Capitală Europeană?

Capitală Europeană?
Vedere a Lacului Valea Morilor, Chişinău

Marile orașe ale lumii pot fi recunoscute chiar din avion. Monumente splendide și stiluri arhitecturale profund distincte, ancorate organic în cultura națională, reprezintă cartea de vizită a Parisului, Romei, Iașului, Berlinului, Moscovei, Vienei, Brașovului, Pragăi, Tokio sau New Yorkului. Deasupra Chișinăului poți zbura o săptămână întreagă, dar dacă nu ești de prin părțile locului, tot nu mai recunoști nimic.

Sigur, nici istoria nu ne prea ajută. Înstrăinați de rădăcinile identitare și culturale, izolați de procesele civilizaționale europene și supuși unor experiențe oribile de spălare a creierilor, de câteva decenii încercăm naiv să construim ceva, cumva, oricum. Inclusiv, pretindem că avem deja o capitală europeană.

Până în anul 1991, atunci când Republica Moldova și-a proclamat Independența, Chișinăul n-a fost decât un centru de gubernie periferică a Imperiului Rus, apoi capitală a unei republici unionale
neînsemnate și cu un grad scăzut de urbanizare. Dincolo de odele sovietice despre un presupus „oraș din albe flori de piatră”, aici n-a existat un stil arhitectural autohton, iar construcțiile păstrate de-a lungul anilor au îmbrățișat un amestec ciudat și inestetic de elemente ale tradițiilor românești, turcești, grecești, rusești și, în final, un provincialism sovietic. Fără patriotism fals, putem afirma că orașul era preponderent sovietic, cu rămășițe eclectice de replici fără gust. Cârmuitorii Chișinăului de după 1991 au transformat orașul într-o arenă de luptă pentru terenuri, locații privatizate ilegal sau cumpărate cu bănuți, autorizații dubioase de construcții în spații verzi, urmate de defrișări masive și alte abuzuri, chipurile neobservate de nimeni. Pentru că, în fond, în urma acestor fărădelegi au avut de câștigat tot reprezentanții pretinsei elite politice și șefii instituțiilor de drept și justiție. Cine mai putea contesta haosul care a cuprins urbea?

Risc să afirm că, în ultimii 30 de ani, Chișinăul s-a transformat dintr-un oraș provincial sovietic într-un monstru în care lăcomia și incultura au pus în capul mesei primitivismul, ignoranța și kitsch-ul (termen desemnând produsele cu caracter de pseudo-artă, care promovează prostul gust prin materiale stridente și substituiri tehnice). Nimeni n-a dorit să fie elaborat și discutat pe larg, cu implicarea specialiștilor notorii, inclusiv de peste Prut, un document definitoriu pentru cultura națională, cum ar fi Conceptul arhitectural unic al dezvoltării urbanistice. Acesta urmând să cuprindă tradiția națională, particularitățile de relief și climă, protecția mediului și gestionarea spațiilor verzi, prelucrarea deșeurilor, organizarea circulației și conservarea patrimoniului istorico-cultural.

Nimeni n-a cerut de la autorii proiectelor de construcții respectarea, absolut obligatorie în toate țările dezvoltate, a principiilor fundamentale pentru arhitectură: stil unic, estetică, tradiție, valoare și bun simț. S-a construit haotic și urât, iar cei plătiți din banul public pentru a veghea respectarea anumitor norme le-au neglijat din interese meschine. Pe lângă casele de o urâțenie fără egal din epoca Hrușciov și Brejnev, cu anexe improvizate jegoase apărute mai nou, și-au făcut loc monștri de sticlă și beton. Construcții de case înzorzonate și fără simț estetic elementar ale noilor îmbogățiți, care au adus kitsch-ul la culmi nebănuite. Iar uriașa Piață agricolă centrală, monumentul lipsei de gust și a voinței de a schimba ceva în bine în „capitala europeană”, contribuie decisiv la blocarea traficului rutier, poluarea inadmisibilă a aerului și la comercializarea produselor, practic, fără un control al calității.  Iar pe trotuarele din preajmă (ce a mai rămas din ele), direct de pe asfalt se vând și vară, și iarnă găini jumulite de o culoare suspectă, brânzeturi, vin de casă, murături, fructe, salam, pește... aproape viu. Avem de toate!

Ne mai „reprezintă” și târgul de lângă Sala cu orgă unde, pe lângă matrioște și căciuli ale soldaților ruși, mai sunt propuse și „suveniruri naționale” de un kitsch dezgustător. Concomitent, în ultimele decenii au fost distruse monumente istorico-culturale de valoare, iar altele, sub paravanul restaurării, au fost mutilate ireversibil. Doar două exempe: Casa Herța, una din cele mai valoroase din oraș, a fost transformată, vizual, într-o șură mică, prin construcția  în imediata apropiere  a edificiului oribil al Ministerului Agriculturii  și a unui hotel grotesc la intersecția străzilor Ștefan cel  Mare   și  Lazo. Practic, Casa Herța a fost îngropată  în pământ de ignoranța și lăcomia edililor. Iar Casa Științei  de pe str. București, un splendid monument  arhitectural, a fost îmbrățișată  în ghearele  lacome ale unei construcții pretins moderne  din sticlă și beton. Și toate acestea   au fost făcute cu avize și aprobări   ale marilor demnitari, care mai au tupeul să vorbească despre valori  naționale și «Chișinău-capitală  europeană». Trebuie să recunoaștem că unele  monumente au fost   salvate. Cu bani din România. Nu  datorită   guvernanților , ci în pofida lor.

Poate voi crea impresia unui critic virulent și neobiectiv al realizărilor noastre de la 1991 încoace. Poate. Dar să nu uităm că oficial suntem cea mai săracă țară a Europei, iar Chișinăul ocupă poziții de frunte în topul celor mai urâte orașe din lume. Da, avem și unele lucruri frumoase, dar din păcate nu ele ne definesc.

 

Vlad DARIE,

revista NATURA, februarie 2020