Muzeele trebuie să devină instituții de cultură pentru toți cetățenii

– Domnule Tudor Zbârnea, pe lângă faptul că sunteți un reprezentant cunoscut al artei plastice din spațiul românesc, de câțiva ani v-ați asumat și rolul de tutore, de diriguitor al activității Muzeului Național de Artă al Moldovei, care este o instituție de cultură creată de sculptorul Alexandru Plămădeală în anul 1939, pe timpul României Mari. Ce reprezintă azi Muzeul Național de Artă al Moldovei?

– Mi-am asumat o anumită răspundere față de această instituție, deoarece atunci când am venit să lucrez aici muzeul ea se afla într-o stare deplorabilă, atât în sensul protejării patrimoniului și a personalului angajat, cât și în cazul unor chestiuni de ordin organizatoric. Se preconiza că, într-un termen de 3-5 ani, vom remedia situația. Apoi au urmat lucrări masive de restaurare, care s-au derulat anevoios din cauza blocajelor financiare. În cele din urmă, datorită grantului acordat de Guvernul României, am reușit să restaurăm un important sector al sediului central, după care
a urmat restaurarea unui alt sector al imobilului Dadiani, pe care în scurt timp îl vom da în exploatare. 

Actualmente, muzeele, fără a renunța la funcțiile tradiționale de bază - colectare, conservare, cercetare și valorificare a patrimoniului - își diversifică oferta muzeală. Acestea funcționează ca centre culturale, deschise pentru toate categoriile de public, în care se produc diverse evenimente culturale: festivaluri, spectacole de teatru, muzică, dans, lansări de carte etc. Ele devin locuri de agrement unde prietenii își dau întâlnire și unde pot descoperi împreună lucruri noi. În același timp, demersul educativ devine tot mai important în crearea unor programe de pedagogie muzeală, orientate spre educația intelectuală, estetică și morală a vizitatorului, formarea culturală fiind percepută ca unul dintre cei mai importanți factori de modelare a personalității.

În acest sens, fiind conștienți de pregătirea „vizitatorului de mâine”, ne orientăm către copiii de vârstă preșcolară și școlară. Alături de școală, muzeul prezintă avantajele unui spaţiu mai puţin convenţional. Atmosfera distinsă, tratarea subiectelor într-o manieră liberă și abordarea inter-disciplinară provoacă curiozitate și interes, sporind nivelul de înţelegere și cunoaștere.

Muzeul Național de Artă al Moldovei deține un patrimoniu cultural foarte valoros. Colecțiile conțin piese din perioada antică și până la operele de artă contemporană. Baza acestora o constituie arta națională, în special cea din perioada medievală târzie. Dispunem de o colecție foarte bogată de artă religioasă, care include opere a patru zugravi de valoare – Gherasim, Iezechil, Iavorschi și Leontovici, care au activat în spațiul dintre Prut și Nistru. Nu putem să nu menționăm și colecția de icoane pictate de meșterii anonimi, printre acestea regăsindu-se adevărate capodopere care stau la baza școlii românești de pictură. Sigur, niciun muzeu din lume nu-și poate permite să expună integral toate fondurile pe care le deține, dar expoziția permanentă se reînnoiește periodic.

Avem etalate în expoziția permanentă toate școlile europene importante de pictură – franceză, italiană, flamandă, germană etc. Din păcate, în ultimii ani nu mai sunt alocate fonduri pentru achiziții, colecțiile fiind completate în mare parte din donații. De altfel, la baza actualei colecții a muzeului a stat o serie de donații, cele mai valoroase fiind colecțiile Pavel Șillingovski, Auguste Baillayre și cea a familiei Croitoru. O colecție de artă contemporană românească, de peste o sută de lucrări, a fost donată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, din fondurile acesteia.

