Cum vom trece de iarnă? O întrebare care ne îngrijorează
În prezent, 50% din populația Republicii Moldova este îngrijorată sau idee nu are cum va trece de iarnă, în special cei săraci, cei îndatorați și o bună parte din mediul rural. Sunt date ale unui sondaj realizat în octombrie de CBS Research, la comanda IDIS „Viitorul”, finanțat de către People in Need Moldova.
Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, a spus că Republica Moldova în acest an se confruntă cu o criză energetică fără precedent. Din 2000 și până în 2020 prețul gazelor naturale a crescut de patru ori, iar în 2022, într-un singur an, de peste șase ori, de la 4,3 lei a ajuns la 27 de lei. „În mai puțin de un an a crescut mai mult decât în precedenții 20 de ani. Este o lovitură fără precedent asupra cetățenilor. La energia electrică avem o creștere de aproape trei ori, de la 1,6 lei în 2020 la 4,7 lei în 2022. Acest șoc energetic se răsfrânge asupra cheltuielilor moldovenilor pentru perioada rece a anului”, a spus Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, în sezonul de încălzire 2014-2015, cheltuielile moldovenilor pentru încălzire s-a cifrat la circa 4 miliarde de lei. În noul sezon, acestea vor crește de patru ori și vom ajunge la circa 15,7 miliarde de lei. La lemne și cărbune cheltuielile vor crește de la 1,6 miliarde de lei în 2021/2022 la 2,9 miliarde de lei în 2022/2023. Pentru cei cu încălzirea centralizată - de la 2,4 miliarde de lei, sezonul trecut de încălzire, la 4 miliarde de lei în noul sezon de încălzire. Pentru cei care se vor încălzi cu gaz, factura va crește de șase ori față de acum doi ani - de la 3,3 miliarde de lei anul trecut, la 8,9 miliarde de lei anul care vine.
Astfel, un kwh de căldură, pe baza gazelor naturale, va costa - 2,8 lei; 2,7 lei un kwh de căldură produs pe bază de agent termic; 1,2 lei - pe bază de cărbune; și 95 de bani - pe bază de lemn. „În condițiile unei sărăcii a populației, în special din mediul rural și orașele mici, oamenii vor dori să se încălzească cu lemne anul acesta, deoarece este cu mult mai ieftin. Avem un risc enorm de defrișări ilegale de pădure. Cetățenii pentru a supraviețui în această iarnă vor evita să se încălzească cu gaz și vor trece la lemn”, a atenționat expertul.
În funcție de numărul de gospodării, ținând cont de faptul că avem în țară 1 milion 130 de mii de gospodării, 292 de mii au afirmat că se vor încălzi cu lemne și cărbune; 118 mii - cu lemne și vreascuri vegetale; 76 de mii - cu tizic, vreascuri și lemne. În total avem 486 de familii. Altele 210 mii - cu lemne și cărbune, dar vor utiliza și gazele naturale; 248 de mii - cu gaze naturale, iar 186 de mii - cu agent termic centralizat.
Conform sondajului, 15% dintre moldoveni au declarat că veniturile familiei sunt suficiente și vor face față cheltuielilor; 11,3% au spus că au economii care le vor permite să facă față cheltuielilor; 5,6% au spus că se vor împrumuta ca să poată face față cheltuielilor; 14,7% se bazează pe ajutoarele de la Guvern; iar 48% nu știu cum vor trece de această iarnă, scrie IDIS.md.
Susține Natura.md: Devino Patron!