară”, „Mitul trandafirului”, „Dulcele foc”, precum și a 24 de volume de poezie și proză traduse din marile poeme ale literaturii universale.

Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1986-1992. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989-1991) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din R. Moldova în perioada anilor 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 s-a aflat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova. Începând cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României. Are mai multe premii și distincții, inclusiv Premiul România Mare și Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie, acordat de Academia Română.

CÂTEVA DINTRE CREAȚIILE LEONIDEI LARI

RUGĂ DE NOAPTE
În nopți de cumplită-ndoială
Cu sufletul dat în spic,
Pătrunsă de-o stare fatală,
Eu cad în genunchi și zic:
Dă-mi, Doamne, durerile toate
Și lasă-mă fără dor,
Dar fă și un pic de dreptate
Pentru acest popor.
Că-i lacrimă pâinea pe masă,
Și-i sângeră fruntea de spini,
Mâncat de vânduții de-acasă,
Vândut de mâncăii străini.
În nopți de-ndoială cumplită
Cu trupul ca pus pe trunchi
Și mintea de griji istovită
Eu zic, prosternată-n genunchi:
Ia-mi tot ce-mi surâde în cale,
Orice bucurii, rând pe rând,
Dar fă să se-ndrepte din șale
Poporul acest suferind.
Că-i vuie prin secole plânsul
Și sângele-i volbură mări,
Fă, Doamne, ceva pentru dânsul,
Fă, Doamne, că-ți stă în puteri!
Dă-i, Doamne, viață sub lună
Și când voi pleca dintre vii,
Mai dă măcar unul să-mi pună
O salcie la căpătâi.

RUGĂ DE ZI
ŞI DE NOAPTE
Eu n-am putere de luat
Și de împărțit popoare-n două,
Dar ceea ce ni s-a-ntâmplat
Mă rog să vi se-ntâmple vouă.
Cu un călcâi de pâine-n sac,
Prin țări și legi nenumărate
Să-mblați și voi din veac în veac
După o dungă de dreptate.
Și mișelește atacați,
Și înrobiți la voi acasă,
Voi libertatea s-o visați,
Și nu orânduiri de clasă.
De străinime-nghesuiți,
Să n-aveți loc la vatra voastră
Și limba rusă s-o cerșiți,
Precum cerșim noi limba noastră.
De suflet, datină furați
Să fiți la fel ca cei cu „misii»
Și tot la fel răsjudecați
De tribunale și comisii.
Cercați să fiți prin foc și fier
De seceră și semilună
Și pentru purul adevăr
Că sunteți boi să vi se spună.
Nimica nou căci în război
Cu turcul, ați lăsat amprente,
Tot înjugându-ne ca boi
La carul cel cu alimente
Iar după ce ne-ați căsăpit
Prin patruzeci, mai ținem minte?,
Și morții ne-ați înlocuit
Cu morții voștri în morminte.
Eu n-am putere de luat
Și de împărțit popoare-n două,
Dar ceea ce ni s-a-ntâmplat
Mă rog să vi se-ntâmple vouă.
Și numai când veți suferi,
La fel cum suferim de tare,
Poate-n sfârșit ne veți scuti
De patimi eliberatoare.