Și Pinacoteca Municipală, constituită din 161 de lucrări, inaugurată la 26 noiembrie 1939 de Alexandru Plămădeală și Auguste Baillayre, care a stat la baza fondării muzeului, a fost constituită, de asemenea, din donații. Alături de achizițiile din anii trecuți, muzeul permanent își completează colecțiile cu opere din donații. Astfel, curtăm diverse familii sau colecționari care dețin opere importante ale unor artiști valoroși plecați din viață: Camil Ressu, Antoine Irisse, Ion Jalea, Vasile Gorduz, Constantin Popovici, Marin Gherasim... Donații importante ne-au fost oferite de pictori renumiți din România: Corneliu Vasilescu, Marin Gherasim, Ștefan Câlția, Silvia Radu, Florin Ciubotaru, Horea Paștina și mulți alții. Acum cinci ani, Eleonora Romanescu,  regretata noastră pictoriță, a donat muzeului circa 50 de lucrări.

O dată la doi-trei ani, ministerul alocă circa 250-300 mii de lei, bani destinați achizițiilor de lucrări din expozițiile artiștilor care s-au manifestat activ pe parcursul ultimilor ani de activitate. Din acest fond au fost achiziționate lucrări ale artiștilor plastici care au făcut istorie în arta românească: Elena Bontea, Valentina Rusu-Ciobanu, Eleonora Romanescu, Mihai Grecu, Andrei Sârbu, precum și ale altor artiști din generația mai tânără.

– Cum a afectat activitatea muzeului această blestemată pandemie de Covid-19? În general, ce este un muzeu fără vizitatori?

– Muzeul are o activitate permanentă de conservare și cercetare de bază. Pe parcursul celor trei luni de carantină, ne-am concentrat în această direcție, după care am revenit la activitatea cu publicul, păstrând normele de protecție anticovid. Deoarece numărul vizitatorilor s-a redus, am intensificat lucrul pe rețelele online. Expoziția permanentă a muzeului poate fi văzută și acum online în program 3D – este o plimbare virtuală pentru doritorii de a vedea conținutul acestei expoziții.

Totuși, vizita expozițiilor online nu permite intrarea în contact direct cu opera de artă autentică. Cel mai regretabil e că au fost sistate programele uzeale pentru copii, școlile fiind și ele închise. Avem diferite concursuri online pentru elevi, dar ele sunt reduse, deoarece știm că în această perioadă copiii sunt suprasolicitați online de școală. Acum, primim grupuri mai mici de copii, care vin pentru vizite ghidate, dar nu avem posibilitatea de a lucra cu ei în atelierele de creație. Sper să revenim la normal cât mai degrabă...

– În calitate de director al muzeului ați demonstrat că sunteți și un bun manager. Totuși, Tudor Zbârnea rămâne un artist plastic, creația căruia este apreciată cu respect de iubitorii artelor frumoase, dar și cu prestigioase premii, inclusiv internaționale. Cum și ce creează în prezent coloristul Tudor Zbârnea?

– Eu am un program foarte activ în funcția pe care o dețin, dar orele de atelier nu le neglijez. Probabil, responsabilitățile mele în diferite funcții – la Academia de Științe, la Primărie sau la Ministerul Culturii – m-au disciplinat, învățându-mă să-mi drămuiesc timpul cât mai rațional. Am manifestat în permanență sentimente de solidaritate cu breasla noastră, Uniunea Artiștilor Plastici, pentru a nu neglija solicitările de participare în expoziții. Dar nu lucrez în mod special pentru expoziții: capacitatea de a evada din cotidian, de a-mi găsi o stare de izolare în atelier, mă aduce în confortul meu interior, necesar procesului de creație.

Ca mulți alți artiști, particip cu lucrări la diverse manifestări expoziționale internaționale. Am
participat la ultimele trei ediții ale Bienalei de Artă de la Beijing, unde Muzeul Național de Artă al Chinei a achiziționat câteva lucrări de ale mele. Dacă ești activ, numaidecât vei fi observat și căutat de către persoanele interesate de ceea ce faci.

– Cândva, ați fost membru-fondator al Grupului „Zece”, grup de inovații spectaculoase în pictura moldovenească. Azi există curente noi în domeniul artelor plastice?
 

