Devino Patron!

Regulile de aur ale bunicii: vopsitul ouălor în mod natural

Regulile de aur ale bunicii: vopsitul ouălor în mod natural
Sursă foto: www.deliciisizambete.ro

Pe timpuri, când nu existau coloranţii chimici, bunica ieşea din încurcătură, folosindu-i pe cei naturali, mult mai sănătoşi. Fierbea frunzele plantelor, florile,coaja sau tulpina acestora şi căpăta
nuanţa dorită. Dacă aveţi posibilitate, încercaţi şi Dvs.

Pentru roşu: coajă de măr dulce, coajă de ceapă roşie, coajă de măcieş, coajă de prun, floarea de bujor, frunze şi flori de măr dulce sau corn, flori de sovârf, roibă, zeamă de sfeclă roşie etc.
Pentru roz: sfeclă sau coajă de ceapă roşie.
Pentru albastru: flori de viorele, frunze de varză roşie, mugure, mure.
Pentru verde: frunze de nuc, frunze de mesteacăn, coajă de arin, coajă şi muguri de măr pădureţ, secară verde de primăvară, izmă, floarea-soarelui etc.
Pentru galben: coji de ceapă, coajă de lemn pădureţ, coajă de păr, coajă de lemnul-câinelui, coajă de mălin, coajă de măr, socul, gălbenelele, brânduşele etc.
Pentru portocaliu: zeamă de morcovi.
Pentru maro: cafea.
Pentru mov (liliachiu): ouăle fierte bine se pun în suc de struguri.
Pentru cafeniu: frunză de nuc.
Pentru negru: (ouăle negre simbolizează durerea lui Iisus): coaja verde a nucilor, coajă şi fructe de arin, etc.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Culorile naturale și sursele lor. Foto credit: Anna Casian-Musteață

- Înainte de a vopsi ouăle, indiferent de modalitatea aleasă, trebuie să le spălaţi bine cu apă caldă şi cu săpun. După ce sunt bine spălate, se pun la fiert în apă cu puţină sare şi câteva linguri de oţet.
- Dacă folosiţi vopsea artificială nu este recomandat să fierbeţi ouăle direct în ea pentru că substanţele chimice pătrund în interiorul oului.
- În cazul în care vreţi să faceţi şi un model simplu, puteţi încerca metoda cu frunzele de pătrunjel sau de flori. Se pune frunza pe ou şi se îmbracă în ciorap de mătase, apoi se introduce în vopsea.
- De asemenea puteţi folosi şi acuarele şi cu ajutorul unei pensule puteţi realiza un model chiar drăguţ.
- La fel de folosit este şi procedeul scrierii cu ceară. Se desenează un model cu ceară topită şi după ce oul este vopsit se încălzeşte puţin şi ceara se topeşte sau pur şi simplu se îndepărtează. În locul în care aţi pictat rămân spaţii albe.
- Pentru un luciu deosebit al ouălor înmuiaţi o cârpă în puţin ulei şi “ştergeţi-le” sau mai bine zis, lustruiţi-le.

Susține Natura.md: Devino Patron!