Între nedreptăți, restanțe și festivități

Nedreptățile, indiferent de felul sau amploarea lor, îmi repugnă și mă revoltă. Mai ales nedreptățile mari, care au lovit de-a lungul timpului populația băștinașă de la Est de Prut, mă obligă să nu tac.

Uneori e imposibil să nu reacționezi la mitocăniile politicienilor mancurți, care ocupă tribunele și televiziunile cu refrenul „timp de 30 de ani nimic nu s-a făcut.” Incapacitatea lor de a înțelege că lupta și jertfa înaintașilor le-a deschis drumul să ajungă deputați sau miniștri, maniera neglijentă sau zeflemitoare a demnitarilor de stat față de Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională, demonstrează că mai toate guvernările de la Chișinău au voit să acopere cu tăcere și uitare filele de glorie ale românilor basarabeni.

Nedreptățile istorice, care au marcat profund soarta tuturor generațiilor de basarabeni de la 1812 încoace, încă nu au fost înlăturate definitiv, deși „Sfatul Țării” a crezut cu tărie că, prin votul din 27 martie 1918, teritoriile de la Est de Prut se reîntorc Acasă pe vecie. Nu a fost să fie, fiindcă Rusia hrăpăreață, nechemată de nimeni, a năvălit cu tancurile să ne „elibereze” la 28 iunie 1940.

O altă încercare de a evada din „închisoarea popoarelor”, din Rusia comunistă, a făcut Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională din RSSM la sfârșitul secolului XX, care a votat Declarația de Independență la 27 august 1991. Se aștepta, în scurt timp, ca Primul Parlament să voteze Reunirea cu Patria-Mamă – România, dar iarăși a intervenit Moscova, formând două enclave separatiste la Comrat și Tiraspol și declanșând, la începutul anului 1992, un război de cucerire împotriva R.Moldova. Practic, din februarie 1994 și până la căderea trădătorului Dodon, guvernările de la Chișinău au executat comanda Moscovei, transformând R.Moldova într-o clonă și gubernie rusească. Instituțiile statului, justiția, partidele, mass-media au fost împânzite de agentura serviciilor secrete rusești, iar invizibilii Kremlinului s-au aflat la butoane, în cabinetele unde se luau decizii și se făceau politicile de subjugare.

Imediat după 27 august 1991, misiunea serviciilor rusești și a colaboraționiștilor locali se rezuma la păstrarea cu orice preț a R.Moldova în „lumea rusă”. Reușita misiunii serviciilor secrete a fost legată în mod direct de atingerea următoarelor obiective de bază: 1.Dizolvarea înainte de termen a Primului Parlament și readucerea la putere a forțelor pro-ruse; 2.Scoaterea de la guvernare, din instituțiile statului, din partide, din educație, din uniunile de creație, din mass-media a demnitarilor și angajaților cu conștiință românească; 3.Fragmentarea și înlăturarea de pe scena politică a Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională; 4.Compromiterea și demonizarea unioniștilor și a Idealului de Unire cu România; 5.Defăimarea, ridiculizarea și reducerea la nimic a rezultatelor Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională și a Primului Parlament.

Misiunea și obiectivele trasate de ideologii revanșei imperiale de la Kremlin au fost îndeplinite cu brio, iar R.Moldova s-a aflat încarcerată total, mai mult de un sfert de veac, în „lumea rusă”, de facto până la invazia Ucrainei din 24 februarie 2022. Guvernările instalate la Chișinău, de la „agrarieni” până la căzătura slugarnică de Dodon, aveau o singură menire – să compromită definitiv curentul unionist și să lichideze ideea Unirii cu România. Evident, contra-plată, cu drepturi nelimitate de a fura proprietatea statului, de a jefui populația, de a ruina „republica suverană”. Schemele de corupție instituțională, de transferare legală a bogățiilor economiilor naționale către clanurile politice și mafiotice, de formare a nomenclaturii milionarilor și guvernanților în spațiul post-sovietic – accentuez – toate aceste scheme se elaborau de cei mai ingenioși kgb-iști care, dincolo de favorizarea îmbogățirii fabuloase a demnitarilor „naționali” din fostele colonii, urmăreau înainte de orice alte scopuri, păstrarea „lumii ruse” și refacerea imperiului. Doar balticii – Lituania, Estonia, Letonia – au avut înțelepciunea, curajul și voința politică de a se rupe definitiv de Rusia și a trece rapid sub scutul NATO. Cât privește ipocriții și mirmidonii din parlamentele de la Chișinău și București, de peste trei decenii, îi apucă spaima și logoreea la auzul cerințelor românilor de pe ambele maluri ale Prutului de a reîntregi Țara și poporul român. Despre ei și dimensiunea lor politică voi scrie în alt editorial...

