Coşerniţa şi oamenii ei

Fiecare localitate are niște tradiții și predilecții caracteristice comunității respective. Și consătenii mei, cel puțin de când mă țin minte, s-au remarcat prin unele specifice anume Coșerniței Sorocii.

natura.md Sep 23, 2020 06:30 3878 0

Biserica „ Trei Ierarhi”, zidită din în piatră cu cheltuiala boierului Vasile Sulger şi sfinţită în a. 1812 și clopotniţa reconstruită capital la începutul secolului XXI cu suportul financiar al consăteanului Pavel Dubălaru, om de stat, deputat în primul Parlament al R. Moldova

Dinastia de ciobani Munteanu
De-a lungul secolelor, oile și vacile au fost una dintre principalele surse de existență ale coșernițenilor, mai ales în perioadele de grea cumpănă. Părinții ne povesteau că în anii de foamete organizată de regimul sovietic, când tata, fusese închis într-un lagăr de concentrare din Siberia pentru că înainte de venirea sovieticilor în 1944, fusese mobilizat în Armata Română, familia noastră din 7 persoane a supraviețuit pentru că a reușit să păstreze vaca și câteva oi. Odată, când upolnomocenîi (împuternicitul) de la raion a venit să rechiziționeze vaca în contul datoriilor de produse pe care mama nu a fost în stare să le achite, fratele de 13 ani i-a ieșit înainte cu barda în mână. Acela, ori a înțeles că băiatul este gata la orice, ori i s-a făcut milă de mama și cele două copile care o țineau de fustă, dar s-a întors și n-a mai venit. Iar oieritul a fost și mai rămâne pentru coșernițeni o îndeletnicire aparte. Pe la începutul secolului curent, pregătind o lucrare despre baștină și oamenii ei, am discutat cu mai mulți consăteni despre personalitățile care s-au impus prin ceva deosebit, lăsând urme distincte în istoria și memoria satului. Printre cei nominalizați a fost și moș Sidor Munteanu, întemeietorul unei dinastii recunoscute de ciobani.

Dânsul și feciorii lui, Mihail și Dumitrache, nu țin minte să fi avut vreo relație cu colhozul: ei anul împrejur, alături de alți câțiva ciobani, aveau grijă de oile satului. Turmele de care îngrijeau moș Sidor și feciorii lui numărau sute de capete. Ei cunoșteau care animal și cui aparține, cât lapte dă, este bun de sămânţă ori nu etc. De Sf. Gheorghe țăranii își aduceau oile la stânele lui moș Sidor și ale feciorilor lui, ca până în toamnă, la Sf. Dumitru, să rămână doar cu grija ca atunci, când vor fi anunțați de ciobani să-i asigure câteva zile cu mâncare, să vină totodată la stână să-și ia brânza care li se cuvenea. După Sf. Dumitru, ciobanii înapoiau oile gospodarilor, informându-i care dintre animale va aduce la primăvară miei și merită să fie întreținute, dar care nu, și de ce anume.

După instaurarea puterii sovietice, lui moș Sidor i s-a încredințat postul de președinte de selsovet (primar, cum ar veni), dar el nu s-a reținut mult acolo, motivând că la stână se simte mult mai bine decât la selsovet. În anii 50-60 ai secolului trecut, în pofida politicii autorităților sovietice de a dezbate din țărani sentimentul de gospodar și de a-i transforma în proletari, majoritatea coșernițenilor au continuat să țină vaci și oi, această predilecție fiind susținută în mare parte de dinastia de ciobani Munteanu, continuată ulterior de copiii și nepoții lui Mihail și Dumitrache Munteanu, grație cărora oieritul a supraviețuit în Coșerniţa și trecând prin toate cumpenele timpurilor, a rămas să bucure lumea cu produsele sale delicioase.

Una dintre stânele satului, anul 2018.

Satul muzicanţilor
Coșerniţenii, ajunși la vârsta înţelepciunii, mai țin minte lăutarii în frunte cu Efim Dohotaru. Nunţile și horele, cu participarea acelei fanfare, erau niște spectacole de o înaltă ținută artistică, niște evenimente de educație spirituală aleasă, la care tinerii se veseleau și închegau relații: cei mai în vârstă puneau țara la cale și făceau pronosticuri vizavi de viitorul copiilor și nepoților, iar noi, copiii, adunaţi buluc în jurul muzicanților, urmăream cu gura căscată piruietele bătrânului clarinetist, Aritea cel Orb, dar și cum Visarion, tobarul, jongla în jurul tobei sale, cârpite din ambele părţi, cu talgerele și măciuca, imprimând melodiilor închegate armonios de colegii de echipă un colorit deosebit.

Orice gospodar din sat ținea cu tot dinadinsul ca la nunta copiilor săi să cânte anume lăutarii lui Efim Dohotaru, lucru de altfel complicat, pentru că aceștia erau foarte solicitați și în satele din împrejurimi și, deseori, nunțile se stabileau în indiferent de dorinţa gospodarilor și de graficul muzicanților.

Prin anii ’60 ai sec. XX, în Coșerniţa au apărut câteva fanfare. Și asta datorită lui Gheorghe Cojocaru, care întors, împreună că părinţii, din deportare s-a angajat în calitate de șef de club, pe lângă care a fondat o orchestră de fanfară. În câţiva ani, prin școala lui Gheorghe Cojocaru au trecut câteva zeci de împătimiţi de muzică, care ulterior au format alte echipe de muzicanţi. Iar Gheorghe Cojocaru, între timp absolvind Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”, iar apoi și Conservatorul din Chișinău, s-a angajat profesor la școala din sat, ca să-i înveţe pe copiii Coșerniţei tainele muzicii, rămânând totodată și dirijorul corului satului, care, în scurt timp, a devenit colectiv-model, unul dintre cele mai apreciate coruri din raionul Florești.

