Devino Patron!

OMUL  UNIRII

OMUL  UNIRII
Ion Ungureanu, 1935-2017, actor, regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova. Foto: arhiva revistei NATURA

Ion Ungureanu  întruchipează destinul  românesc al Basarabiei și credința ei nestrămutată în dreptatea lui Dumnezeu. El vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale unui neam care își duce crucea de secole și merge fără odihnă spre  Ziua unității și reîntregirii sale. Cu tălpile goale, ca sfinții și apostolii de la începuturi, Ion Ungureanu a ales să meargă pe drumul interzis și să spună adevărul despre ființa noastră. Era drumul sfințit cu sângele buneilor și părinților, drumul pe care merseseră  martirii și luptătorii pentru cauza dreaptă, pentru reîntoarcerea Basarabiei Acasă, la sânul întregului popor român.

Făuritor de conștiințe, de cultură și istorie națională, Ion Ungureanu și-a făcut loc în sufletele mulțimilor deșteptate de vocea sa venită din ceruri și de îndrăzneala sa rară de a spune lucrurilor pe nume în fața unor conduceri servile, mincinoase și lașe, pentru care trădarea de neam și de Țară era o normă și o garanție de a rămâne la treuca puterii, slujindu-și în genunchi stăpânii de la Kremlin. Avea oroare de intelectualii oportuniști și de demnitarii lași, rupți de societate și de viața cetății, de destinul nedrept al Basarabiei înstrăinate. Nu o singură dată le amintea de datoria lor față de popor și îi îndemna să coboare din turnul de fildeș și să intre în bătălie, să participe la deșteptarea fraților îndoctrinați. Viața lui exemplară de luptător convins pentru idealul național și de misionar al adevărului nepermis într-o provincie imperială sovietică, reprezintă o cutremurătoare lecție de jertfire de sine și de dăruire totală pentru libertatea unui popor umilit și nedreptățit la el acasă.

Avea un simț înnăscut al istoriei, al adevărului și dreptății. Încă până a ajunge la arhivele încuiate și la documentele secretizate, el intuia că basarabenilor le-a fost furată Țara, limba și originea, iar în loc li s-a băgat cu forța un buletin de identitate fals, o limbă străină  și o patrie vitregă, surogat. Nu pot să spun cu precizie cât au durat în tinerețe căutările lui Ion Ungureanu, dar când l-am cunoscut prin 1987, am înțeles că dânsul nu s-a chinuit ani în șir să descopere că moldovenii sovietici sunt români, că ei vorbesc limba română, iar Țara lor adevărată este România. Ceea ce am observat, încă de la primele discuții, când trecea pe la „Literatura și Arta”și ne transforma ziua în sărbătoare, apoi și în confruntările din Primul Parlament, e că în lipsă de documente istorice, el, adeseori, gândea cu inima. În polemicile  aprinse, când cățeii imperiului lătrau și împroșcau venin, când aduceau „argumente” că „eliberatorii ne-au făcut oameni”, Ion Ungureanu se oprea pentru o clipă, îşi asculta inima, apoi tuna şi făcea praf din lichelele de serviciu, din papagalii regimului specializaţi în spălarea creierilor, în mancurtizarea moldovenilor şi în defăimarea României. Era un orator de temut, tăia în carne vie, iar lacheii  din toate regimurile, indiferent ce titlu sau post deţineau, aveau o spaimă patologică la vederea uriaşului, a cărui armă nu era pumnul, ci vocea, gândul, adevărul şi iubirea de Ţară. Nu întâmplător, nici după moarte, mancurţii de la preşedinţie, în ura lor patologică, s-au temut să-i dea Cezarului ce e a Cezarului şi să decreteze oficial ziua de adio ca zi de doliu naţional. Dar, ori cu decretul lor, ori fără, respectul şi dragostea oamenilor de bună credinţă şi a poporului faţă de strălucitul lui fiu a fost, este şi va fi una imensă, curată şi nemărginită.

Spuneam că Ion Ungureanu vine de departe, de foarte departe, de la izvoarele fără de moarte ale neamului românesc. El avea conștiința deplină că merge, pas cu pas, pe drumul înălțat din sacrificii și iubire de moșie de înaintașii-titani, că la răscrucile în ceață sau la oboseală cumplită, se poate întări și sprijini pe Eminescu sau Hașdeu, pe Iorga sau Eliade, pe Pelivan sau Stere, pe Mateevici sau Vieru. Prin amploarea faptelor sale de reîntoarcere acasă a simbolurilor arhetipale și a demnității naționale, el prelungea acest drum al nemuririi și veșniciei românești prin Basarabia sa natală. Prezența sa curajoasă și neîntreruptă în spațiul public, cuvântările sale scânteietoare și mobilizatoare, atitudinea sa fermă și principială în apărarea identității românești și a drepturilor legitime ale băștinașilor, zbuciumul său impresionant pentru  reîntregirea națiunii române, reprezintă file de mare demnitate pentru un popor, care a spart zidurile închisorii imperiale și a înălțat pe ruine Tricolorul unității noastre seculare.   

Basarabia nu a avut parte de munții Carpaţi, care s-o apere de vifornițele siberiene și de urgiile pustiitoare de la Est. Ca să reziste hoardelor fioroase, năpastelor și furtunilor dezlănțuite din întunecimile stepelor nomade, românii basarabeni au slobozit rădăcini adânci de tot, care se întindeau pe sub pământ până în Carpați, până la Dunăre și la Marea cea Mare, până la izvoarele fără de moarte ale neamului românesc. O rădăcină de foc și de veșnicie, pe care se sprijină Țara,  trece pe sub pământul de la Sud, pe la Căuşeni, care i-a dat națiunii pe Alexe Mateevici și pe Ion Ungureanu. Cel care a dăltuit pentru totdeauna în conştiinţa românească: „Limba noastră-i limbă sfântă” şi cel care a declamat-o cu vocea sa venită din ceruri, sunt născuţi în aceiaşi vatră atât de generoasă în mari creatori de valori şi slujitori de Ţară.  Pentru că nu are munți, Basarabia și-a ridicat astfel de uriaşi la Nistru, să ne adăpostească de nenorociri şi să ne dea tăria şi încrederea în împlinirea idealului nostru de unitate naţională.

Ion Ungureanu nu ne-a părăsit. Negrăbit de timp, el va trece pe rând în cărţi şi manuale, în denumiri de străzi şi licee, în muzee şi monumente. Lada de zestre, pe care ne-a lăsat-o moştenire, cuprinde reîntoarcerea statuii-simbol al lui Ștefan cel Mare la locul inițial, filme şi spectacole de excepţie, mărturii şi cărţi despre reînvierea Basarabiei, aducerea Lupoaicei, simbolul romanității la Chișinău, zeci de cuvântări sclipitoare de la diferite tribune şi sute de emisiuni radiofonice şi televizate, Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă rostite în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău etc.

Ştiu că cel mai strălucit tribun al Basarabiei postbelice avea păstrată lângă inimă Declaraţia de Unire, pe care dorea s-o rostească în faţa unui popor reîntregit. El, Omul Unirii, ne-a lăsat-o ca testament să trăim liber şi demn într-o Ţară unită.

Alecu RENIȚĂ, revista NATURA, februarie 2017

Susține Natura.md: Devino Patron!