Lacrimile îngerilor

natura.md Apr 25, 2023 02:57 1281 0

În dimineaţa asta a început să plouă. Și-n timp ce mă plimbam prin grădină și-mi număram toate gândurile, iată că o aud cum prinde să mă-ntrebe:
– De ce ești atât de tristă?
– Tristă?... Dar ai văzut, tu, oare vreo tristeţe care știe să râdă?
– Nu... Doar am observat că toţi oamenii triști seamănă cumva între ei. Și, totuși, cum arată tristeţea?
– Ca un copil orfan care stă tot timpul deasupra sicriului părintelui său.
– Da... E greu să fii singur. Singur în această lume, ca într-o celulă. Pe tine, te mai așteaptă cineva acasă?
– Nu, nu mă mai așteaptă nimeni. Doar niște lucruri vechi și o icoană, martoră la toată copilăria mea.
– Și ai vreun regret?
– Am, tata. Aș fi vrut să se răzgândească și să nu moară.
– Omul nu moare niciodată la timp... Și ce faci acum, când nu-l mai ai?
– Învăţ. Învăţ neplânsul.
– Nu credeam că aceasta se poate însuși...
– Nu e greu. Strigi în tine cât poţi de tare, ca să nu te audă nimeni.
– Și la ce te gândești cel mai des?
– La Cel de Sus, care ne întreabă în fiecare zi: „Adame, unde ești?”.
– Iar omul nu-i răspunde...
– Nu. Continuăm să fim câte un Cain în fiecare zi, prin invidia și pizma pe care o purtăm celuilalt. Și pentru că lacrimile noastre sunt murdare, în locul nostru plâng toţi îngerii cerului... Unii plâng pe dinafară, alţii pe dinăuntru ...
– Așa este. Eu le cobor lacrimile pe pământ. Pentru că numai și numai prin ele mai poate fi omul iertat...