Vorbeam la început despre nedreptățile mari, comune. Înainte ca „republica” să intre în febra sărbătorilor, mă simt dator să reamintesc – nu guvernanților insensibili, nu profitorilor cu titluri nemeritate sau impostorilor din uniunile de creație – ci oamenilor cu conștiința românească țin să le reamintesc despre o nedreptate care ne frige, ne doare, ne arde. Uitarea luptătorilor pentru Idealul național, uitarea aproapelui, care a cerut dreptate. Mă refer, în primul rând, la Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională, la acel popor minunat, la acea uriașă și unită mișcare populară, care a cuprins Moldova sovietică în perioada 1986-1992 și, în câțiva ani, a reînviat speranțele Basarabiei românești. Să fie foarte clar pentru toți: avem stringentă nevoie să scoatem din anonimat, paragină și uitare MIȘCAREA DE RENAȘTERE ȘI ELIBERARE NAȚIONALĂ, cea care a readus Acasă marile victorii – Limba Română, Alfabetul Latin, Memoria, Numele de Român, Istoria, Tricolorul, Imnul „Deșteaptă-te, române”, Suveranitatea și Independența față de Rusia. Este grav, chiar foarte grav că timp de aproape patru decenii Academia, instituțiile științifice, uniunile de creație au fabricat zeci de academicieni și doctori, scriitori, cineaști și zeci de laureați, dar nu avem nicio monografie complexă, documentată, care să cuprindă și să înveșnicească zbaterea intelectualității și a poporului pentru libertate și drepturile naționale, nu există nicio antologie de texte sau culegere de publicistică în care să fie adunate articolele cele mai reprezentative, nu avem niciun film documentar de sinteză etc. Doar cioburi și cioburi pe fiecare domeniu, fără să se ajungă la o lucrare panoramică în care să fie prezente revendicările, lupta și rezultatele confruntărilor din perioada 1985-1992. De ce nu găsim în fiecare localitate măcar o broșură îngălbenită de timp cu numele temerarilor care au semnat Apeluri, Declarații, Scrisori întru legiferarea Limbii Române și Alfabetului Latin, în schimb găsim monumente ale ocupanților? Dar ce se predă în școli, licee și universități despre Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională? Două-trei propoziții confuze, din care elevii nu înțeleg mai nimic?

Decât să se bată fălos în tobe și să dea milioane pentru mulțimea de festivaluri sterile gen Nata Albot, decât să se aloce sume considerabile pentru premii fictive și îndemnizații viajere, e mult mai necesar ca statul să stimuleze o echipă de cercetători competenți și onești, care să readune într-o monografie de sinteză, în limbaj accesibil, tot ce a însemnat Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională în perioada gorbaciovistă. Inevitabil, se cere recunoașterea contribuției reale a intelectualității de creație și a poporului la procesele de deșteptare națională, a ecologiștilor, scriitorilor, jurnaliștilor și cineaștilor, a medicilor, învățătorilor și profesorilor, a juriștilor, inginerilor și agricultorilor, a tuturor cetățenilor care au avut curajul să intre în armata mulțimilor însetate de dreptate și libertate. În cartea demnității pe care o așteptăm de aproape patru decenii, sunt necesare câteva capitole separate, cel puțin: 1. „Verzii” lui Gheorghe Malarciuc și campaniile de presă organizate în favoarea protejării naturii moldovenești și destituirii lui A.Jucenko, președintele Academiei de Științe; 2. Săptămânalul „Literatura și Arta”, adevărata tribună a proceselor de renaștere națională, care a pus în circuit subiectele tabu, a dat tonul și a încurajat masele la revendicări, a inițiat și întreținut campania populară de colectare a semnăturilor pentru „Limbă-Alfabet”; 3. Formarea și activitatea Frontului Popular; 4. Primul Parlament, expresia instituțională a Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională.

Se cere un act de dreptate pentru acel frumos și curajos popor, care a avut curajul și voința să inunde străzile Chișinăului în timpuri de teroare și să spună imperiului fioros cine este adevăratul stăpân al Basarabiei românești.  

Autor: Alecu RENIȚĂ 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 388

Susține Natura.md: Devino Patron!