Natura are nevoie de conștiinţa noastră!

Natura are nevoie de conștiinţa noastră!
Egretă mică (Casmerodius albus). Foto: Alecu Reniță

Dragostea pentru natură mi-au cultivat-o părinții încă din copilărie. De la tata știam ce păsări cântă în crângurile de pe malul verde al Prutului. Mama este o mare iubitoare de flori și copaci, de la ea știu tot felul de flori de grădină și de cameră, câtă apă și lumină le place să aibă, când înfloresc, ce culoare vor avea florile și ce paraziți le pot dăuna. Când eram copil tata mă lua cu el pe malul Prutului pentru plimbări lungi cu bicicleta, ne opream deseori pe malul vreunui șanț și admiram albăstrelele de câmp, alteori culegeam fructe de măcieș sau plante de coada-șoricelului sau îmi arăta câte o dumbrăveancă pitită printre crengile unui copac.

Pescăruși și chire. Foto: Alecu Reniță

 

Dar adevărata pasiune și dragoste pentru păsări am învățat-o mai târziu, atunci când sora mea și-a început teza de doctorat în ornitologie. Primele vibrații intense le-am simțit atunci când am văzut aproape de mine pentu prima dată stârcul cenușiu, chirighițele grațioase, iar când am fost capabilă să observ primul pescăruș albastru, lucios și zburdalnic a fost o adevărată sărbătoare. Zilele în care ieșeam pe teren erau pentru mine însorite și pline de inedit. Mereu descopeream ceva nou despre păsări, de ce zboară într-un anumit fel, cum să-mi dau seama că pasărea care se rotea maiestuos era un răpitor și anumite elemente de comportament animal.

Lumea păsărilor este fascinantă! Ne-am cățărat în copaci să numărăm ouăle și să vedem cum e amplasat cuibul. Am urmărit cu binoclul pe malul românesc al Prutului coloniile de chirighițe mult mai numeroase decât pe malul basarabean. Iar când am văzut primul pelican am simțit cum picioarele mi se înmoaie, cum sufletul mi se umple de neputință!

Pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) pe lacul Beleu. Foto: Lucian Reniță

 

Noi, oamenii, suntem cică specia cea mai rațională, înzestrată cu diferite capacități superioare celorlalte specii de mamifere, dar niciodată nu vom putea simți adevărata libertate a sufletului așa cum o simte pasărea, fluturele sau garofițele. De multe ori mă cuprinde neputința, indignarea și ura față de oameni, inclusiv de mine.

De câte ori revin acasă în Basarabia, lunca Prutului arată din ce în ce mai defrișată, mai pustie și mai goală. Oamenii nu pot înțelege că atunci când taie păduri întregi, distrug habitatele animalelor și păsărilor care mor! Mor uitându-se direct în ochii noștri și luptând doar cu lacrima! Anual dispar multe specii, iar nouă parcă nu ne pasă deloc.

Insecte pe lemn mort. Foto: Alecu Reniță

 

Este cineva care nu se bucură de magia sărbătorilor de iarnă? De zilele în care generozitatea, plăcerea de a face cadouri și de a petrece alături de cei dragi? Vom fi tentați să spunem că nu există asemenea persoane și că sărbătorile de iarnă nu semnifică decât fericire. Dar nu, este cineva care nu se bucură, ci care vede tone de deșeuri, risipă uriașă de energie și milioane de brazi tăiați pentru o săptămână de distracție. Bătrâna Planetă nu se bucură de minunăția iernii. Spiritul sărbătorilor poate fi la fel de frumos dacă vom cumpăra un brad în ghiveci pe care îl vom împodobi, iar apoi îl vom planta în grădină. Și natura merită un cadou din partea noastră, și păsările au nevoie de pădurile verzi pentru a fi libere, și peștii de o apă mai curată.

Omidă pe cale să se transforme în fluture. Foto: Alecu Reniță

 

Și eu greșesc alături de ceilalți oameni. Și mie îmi plac brazii verzi împodobiți cochet, și hainele din blană naturală, dar vreau din tot sufletul să renunț la ele. Îmi doresc ca peste câțiva ani să merg cu viitorii mei copii pe malurile Prutului și să mai găsesc acolo garofițe, albăstrele, nuferi și pescăruși albaștri. Să le arăt cocostârcii cu picioare lungi, chirighițele care zboară nestingherite ducând peștișori puilor la cuiburi. Îmi doresc ca toți copiii din lume să simtă încă de la cea mai fragedă vârstă dragostea pentru viețuitoarele neajutorate ale planetei, pentru fluturi și pentru păsările cerului. Dacă atunci când sunt mici vor simți mila pentru un pui rănit, la maturitate vor fi mai conştienți, vor prefera să petreacă un sfârșit de săptămână la munte decât într-un club sofisticat, vor jertfi cu drag o zi din timpul lor pentru a planta un copac sau vor cumpăra pentru Crăciun un brad în ghiveci.

Nuferi albi pe lacul Beleu. Foto: Alecu Reniță

 

Haideți să trăim cu sufletul mai deschis, cu gânduri mai bune pentru natură și pentru noi înșine.

Lilia CAZACU