– Privind retrospectiv, nici nu știu dacă apariția grupului „Zece” a fost ceva spectaculos, deși în mediul artistic de la Chișinău s-a vorbit foarte mult atunci despre noi. Grupul nu s-a menținut mult și n-a avut un manifest comun, în sensul ideilor estetice, dar toți am optat pentru forme și mijloace noi de expresie.

Acel grup a însemnat un imbold, un protest împotriva somnolenței care învăluia viața artistică la vremea respectivă. Salutabil este faptul că toți cei zece s-au dovedit a fi de cursă lungă. Unii s-au manifestat mai tumultos, alții mai modest, dar și-au format un profil artistic individual. De exemplu, Iurie Platon locuiește la Berlin, fiind un artist foarte talentat și activ, face pictură, ceramică și sculptură. Vasile Moșanu, un alt membru al grupului „Zece”, activează în Canada, este un extraordinar pictor monumentalist. Vitraliile și picturile bisericești ale lui au devenit cunoscute și solicitate în întreaga lume. Dumitru Bolboceanu, de asemenea, este un pictor remarcabil, Dumitru Peicev – marca picturii basarabene, regretatul Andrei Sârbu - un navigator în arta plastică, era cap de afiș al expozițiilor noastre. Ilie Cojocaru, un alt pictor foarte bun al grupului „Zece”, locuiește și activează la Ungheni.

Este greu să ne pronunțăm azi asupra tendințelor și curentelor noi. Deși mediul artistic din Republica Moldova se manifestă destul de activ, contextul cultural este în continuare perceput de către cunoscători ca unul periferic. Arta presupune să știi a te mișca în mod firesc pe calea  înnoirilor. Unii artiști, însă, însușesc bine o zonă estetică, care devine comodă, și continuă să o exploateze la nesfârșit, până o secătuiesc și se bălăcăresc în platitudini și banalități. Pentru dezvoltarea continuă a demersului artistic e nevoie și de o minte destupată, or, fără o conștiință reflexivă intelectuală, nu există evoluție.

Uniunea Artiștilor Plastici are peste patru sute de artiști instituționalizați, din care cel puțin 150 sunt foarte activi. Există însă o problemă – lipsa de mobilitate. Un artist trebuie să aibă posibilitatea de a participa cu lucrări în cadrul unor expoziții publice internaționale. El trebuie să-și evalueze capacitățile alături de alte dimensiuni și viziuni artistice, în contextul intercultural. Astăzi există suficiente posibilități de sincronizare cu tendințele europene sau cele mondiale, dar, din cauza lipsei unor fonduri destinate acestui proces, artiștii sunt mai puțin mobili. Puțini artiști locali își pot permite să se extindă prin participări la manifestări culturale internaționale. În mare parte, aceștia sunt lăsați pe cont propriu.

– Revista NATURA s-a bucurat să afle că, recent, Muzeul Național de Artă a anunțat concursul „ECO-DESEN, sau cum să-i înveți pe adulți să respecte natura”. A cui a fost ideea și ce se urmărește prin desfășurarea acestui concurs?

– Noi avem un program de activitate care vine de jos în sus, deci - de la angajații instituției. Concursul de desene ale copiilor este deja o tradiție. Secția relații publice și expoziții din cadrul muzeului este cea care inițiază și coordonează evenimentul. Este o manifestare consacrată Zilei mondiale a copilului. În acest an ne-am propus o temă pe care o considerăm actuală – cea a ecologiei, cu scopul de a atrage copiii către procesul de creativitate, iar pe de altă parte – pentru a-i atenționa pe maturi la ceea ce se întâmplă cu mediul ecologic al planetei noastre. Pe zi ce trece avem tot mai multe probleme ecologice, iar cei care poluează atmosfera, în primul rând marile industrii, nu se gândesc decât la profit. Este o tematică tot mai frecventă în toate țările lumii.

Am avut o selecție impresionantă de lucrări și ne-am străduit să expunem toate lucrările expediate de copii. Am înmânat și premii. A fost un concurs binevenit și sunt bucuros că revista NATURA a reacționat și a acceptat să fie partenerul nostru.

