Suta de movile

Suta de movile
Rezervația „Suta de movile”. Foto: Alecu Reniță

Spectacolul nopții

Am rămas de câteva ori, peste noapte, în împărăţia plină de mistere a movilelor înşiruite de-a lungul malului stâng al Prutului. Starea pe care o trăieşti acolo e de nedescris în cuvinte. 

Pe nevrute, îţi aminteşti de mărturisirile lugubre ale călătorilor antici, de timpurile apuse, când oamenii evitau drumurile spre imensul cimitir numit de popor „Suta de Morminte”, de dispariţii inexplicabile ale animalelor şi păstorilor rătăciţi printre movile. O senzaţie ciudată, neînţeleasă, te învăluie, te copleşeşte înainte ca Luna să se ivească dintre movile şi să împrăştie o lumină palidă peste un peisaj selenar, cosmic. Abia de cade întunericul şi peste întinderea singulară se dezlănţuie ţipetele sfâşietoare ale păsărilor de pradă, vântul porneşte să mişte ierburile înalte ce încarcă atmosfera de foşnete bizare, urletul sinistru al buhaiului de baltă îţi îngheaţă sângele, stufăriile din smârcuri scâncesc pe mii de voci piţigăiate, bezna e străbătută de sute de aripi invizibile, iar cortul se zdruncină de parcă e încolătăcit de şerpi.

Rămâi încremenit şi nu ştii ce să faci: te apucă spaima să scaperi un chibrit sau să aprinzi lanterna, fiindcă deja simţi cum coboară spre tine, de pe movilele nevăzute, stafii singuratice care îşi aşteaptă de secole, călătorii întârziaţi. Şi când inima e gata să-ţi sară din piept şi aştepţi cu spaimă să te atingă pe umăr o stafie îmbătrânită în aşteptare, dintre movile începe să iasă, „ca o tavă de jăratic” – Luna. Una după alta, movilele încep să prindă contur, să lumineze, să se acopere cu licurici, să strălucească până sus în ceruri. Cimitirul arhaic dispare, iar pământul scapă de farmecele ancestrale şi respiră liber. Pe dată şi vântul dispare, după cum dispar şi ţipetele înfricoşătoare ale păsărilor de noapte, ierburile şi stufăriile se liniştesc, iar Luna se opreşte pe cer şi devine singura stăpână a movilelor şi a tărâmului încărcat de mistere şi fenomene necunoscute.

Astfel se încheie prima parte a spectacolului şi nu îţi vine a crede că ai fost mai fricos decât un iepure şi ai tras o spaimă soră cu moartea. Cortina cade şi în faţa ochilor se deschide o fărâmă
din Grădina Raiului. Luna luminează peisajul până dincolo de movile, bolta cerească se transformă într-un uriaş candelabru cu miriade de stele, iarba aşternută în cort îţi aduce mirosul casei părinteşti, văzduhurile se încarcă de aromele florilor sălbatice, care numai aici mai pot fi admirate şi inhalate. Începe cea mai frumoasă noapte care ţi-a fost sortit s-o trăieşti! 

Turiști urcând movilele. Foto: Alecu Reniță

 

Legende, mituri, enigme
Şi până la Dimitrie Cantemir, şi după, în jurul landşaftului „Suta de Movile” s-au ţesut legende, mituri şi poveşti, s-au spus lucruri terifiante, din generaţie în generaţie s-au transmis întâmplări ciudate şi dispariţii care au aprins imaginaţia populară. Se credea şi se mai crede că în timpurile foarte îndepărtate, când vechea Dacie era cea mai puternică şi frumoasă ţară din Europa, hoardele lacome din pustiurile Asiei au dat năvală peste strămoşii noştri ca să le ia pământul, aurul şi femeile, şi aici, pe malul stâng al Prutului, lângă Cheile Doamnei, s-a vărsat foarte mult sânge până străinii au fost făcuţi o apă şi un pământ. Dar şi vitejii daci au pierdut pe cei mai curajoşi dintre cei curajoşi. O ţară a venit să se închine jertfei lor şi drept recunoştinţă poporul le-a ridicat eroilor daci morminte înalte ca să se vadă din Carpaţi şi până dincolo de Nistru, până la Dunărea cea albastră şi Marea cea Neagră, să simbolizeze voinţa Daciei de a rămâne de-a pururea o ţară a oamenilor liberi, demni şi curajoşi.