Și fanfara de la școala din Coșerniţa a devenit o adevărată forjerie de muzicanţi – pistă de lansare în viaţă a multor specialiști de referinţă în domeniu, inclusiv compozitorul Anatol Chiriac, profesorul de muzică Gheorghe Scutaru ș. a.

Una din promoţiile orchestrei de fanfară de la Școala Medie Coşerniţa în frunte cu conducătorul ei Gheorghe Cojocaru.

Vatră de lansare a sute de personalităţi
Câţiva ani în urmă, împreună cu un grup de consăteni am scos de sub tipar ediţia a treia a monografiei „Coșerniţa Sorocii și oamenii ei”, dorind, din tot sufletul, să facem un bine pentru baștina noastră: înveșnicirea numelor consătenilor, care au lăsat urme distincte în istoria satului nostru. Or cartea în opinia autorilor ei, este cea mai frumoasă și trainică modalitate de înveșnicire a memoriei poporului. Pomelnicele familiale se pot pierde, cimitirele au și ele sorocul lor, monumentele pot degrada și denumirile străzilor pot fi schimbate în funcție de mofturile autorităţilor, iar cartea este cea mai durabilă formă de păstrare a istoriei unui teritoriu, a unei localităţi. „Coșerniţa Sorocii și oamenii ei” a adunat între coperte faptele și numele a peste o mie de coșerniţeni din diferite epoci. În procesul pregătirii acestei lucrări am constatat (nu fără mândrie) că moșia satului nostru a fost una dintre proprietăţile cronicarului Miron Costin și a urmașilor lui; că biserica ridicată la 1786, chiar și în perioada sovietică a funcţionat fără întrerupere, graţie susţinerii consătenilor; că școala din sat, deschisă la sfârșitul sec. XIX, a cunoscut progrese evidente în perioada interbelică datorită reformelor școlare concepute de ilustrul pedagog și om de cultură român Spiru Haret, iar ulterior a devenit una dintre instituţiile dominante ale satului în procesul de educaţie a generaţiilor, promovare a cultului cunoștinţelor, pregătire a cadrelor calificate pentru economia naţională.

Astfel, doar în perioada 1950-2000 Coșerniţa a fost vatra de lansare a sute de personalităţi de referinţă în cele mai diverse domenii, performanţă cu care nu fiecare localitate din raionul Florești (și nu numai) se poate lăuda. Printre aceștia sunt doctorii și doctorii habilitaţi în știinţe și profesorii universitari Vasile Dubălaru, Nicolae Cojocaru, Toma Ghileţchi, Grigore Dohotaru, Ion Cibotărescu, Alexei Darie, Petru și Nicon Ouș, Grigore Ganea, Simion Levhiţci, Leonid Dohotaru, Liliana Dohotaru, Ieremia Ouș, Valeriu Gonciaruc; compozitorul Anatol Chiriac, poetul și publicistul Teo Chiriac (laureat al Premiului Naţional pentru Literatură, 2017), interpreta de muzică populară și profesoara Nătăliţa Munteau (Iașcenco), omul de stat și deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova, Pavel Dubălaru (Dumnezeu să-l aibă în Dreapta Sa), generalul Simion Rusu, demnitarii de stat Svetlana Dohotaru și Valeriu Cibotari, reputaţii-pedagogi Nicon Ghileţchi și Grigore Munteanu, mai mulţi medici, jurnaliști, ingineri, agronomi, oameni de afaceri, cunoscuţi și apreciaţi în republică, dar și peste hotare.

Un grup de personalităţi originare din s. Coşerniţa, membri ai Asociaţiei culturale „Coşerniţenii Sorocii”, a. 2017, or Chişinău, de la stânga la dreapta: Grigore Munteanu, filolog, ex-director al LT “Mihai Sadoveanu”; Pavel Dubălaru, om de stat, deputat în primul Parlament al RM; Timofei Scutaru, filolog, profesor de liceu; Valeriu Gonciaruc, doctor în științe tehnice, conferențiar universitar; Teo Chiriac, jurnalist, scriitor, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova; Nicolae Cojocaru, primul doctor în științe (filosofice) din sat; Larisa Dohotaru, filoloagă, profesoară de liceu, editoare de carte; Alexei Darie, primul doctor habilitat (în medicină) din sat, conferențiar universitar; Grigore Cibotaru, inginer; Veaceslav Cojocaru, inginer; Petru Ouș, doctor în științe fizico-matematice; Tudor Iașcenco, publicist, autor de cărți, directorul săptămânalului regional CUVÂNTUL; Valentin Dohotaru, inginer; Mihail Ilușca, strungar. 18 iunie 2015, Chișinău

O altă componentă a istoriei satului…
De-a lungul celor peste cinci secole de la prima atestare documentară, Coșerniţa Sorocii, ca și alte localităţi din Basarabia, a trecut prin multe cumpene economice, sociale, umanitare. Cu una dintre acestea satul se confruntă și în ultimele două decenii, când, în urma exodului masiv al populaţiei în căutarea unor câștiguri decente peste hotare, s-a pomenit cu circa un sfert din gospodării pustii, mai multe obiecte de producţie demolate și cu… al doilea cimitir care, se pare, degrabă nu va mai încăpea în hotarele stabilite. Dar asta este o altă parte a istoriei Coșerniţei Sorocii…

Tudor Iaşcenco la conveierul săptămânalului regional CUVÂNTUL