Ne-am străduit să atragem la concurs și copii din afara învățământului artistic. Azi trăim timpuri grele, lumea a devenit materialistă și părinții nu-și mai dau copiii la școlile de artă, ca altădată.

Concursurile de acest gen au scopul de a trezi interesul tuturor față de artele plastice. Am primit pentru concurs circa 150 de lucrări, dar am înrămat 50 de lucrări dintre cele mai bune, restul au fost expuse pe panouri sau pe podiumuri sub sticlă. Și acest concurs face parte din procesul de educație muzeală, iar buna educație culturală extrașcolară va spori calitatea socializării și încrederea în sine a copilului. Rezultatele educației culturale vor fi observate peste 5 sau chiar peste 10 ani. Dar trebuie să conștientizăm că acest capital își va face efectul pe întreaga durată a vieții. Arta dezvoltă percepția frumuseții și simțul bunului gust. Cunoscând-o, aceasta poate deveni o lecție de armonie și frumusețe.

– Îmi place să știu că v-ați născut și ați crescut pe meleagurile Nisporenilor. Cine este Tudor Zbârnea pentru Nisporeni și ce prezintă Nisporeni pentru Tudor Zbârnea?

– Cred că pentru Nisporeni sunt ca oricare altul dintre cei 12 mii de locuitori ai orășelului. Dar pentru mine Nisporenii sunt, în primul rând, satul în care m-am născut, căci atunci când eu m-am născut Nisporeni era un sat, o comună istorică din județul Lăpușna. Cel din copilăria mea era un sat foarte frumos, cu Dealul Ghiharea, care se înalță către satul Iurceni, în direcția Dolnei. Probabil, frumusețea acestui deal m-a împins către pictură, acesta fiind probabil primul lucru frumos pe care l-am văzut în copilărie.

A trecut multă vreme de când am plecat din Nisporeni. Era prin 1974, când am fost mobilizat în armată. Azi, pentru mine Nisporenii înseamnă casa părintească și imaginile încântătoare le naturii din localitate. Din 1994 și până în 2000 am stat la București și atunci când mă lua dorul de casă veneam la Nisporeni, nu la Chișinău. Puteam să urc la miezul nopții în mașină și să pornesc spre Nisporeni. Trăgeam în piept lacom aerul de acasă, stăteam de vorbă cu tata și iar mă întorceam la București. Anul trecut, din cauza pandemiei, n-am plecat nicăieri cu proiecte expoziționale și toată vacanța am „lucrat-o” la Nisporeni: am consolidat fundațiile casei părintești, i-am refăcut prispele, ca pe vremea părinților. Pentru mine, Nisporeni e verdele din curtea casei
părintești...

– Iarăși am ajuns într-un an despre care se spune că este de cotitură politică pentru soarta noastră. Ce ar putea să facă artiștii plastici ca această cotitură să fie spre bine, nu spre rău?

– Artiștii ar trebui să se implice în politică doar participând la alegeri. Sigur, noi nu putem fi indiferenți față de ceea ce se întâmplă. Cu părere de rău, sunt foarte puțini politicieni pe care îi putem crede pe cuvânt. Poate că am fost prea mult mințiți. Mulți au îmbătrânit în politică și în rele, continuând să blocheze demersul politic civilizator. Încerc sa-mi pun speranța în generația tânără de politicieni. Sper, totuși, că lumea va fi lucidă la 11 iulie, în special oamenii de creație, alături de întreaga intelectualitate, care știu ce au de făcut. Dacă nu vom vota rațional, ne prăbușim. Pe parcursul a treizeci de ani, prăbușirea economică a atras după sine un hău moral, din ce în ce mai prăpăstios. Putem să schimbăm radical lucrurile onest și civilizat – mergând la vot!

– Vă mulțumesc și pentru acest îndemn.

Gheorghe BUDEANU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 352

Susține Natura.md: Devino Patron!