Călătorul polonez Krazevsky îşi nota în jurnalul său de drum prin Moldova lui Ştefan cel Mare că „Suta de Movile” nu-i altceva decât „o vastă necropolă a regilor”, adică un panteon al zeilor şi împăraţilor, care au stăpânit în vremuri îndepărtate pământurile Daciei înainte de invazia lui Traian.

Şi eruditul cărturar Zamfir C. Arbure în celebra sa monografie „Basarabia în secolul XIX” înclină să creadă că movilele sunt înălţate de mâna omului. Iar dacă bătrânul Herodot spunea că „geto-dacii se cred nemuritori... şi atunci când tună şi fulgeră ei trag cu săgeţi în sus, spre cer, ameninţând pe zeu”, de ce nu am vedea în „Suta de Movile” un loc de cult al strămoşilor, un loc de ritualuri dacice, poate chiar un panteon uriaş, de unde geto-dacii comunicau direct cu cerul, cu zeii, cu Zamolxis. Orice am crede, dar dacă am aduna împreună toate opiniile, studiile, cercetările, comentariile scrise de-a lungul timpului, am vedea că şi la începutul mileniului trei, în
vara anului 2010, nu avem un punct de vedere comun, argumentat ştiinţific, despre originea landşaftului „Suta de Movile”. Deocamdată ele rămân una din marile enigme ale Moldovei.

Movila Țiganului din Rezervația „Suta de Movile”. Foto: Alecu Reniță

 


Şi puţină proză 
„Suta de Movile” e un valoros monument natural care face parte din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească”. Landşaftul absolut singular se află pe malul stâng al Prutului, în raionul Glodeni, la o distanţă de 200 km de la Chişinău. Văzut de sus, de la înălţimea zborului de pasăre, terenul acoperit de peste 3 mii de movile şi moviliţe, are forma unei figuri trapezoidale şi se întinde pe o lungime de 11 km şi o lăţime în medie de 2 km. Suprafaţa totală a fost de 1600 ha (anul 1937), dar în perioada ocupaţiei sovietice (1944-1991) o parte considerabilă din movile a dispărut sub plugul colhoznic, astăzi arealul protejat rămânând la 962 ha. Formele diversificate de relief – cornişe, ţiglăie, depresiuni, movile separate sau înlănţuite în şiraguri, tumuli, terase, pâlnii, trepte, gorgane, văgăuni – adunate pe o suprafaţă restrânsă, conferă peisajului o configuraţie neobişnuită, bizară, selenară. Între movile pot fi văzute şi astăzi lacuri mai mari şi mai mici, smârcuri, mocirle, băltoace, şanţuri uscate sau mlăştinoase, stufării sau păpurişuri, colonii de negară, câte un arbore pipernicit şi pe alocuri tufe de tamarix. O şosea peticită şi găurită, străjuită de un lanţ de stâlpi semiprăvăliţi, prinşi unul de altul în sârme de telegraf, spintecă peisajul în două şi îi fură din frumuseţe. Acestea ar fi datele generale, dar merită să adăugăm că „Suta de Movile” se învecinează cu alte o sută de bijuterii naturale, pe care le poţi admira în 2-3 zile, dacă ai ochi de văzut şi cunoşti unde să-ţi instalezi cortul.

Nu încerca s-o faci pe şmecherul, să te amăgeşti că poţi descoperi „Pădurea Domnească” şi frumuseţile Prutului de Mijloc, chinuind automobilul pe drumuri desfundate de ţară. Ia-o pe jos, înainte de răsăritul soarelui până la „Stânca Mare” şi de acolo, pe malurile de piatră ale râuleţului Camca până la Buteşti, la celebra grotă preistorică. Iar mai departe ţine calea până la Duruitoarea Veche, la Druţă şi coboară pe râul Ciuhur spre Horodişte şi Văratic. 

Dimineață în Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”. Foto: Alecu Reniță

 

Acolo intri în împărăţia recifilor coralieri, stâncilor numite toltre, care au o vechime de 12-20 milioane de ani (!!!). Ce o să vezi pe acel tărâm fabulos, ţii minte o viaţă. Eventual, dacă ai încâlcit drumurile şi ai descoperit locuri despre care încă nu am scris, aşteptăm notiţele tale de călătorie la „NATURA”. O vară de vis să aveţi! Călătorii de neuitat prin Moldova!

 

Aurel DUMITRU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 220